Retrăiesc plăcerea intensă a săruturilor – nu aceea din pedeapsa mârşavă aplicată de domnul Pratt, ci dulcea desfătare împărtăşită cu 322
Mark.
Umplu orele rămase cu întrebări de cea mai mare importanţă, Oare aici îmi voi găsi sfârşitul?
Istoria se va modifica din cauza încarcerării mele?
De acolo, din viitorul în care se află, Mark îmi cunoaşte deja soarta?
Cineva bate în peretele din spatele capului meu. Mă îndrept de şale.
— Cine-i acolo?
— Ţi-am adus de mâncare, şopteşte o voce de fetiţă.
Strecor o privire printre şipci. Afară, o rochiţă de muselină
înflorată se înfoaie peste nişte picioruşe. A înnebunit?
— Dorcas, o să dai de necazuri dacă eşti prinsă aici.
— Ia mâncarea. Şi pe urmă o să plec repede, fără să mă vadă
careva.
O felie de pâine e împinsă cu putere printre şipci, urmată de o halcă de carne de porc, sfârtecată şi împănată cu multe aşchii din lemn. Devorez pâinea şi tânjesc după mai multă.
— Eşti bine, Susanna?
— Da.
— Deborah zice că domnul Lewis a venit să te vadă vineri.
— Aşa a zis?
— Da, dar nimeni altcineva nu l-a zărit. Nici măcar câinii nu l-au mirosit.
Îmi permit un zâmbet de triumf.
— Poate că s-a înşelat, zic, scoţând aşchiile din carne.
— Ba nu, cred că a spus adevărul. Cred că a venit aici ca să te ajute. Oricât de mult îţi voi duce lipsa, îmi pare rău că domnul Lewis a dat greş. E un bărbat foarte curajos. Îşi furişează mânuţa prin gaura de la baza zidului. Poţi să nu-mi spui nimic, dacă aşa vrei tu, să
păstrezi secretul.
Îi mângâi uşurel degeţelele cu mâna mea.
— Dorcas, îmi eşti tare dragă.
323
— Da. Şi tu-mi eşti dragă mie. Dacă vei pleca, când te voi putea revedea?
— Nu ştiu. Nu cred că tatăl tău ne va permite să ne vizităm. Ezit şi îmi aleg cu grijă vorbele, căci ceea ce îi voi mărturisi acum se poate dovedi periculos pentru mine. Ascultă, Dorcas, în apropiere de cascadă există un loc special, un loc în care îmi place să mă duc atunci când simt că am nevoie de linişte. Dacă vei merge acolo, vei simţi şi tu sfinţenia locului, care îţi va aminti de mine.
— Şi unde anume este locul ăsta?
— Nu am să-ţi spun, dar îl vei descoperi singură. Sunt convinsă
de asta.
— Atunci n-o să am odihnă până ce nu voi găsi locul ăsta special al tău. Oftează. Vrei să o aduc pe Delilah ori pe Dinah cu mine data viitoare? Le este foarte dor de tine.
— Şi mie mi-e dor de ele, dar nu le aduce aici. Tu ești suficient de mare ca să înţelegi ce mi se întâmplă, dar ele nu. Şi nu vreau să le sperii.
— Bine.
Mânuţa dispare şi rochiţa îi foşneşte Se ridică în picioare.
— Mama e cea care ne găteşte acum, cât ești tu în închisoare. Nu ne place mâncarea ei.
Un zâmbet îmi încreţeşte colţurile gurii când o aud cum schimbă
subiectul spre o zonă mai practică.
— Mă îndoiesc că situaţia va mai dura mult.
— Tata i-a spus mamei că vei fi dusă mâine în faţa magistratului, la audiere. Domnul Worth va decide ce pedeapsă vei primi. Tata zice că vei sta la noi mai mult decât ţi-ai propus. Crezi că are dreptate?
