— Îţi place, ticălos nenorocit ce eşti?
Se clatină în spate şi-şi duce mâna la faţă. Pe bărbie i se scurge un fir de sânge. Zâmbesc feroce şi lansez o nouă lovitură. Icnetele i se transformă în mârâituri şi braţul îi zboară prin aer, aterizând în bărbia mea şi smucind-o în spate. Ar trebui să mă doară, dar nu-i aşa. Nu face decât să mă întărâte.
E un tip mai solid şi mai isteţ decât majoritatea bătăuşilor din gimnaziu, dar o să câştig şi lupta asta. Mă reechilibrez şi încep să
dansez în jurul lui.
Se îndoaie de mijloc, cu mâinile aşezate pe genunchi, apoi se repede cu capul înainte înspre pieptul meu.
Mă prăbuşesc şi mă lovesc la cap. Rămân la pământ, cu braţele şi picioarele întinse în lături şi ameţit.
O umbră blochează cerul. Clipesc din ochi, încercând să-mi revin.
Aud un râset, ca un soi de cloncănit al unui personaj negativ dintr-un film de desene animate de proastă calitate. Domnul Pratt stă în picioare, dominându-mă cu statura lui, şi poalele jachetei îi 353
flutură în aer precum aripile unui vultur.
— Nu! strigă Susanna.
Domnul Pratt şovăie şi aruncă o privire peste umăr, holbându-se la perdeaua de apă, cu faţa boţită de nedumerire.
— Susanna?
N-o poate vedea.
A ajuns pe partea cealaltă a cascadei. Este în siguranţă.
Asta îmi dă un nou avânt. Mă ridic, sprijinindu-mă în braţe.
Mişcarea îi atrage probabil atenţia, căci se răsuceşte spre mine, face un pas în spate şi întinde piciorul ca să mă lovească tare în vintre.
Mă feresc şi piciorul îi rămâne suspendat în aer. Se împiedică şi cade.
Mă arunc în pârâu.
Apa este mai rece şi mai adâncă decât am crezut. Dau cu piciorul de fund şi mă învârt, dezorientat de spuma gri-verzuie şi nesigur încotro ar trebui să mă îndrept. Mă mai răsucesc încă o dată pe sfert şi iată-l, cerul albastru de Carolina din secolul meu.
Revin la suprafaţă şi icnesc, încercând să trag aer în piept.
— Aici, strigă Susanna. Sunt aici, Mark.
Mă întorc în direcţia vocii ei.
— Aşa e bine. Cascada este drept în faţa ta.
Înaintez, împroşcând apa şi încercând cu disperare să-mi dau părul de pe faţă şi picăturile din ochi.
În spatele meu, domnul Pratt geme şi scuipă.
— Daţi drumul câinilor, strigă el. Sunt pe cale să ne scape.
Am uitat de blestemaţii ăia de câini.
Se aude un fluierat ascuţit. Întreaga haită se aruncă în apă.
Îmi târăsc picioarele obosite cu toată forţa rămasă în mine spre cascadă. De ce Dumnezeu o fi aşa departe?
Câinii mă urmăresc îndeaproape, mârâind şi dând să mă apuce cu boturile lor.
Plonjez în Cascada Şoaptelor.
354
CAPITOLUL 37
RĂSUCIRI ŞI ÎNCOLĂCIRI
Mark înaintează cu forţă prin torent, cu apa împrăştiind în jurul lui cioburi sclipitoare. Plonjează în pârâu în faţa mea, se scufundă, apoi iese din nou la suprafaţă.
Îţi mulţumesc, îi spun eu cascadei. Mark a avut dreptate; cascada s-a dovedit a fi de partea noastră. El e în siguranţă, iar eu sunt liberă.
Mă sprijin de un bolovan, incapabilă să mă mai ţin pe picioare.
— Eşti bine, Mark?
Împroaşcă apa.
— Sunt bine. Împroaşcă şi mai tare. Unde suntem? întreabă
