Timpul trece. Şi el nu se iveşte.
Pe măsură ce lumina zilei păleşte, dezamăgirea mea creşte. Nu mi-am dat seama până acum cât de mult mi-am dorit să vină; Absenţa lui strică plăcerea momentelor de tihnă.
La fel s-a întâmplat şi ieri. De două seri îmi petrec ora de pauză
singură. Trebuie să accept realitatea. A avut un anume motiv să vină
aici prima oară, atât şi nimic mai mult. Domnul Lewis nu se va mai întoarce.
Reflectez asupra situaţiei şi decid că circumstanţele sunt fericite.
De acum sunt convinsă că tânărul şi maşina lui cea ciudată nu există.
Imaginaţia mea o luase razna. Sau poate că de vină a fost puiul stricat.
Mă ridic, gata de plecare.
Un licăr ca de mişcare apare în vârful dealului. Şovăi şi speranţa 49
înfloreşte în mine.
Domnul Lewis se rostogoleşte în jos pe pantă, leagă maşinăria căreia îi zice „bicicletă” de un copac şi-şi croieşte drum printre bolovani. Se apropie şi se uită cu atenţie, încercând să desluşească
ceva prin perdeaua apei.
Azi poartă alte haine. Pantaloni dintr-o ţesătură groasă, albastră.
Cămaşă galbenă cu un şir de nasturi şi mâneci care se opresc mult deasupra cotului. Arată bine.
— Susanna?
Păşesc în faţă. Îmi strunesc emoţia şi-mi iau o expresie calmă de bun-venit.
— Aici sunt.
Zâmbeşte.
— Bună.
Ce cuvânt simplu. Bună. Nu l-am mai auzit. O fi o prescurtare de la bună ziua? Sau poate o nouă formulă de salut, folosită în capitala statului nostru.
— Bună.
Întinde degetele spre cascadă, dar nu poate străpunge perdeaua de apă. Îşi retrage mâna şi-mi întâlneşte privirea.
— Eşti de-adevăratelea?
— Aşa cred.
— Poţi să străpungi apa cu mâna?
— Încerc.
Mă apropii cât îndrăznesc de mult de marginea stâncii şi-mi las degetele să se plimbe pe sub curentul de apă. Lucrurile se petrec exact la fel ca luni. O mănuşă caldă, înspumată îmi învăluie mâna. Şi de această dată cascada va ridica o barieră între noi, de parcă ar fi o sticlă lichidă. Pentru moment, perspectiva asta mă linişteşte.
— OK, am câteva întrebări să-ţi pun. Scoate din buzunar o plăcuţă
neagră de ardezie, nu mai mare decât o scrisoare împăturită. Se holbează la ea încruntat. Cine este guvernatorul în funcţie al statului Carolina de Nord?
50
— Domnul Ashe.
— Când a fost admis statul Carolina de Nord în Uniune?
— Aveam unsprezece ani. Cred că în 1789.
Dă din cap în chip de încuviinţare.
— Câte state are acum Uniunea?
— Cincisprezece.
— Şaisprezece, mă corectează şi ochii îi fug de pe plăcuţă către mine. Tennessee a fost primit în 1796.
— N-am ştiut.
Îşi atinge plăcuţa de ardezie.
