— Câţi oameni au scăpat cu viaţă?
— Nu cred că a rămas vreo familie neafectată. Îşi scoate ochelarii cu rame violet şi şi-i şterge de poala bluzei albe subţiri, apoi îi aşază
înapoi pe nas. În ziare au apărut câteva relatări ale unor martori oculari. Cele mai multe case de pe strada principală, precum şi sala de întruniri au fost complet distruse. La fel şi moara. Presupun că
după aceea au fost cu toţii demoralizaţi, pentru că nimeni nu a rămas să reconstruiască oraşul. S-au răspândit care încotro.
E aşa de ciudat să mă aflu aici şi să mă holbez la harta asta. Câţi dintre prietenii şi membrii familiei Susannei vor rămâne în viaţă
peste nouă ani?
— N-am găsit on-line cauza dispariţiei oraşului.
— Ziarul Raleigh Register nu a fost deocamdată digitalizat total. Se duce spre o vitrină din sticlă şi-mi arată. Avem aici câteva ediţii, dar toate mai noi de 1805. Dacă te interesează, au ziarul pe microfilm la Arhivele Statului.
Mă interesează, chiar mai mult decât mi-am închipuit.
— O să mă duc curând şi acolo.
Mamie mă priveşte fără să-şi ascundă curiozitatea.
— Cum ai auzit de Worthville?
Am anticipat întrebarea şi mi-am pregătit un răspuns vag.
— Merg des cu bicicleta în Umstead Park, aşa că am făcut câteva cercetări despre zonă şi aşa am dat peste numele Worthville.
129
— Da, ştiu, e fascinant. În 1805 i-au spus furtunii uragan, pentru că nu cunoşteau un termen mai potrivit. Acum suntem aproape siguri că a fost vorba de fapt de o tornadă. Presupun că a fost ceva absolut îngrozitor. Nu au fost preveniţi. Şi pe urmă un zgomot oribil, iscat ca din senin – şi vieţile lor s-au schimbat pentru totdeauna.
Mamie se îndreaptă spre o altă vitrină din sticlă, plină cu bare de fier contorsionate. Ai văzut ruinele morii sau cimitirul?
— Nu.
— Sunt în adâncurile pădurii Umstead. Ştiu, parcul e uriaş, dar poţi să ceri unui paznic să te îndrume. Gesticulează în spate, în chip de invitaţie. Te mai pot ajuta cu ceva?
Dau din cap.
— Cum era viaţa servitoarelor date ucenice la stăpâni?
— Unde? În Carolina sau mai la nord?
— Are vreo importanţă?
— Sigur că da. Şi încă una foarte mare. În general, femeile din statul nostru erau mai emancipate decât cele din nord. Duceau o viaţă mai bună, la toate nivelurile sociale. Şi asta e o sursă de mândrie pentru noi, zice Mamie, zâmbind cu mare satisfacţie.
Dacă şaisprezece ore de muncă pe zi şi bătăi regulate înseamnă o viaţă mai bună, nici nu vreau să mă gândesc cum se trăia în nord.
— Despre Carolina vorbesc.
— Ei bine, sigur, judecând după standardele actuale, viaţa servitoarelor date de mici ca ucenice la stăpâni era grea. Poate chiar foarte aspră. Dar sistemul a funcţionat cu succes. Slujitorii primeau educaţie, iar stăpânii lor muncă ieftină.
— Cum erau tratate servitoarele?
— Depindea de la stăpân la stăpân. Unele din cele care au supravieţuit au povestit că au fost bine tratate, altele mai rău.
Mă încrunt şi mă înfior la implicaţiile spuselor lui Mamie.
— Ce vreţi să spuneţi?
— Un procent inexplicabil de mare dintre servitoare a pierit înainte de a-şi duce la capăt contractele. Practic, şi-au pierdut vieţile 130
din cauza muncilor grele la care erau supuse. În cele mai multe cazuri, stăpânii au avut totuşi interes să le trateze într-un mod rezonabil. Sistemul nu ar mai fi funcţionat dacă majoritatea servitorilor mureau. Pe pagina de web a Arhivelor Statului vei găsi multe documente, în caz că vei dori să afli mai multe detalii.
— Mulţumesc. Mă răsucesc, gata de plecare, apoi ezit. S-au păstrat contractele de muncă ale servitoarelor?
— Sigur că da. Registratura Ţinutului Wake are postate câteva imagini on-line, iar originalele se găsesc la Arhivele Statului.
— Mulţumesc. O să accesez site-ul ţinutului ca să văd ce găsesc.
— Cu plăcere. Mă conduce spre uşa de la intrare. A trecut ceva vreme de când mi s-au pus asemenea întrebări surprinzătoare. Vrei să prezinţi un proiect pe tema asta la şcoală?
— Nu. Dacă v-aş spune despre ce este vorba, pun pariu că nu m-aţi crede.
*
Primul lucru pe care îl fac când ajung acasă este să accesez site-ul ţinutului. Bingo! Dau de un document care cuprinde lista familiilor rezidente în Worthville la data ultimului recensământ. Apăs pe butonul TIPĂREŞTE. Neapărat o să-i arăt hârtiile Susannei, asta dacă îmi va da voie.
