— Soarta satului meu ne desparte. Atâta timp cât tu ştii ceva ce eu nu ştiu, nu putem fi pe picior de egalitate. M-ai obligat să aleg între a primi date pe care nu doresc să le aflu şi a fi mai prejos de tine.
— OK, am înţeles, eşti şucărită pe mine. Nu putem să schimbăm subiectul?
— Ba da. Despre ce ai vrea să vorbim?
Mormăie ceva în barbă. Ceva ce sună suspect de asemănător cu
„rahat”.
O pală de vânt pluteşte peste ascunzătoarea noastră din granit, aducând miros de lemn ars. În întunericul care se lasă, pârâul şi pădurea sunt reduse la forme şi umbre argintii. Frumuseţea lor este acum diferită.
Mă reazem de peretele stâncii şi închid ochii. Minutele trec încet şi aşteptăm amândoi într-o tăcere dureroasă. Sentimentul de trădare slăbeşte, înlocuit treptat de cel de dezamăgire. Dezamăgirea e 137
oricum o emoţie mai bună. O cunosc atât de bine. Sunt obişnuită să
trec peste ea.
— Hai să vorbim despre prietena ta Alexis.
— Nu-i un subiect pe gustul meu.
— Şi eu am dreptul să nu ţin cont de preferinţele tale, spun, îndepărtându-mă de peretele stâncii şi ridicând bărbia. Prietena ta Alexis a venit să te caute pentru că s-a răzgândit în privinţa a ceva anume?
Se încordează.
— Vrea să ne împăcăm.
— Şi ce i-ai spus?
Aştept răspunsul şi sesizez cu surprindere că sunt neliniştită.
— Am refuzat-o. Sunt prea multe probleme de rezolvat între noi.
Pentru mine, Alexis e de domeniul trecutului.
Un sentiment de uşurare mă cuprinde. Când fata îl luase pe Mark de braţ, ghimpele geloziei mă înţepase ca o lamă ascuţită. E o fiinţă
frumoasă, cu părul ei cu fir subţire şi pielea netedă şi aurie. Poate că
în lumea lui toate fetele sunt la fel de frumoase şi de sigure pe ele.
Oare voi avea vreodată curajul să-l ating şi eu aşa, ca din întâmplare?
— Dar noi? Avem şi noi prea multe probleme de rezolvat?
Clatină imediat din cap.
— Nu, Susanna. N-am vrut să te supăr aşa de tare, dar trebuia să
aflu ce o să se întâmple.
— Curând mă voi muta la Raleigh.
— Dar ai putea să te întorci în vizită.
Cuvintele rămân plutind în aer, un avertisment la dezastrul ce are să vină. Mark ştie ce şi când are să se întâmple. Ce altceva a aflat? Ce poveşti de viaţă? Mă încrunt pe măsură ce ispita creşte în mine. Nu la asta s-a aşteptat el din partea mea – ca hotărârea să mi se clatine?
Îşi încrucişează braţele la piept.
— E adevărat că în Worthville sunt 30 de servitori ucenici şi sclavi?
138
Iritarea se aprinde în mine, dar se stinge iute. În ciuda protestelor mele, sunt intrigată.
— Tot ce se poate. Nu sunt atât de mulţi în prezent, dar numărul lor va creşte, fără îndoială, cu timpul.
— Când ai fost dată servitoare?
— Când aveam zece ani.
— Nasol.
— Nasol?
A mai folosit cuvântul ăsta şi altă dată, aproape ca pe o înjurătură.
— În lumea mea, nasol e un cuvânt din argou.
