Pipăi stânca, în căutarea crăpăturilor de care m-am agăţat ca de o scară. Mă sforţez să mă salt peste pintenul care ascunde intrarea în adăpost.
— Aşteaptă.
Continui să mă caţăr, fără să iau în seamă vocea catifelată a demonului meu din vis. Străbat în goană porţiunea de teren cu iarbă
înaltă şi mă afund în pădurea întunecoasă, înaintând spre casa stăpânului.
În spatele meu, cascada susură: întoarce-te.
*
Familia Pratt se retrage întotdeauna în dormitoare la căderea întunericului. Lumânările sunt un lux pe care stăpânul zice că nu şi-l poate permite.
Casa e complet cufundată în tăcere, cu excepţia sunetelor pe care le fac din când în când veveriţele când zgârie pe acoperiş. Urc treptele înguste spre pod, mă dezbrac, rămânând în cămaşă, şi mă
târăsc până la aşternutul de paie din colţişorul meu de sub streaşină.
Somnul nu vrea să vină. Amintirea străinului mă bântuie.
Dumnezeule milostiv, e atât de chipeş, părul lui e de un castaniu intens, iar ochii în nuanţa chihlimbarie a mierii. Cum ar putea Satana să aibă un chip aşa de fermecător sau o purtare atât de caldă?
Imaginea zâmbetului său se pierde în bezna din pod şi mă lasă
22
scăldată în nesiguranţă. Bun înţeles, diavolul poate lua o înfăţişare atrăgătoare. Ce alt mijloc mai bun de a te duce în ispită?
Mă răsucesc pe spate şi mă foiesc ca să-mi găsesc poziţia cea mai confortabilă.
Deasupra mea, streaşină se înclină brusc. Întind mâna şi dau deoparte o scândură desprinsă din acoperiş. Aerul proaspăt se strecoară înăuntru şi parfumul de caprifoi îmi gâdilă nările. Ca nişte găuri albe mititele, stelele sfredelesc ţesătura neagră a cerului înnoptat.
Întoarce-te.
Cascada a fost cea care a strigat după mine? Sau el?
Se poate vorbi de dincolo de veacuri?
Şi dacă da, atunci de ce tocmai eu să fiu cea care aude?
Poate că întâlnirea asta n-a fost decât o farsă. Solomon Worth e în stare de o asemenea ispravă. Anul trecut, când i-am refuzat cererea în căsătorie, a explodat de furie şi a declarat că lipsa mea de recunoştinţă e semn de nebunie. O fi vrut să mă facă să-mi pun sub semnul îndoielii propria judecată? Şi l-o fi angajat pe străinul acesta ca să-şi ducă până la capăt planul de răzbunare?
Sper că nu. Mark Lewis mă intrigă. Mi-a vorbit de lucruri din viitor. Mi-aş dori ca totul să fie real, nu un vis.
Un căscat îmi întrerupe reflecţiile. Răsăritul se apropie. Trebuie să
mă scol înaintea clanului Pratt, ca să le pregătesc micul dejun, şi dacă
nu adorm cât mai curând nu vor avea parte nici de păsat şi nici de pâine prăjită.
Scândura desprinsă cade la locul ei, blocând vederea cerului înstelat şi parfumul de caprifoi. Zâmbesc de una singură în locşorul meu de sub streaşină şi mă rog să am vise frumoase.
23
CAPITOLUL 4
FETE ŞI BICICLETE
Nu mi-am făcut antrenamentul planificat pentru seara asta, dar oricum nu contează. Nu mai pot continua. Mi-am pierdut concentrarea din cauza scenei cu fata.
Pe drumul verde nu au rămas decât doi trecători şi umbrele lor alunecă printre copaci precum nişte siluete fără cap. Mă îndrept spre casă pedalând în ritm lent şi constant. Nimic nu este însă lent şi constant în gândurile care mi se învălmăşesc prin cap. Şi care, total scăpate de sub control, dau năvală, făcându-mă să reiau în minte, iar şi iar, cele întâmplate.
Ceva s-a întâmplat, asta e sigur. Doar nu-s nebun. Dar ce anume?
Oare când am căzut prima oară m-am izbit la cap şi mi-am pierdut cunoştinţa?
Nu cred. Nu m-am lovit aşa de tare.
Dar cum aş putea explica ce s-a întâmplat cu apa? M-a luat în stăpânire şi m-a învârtit ca pe o jucărie. Asta n-a fost în închipuirea mea.
Sau poate da?
Şi fata? Dacă am visat cascada, atunci înseamnă că am visat-o şi pe ea. Dar de unde să-mi fi venit un asemenea vis?
În semestrul trecut am văzut Vrăjitoarele din Salem2, despre care am studiat la cursul de Literatură americană. Să-mi fi rămas în 2 Piesă a dramaturgului american Arthur Miller (1915-2005).
24
minte, aşteptând să iasă la suprafaţă, imaginea acelor costume coloniale?
