— Stăpâna e însărcinată şi tocmai am aflat că va fi o fată. O simt zâmbind uşor. Bebeluşa Drusilla. I-au pus numele mamei.
— Numele mamei?
Ceva mi se aprinde într-un colţişor al minţii.
— Doamna Pratt menţionată în testament nu poartă numele Drusilla.
Înţepeneşte.
183
— Dar cum o cheamă? Îţi aminteşti?
Dau din cap.
— Phoebe.
184
CAPITOLUL 21
OFTATURI PLINE DE REPROŞ
Trăiesc un coşmar. Ce bine ar fi dacă aş dormi şi la trezire visul urât să dispară.
După ce toată casa se linişteşte, mă retrag la mine în pod, mă
dezbrac şi mă întind pe aşternutul de paie. Dar somnul nu vine, după cum era de aşteptat. Mă încovrig şi mă gândesc la veştile pe care le-am aflat, veşti prea oribile pentru a le putea absorbi cu uşurinţă.
Respir sacadat, mă holbez cu ochii căscaţi în întuneric şi refuz să
mă gândesc.
Noaptea se scurge. Aud animalele urlând, acoperişul scârţâind şi mă foiesc, deşi tot corpul mă doare, aşa cum se întâmplă când te scoli amorţit.
Gândurile mă copleşesc, în ciuda eforturilor de a le ţine la distanţă.
Phoebe – sora mea cea dulce şi inocentă – soţia lui Jethro Pratt.
Pun cap la cap fragmentele din povestea care urmează să se întâmple.
La insistenţele mele, mama îl convinge pe domnul Shaw că Phoebe nu ecapabilă să aibă grijă de copiii lui. Domnul Shaw caută altceva de lucrupentru Phoebe.
O dă slujnică la familia Pratt. Phoebe devine fata lor în casă.
Doamna Pratt moare după naşterea bebeluşei Drusilla. Phoebe, obligată
să rămână la familia Pratt până la împlinirea vârstei de optsprezece ani, e 185
nevoită să aibă grijă de copii.
Trei din ei mor.
Phoebe se căsătoreşte cu domnul Pratt.
Dar de ce ar accepta sora mea să se mărite cu domnul Pratt? Acum nu are decât doisprezece ani. În 1800 va avea şaisprezece. De ce s-ar mărita cu un bărbat cu mult mai vârstnic şi, pe deasupra, aşa de violent?
Lui Phoebe îi va fi greu ca servitoare. Va fi neîndemânatică şi uitucă. Şi va fi pedepsită la intervale regulate. Cum va reacţiona la bătăi? Şi la vocea aceea şoptită care împrăştie atâta venin?
Durerea îmi înţeapă ochii, nasul, gâtul. Plâng, întinsă pe aşternutul de paie, şi jelesc după viitorul luminos al surorii mele.
Traiul cu o asemenea familie o va văduvi de toate calităţile pe care le are. Eu, una, abia am supravieţuit, şi sunt mult mai puternică.
Oare de asta va accepta Phoebe măritişul? Pentru că va fi bătută
cu atâta cruzime, încât va ajunge să creadă că nu poate scăpa decât căsătorindu-se?
Sau, şi mai rău, domnul Pratt o va desfigura din bătaie şi nu-i va lăsa altă alegere decât căsătoria cu el?
Şi eu unde mă voi afla când se vor întâmpla toate astea? Şi de ce nu le-aş pune capăt?
Întrebarea asta nu-mi dă pace. Persistă. Neîndurătoare. Limpede.
Plină de potenţial. Iată, aici stă puterea cunoaşterii viitorului, în faptul că-l pot schimba. Că pot găsi o cale de a-l împiedica pe animalul acela să-şi pună labele jegoase pe sora mea.
Lacrimile mi se usucă. Îmi simt fierea în gât şi gâtul mă arde.
Nevoia imperioasă de a mă mişca mă face să mă ridic din pat şi să
