Marcus ştia că-l putea găsi pe Peter Farrel la clubul White'
s din St. James. Se aşezară comod în fotoliile din camera de lectura, cu câte un pahar de Madeira în faţă. Marcus abordă
subiectul care-l preocupa.
— Peter, aş vrea să-ţi cer o favoare.
— Ce anume?
223
Privirea adormită a lui Farrel se învioră. În ochii lui apăru o undă de interes. Marcus zâmbi. Acesta era adevăratul Peter Farrel, veteranul campaniei din Spania.
— Este vorba despre fratele meu, Penniston.
— Ce-i cu el?
Marcus ridică capul.
— Ce crezi despre el?
— Sincer vorbind, la început am crezut că avem câteva lucruri în comun. Este expert în creşterea cailor şi foarte bun vânător.
— Şi?
— Nu-i deloc sociabil. E prea introvertit. Nu-şi poate face prieteni.
— Ştiu asta, zise Marcus. Făcu o pauză, apoi continuă: Chiar şi în aceste condiţii, aş vrea să te împrieteneşti cu el.
De fapt, începând de joi seara aş vrea să-l iei cu tine peste tot. Invită-l la cluburile tale. Prezintă-l tuturor. Nu va dura mult ceea ce-ţi cer. Doar o săptămână. Nu pot să-l iau cu mine peste tot. M-ar stânjeni.
— De ce îmi ceri să fac asta? îl întrebă Farrel, direct.
— Pentru că Penn ar putea la un moment dat să aibă
nevoie de un alibi.
— Ce se va întâmpla joi?
— Nu-ţi pot spune.
Farrel îl privi înţelegător:
— Poţi conta pe mine.
— Am ştiut asta de la început, zise Marcus.
Marcus se simţi epuizat când ajunse în Cavendish Square, dar nu reuşi să adoarmă. Începu să depene în minte lucrurile aşa cum se desfăşuraseră ele, întrebându-se dacă nu omisese ceva. Se asigurase că trăsura lui nu fusese urmărită
când le dusese pe Cat şi pe Amy în casa bunicii lui. Dacă
trebuia să servească cineva drept ţintă, el era acela.
Planul lui era simplu. Se baza pe dorinţa ucigaşului de a-l descoperi pe autorul articolului şi a schiţelor care apăreau în The Journal. Plănuise la început să-i lase la vedere nişte dovezi evidente, dar se gândi că ar fi prea uşor. Nu voia să-i 224
trezească suspiciuni ucigaşului. Omul pe care îl aştepta el era foarte abil şi tenace. Poate că-i vor fi necesare vreo două
zile ca să descopere cine scrie articolele din The Journal, pentru a-şi da seama că e vorba de Catherine. Iar când va ajunge la ea, el, Marcus, va fi acolo.
Îi reveneau mereu în minte frânturi din discuţia pe care o avusese cu Peter Farrel. El nu-l suspecta pe Penn, dimpotrivă. Dacă se întâmpla ceva, nu voia ca maiorul Carruthers să-l acuze pe Penn de ceva ce el nu ar fi capabil să facă.
Acest gând îl duse spre El Grande.
Nici Catherine şi nici maiorul Carruthers nu-l suspectau pe El Grande, dar Marcus nu era convins că acesta e nevinovat. El Grande fusese un luptător nemilos în timpul războiului, iar Marcus ştia că oamenii nu se schimbă atât de uşor.
El Grande venise să trăiască în Anglia după război. De ce oare? Chiar voia să-şi afle liniştea sufletească la mănăstirea Marston, alături de călugări?
Apoi gândurile lui se îndreptară spre Catherine. Nu apucase să-i spună că fusese la avocatul lui şi că acesta nu-i dăduse speranţe în privinţa divorţului. De altfel, nu-i venea să creadă că după noaptea pe care o petrecuseră împreună
ea mai dorea să divorţeze.
Atunci, de ce fugise de el?
Amy şi Catherine luară cina destul de târziu.
Amândouă evitară să discute despre ele şi relaţia lor.
Fuseseră foarte ocupate în timpul zilei cu curăţenia casei care nu mai fusese locuită de câţiva ani.
