— Nu? Atunci, la ce te-ai gândit?
— La ce m-am gândit?
— Ai auzit bine, Cat
— Mă întrebam dacă Marcus s-a purtat frumos cu tine. O, nu-mi vine să cred că discutăm asemenea lucruri.
— Lasă-mă atunci să-ţi spun tot ce ştiu despre Marcus şi nu vom mai avea asemenea discuţii niciodată.
— Nu vreau să ascult.
Amy oftă afectat.
227
— El n-a fost unul dintre iubiţii de care să-mi aduc aminte. De fapt, cred că n-aş exagera cu nimic spunând că
nici nu merită. Pe atunci era un puşti care nu mi-a oferit nicio plăcere. Nu-mi dau seama cum de a ajuns la reputaţia pe care o are acum.
Când Amy se opri, Catherine o întrebă:
— Oare vorbim despre acelaşi bărbat?
— Ah, zise Amy cu un aer de atotcunoscătoare. Înţeleg că
experienţele noastre cu acelaşi bărbat sunt diferite. Poate că
a mai învăţat şi el câte ceva în aceşti ani, dar te asigur că nu de la mine. De fapt, nu cred că-şi mai aminteşte mare lucru în ce mă priveşte, exceptând faptul că îi ofeream serviciile mele la un preţ foarte mare. Vocea ei deveni uşor răguşită: Jur, Cat, ăsta este adevărul. Vreau să-ţi spun însă altceva.
Cu toate că Marcus nu mi s-a părut interesant ca amant, s-a dovedit un prieten nemaipomenit şi-i voi fi veşnic recunoscătoare pentru asta. Îmi place, îl respect şi am încredere în el, ceea ce nu pot spune despre alţi foşti amanţi.
Acest lucru te satisface?
Lui Catherine îi ardeau obrajii.
— Nu, nu asta am vrut – este atât de jenant. Îşi privi palmele încleştate. De fapt, nu contează.
Amy începuse să-şi cam piardă răbdarea.
— Cat, cu mult înainte de a te cunoaşte pe tine, Marcus a avut o amantă. O chema Amy Spencer. Femeia aceea nu are nicio legătură cu sora ta. Acum ea nici nu mai există. Nu poţi să dai totul uitării?
— Nu te învinuiesc nici pe tine, nici pe Marcus.
— Atunci, care este problema?
În sfârşit, Catherine o privi pe Amy în ochi.
— Nu înţelegi? El n-a vrut să ne căsătorim. Eu l-am forţat s-o facă. Apoi, când ne-am reîntâlnit, l-am minţit din nou şi l-am decepţionat. Dumnezeule, l-am spionat şi am raportat despre el Serviciului Englez de Informaţii.
— Şi?
— Cum, şi?
— Asta este tot?
— Nu ajunge? strigă Catherine.
228
— Dacă vă iubiţi, nu este o problemă.
— O, cred că el mă doreşte, dar nu pentru a-i fi soţie.
Amy îi surprinse lacrimile şi spuse încercând s-o liniştească:
— Pe tine te cunosc şi-l cunosc şi pe el. Cred că greşeşti.
Hai să mai discutăm şi despre altceva. Eşti un bun trăgător, Cat?
Catherine pufni dispreţuitor, apoi dădu din cap.
— Mă poţi învăţa şi pe mine?
— Te-aş putea învăţa să mânuieşti pistolul, să-l încarci, să-l descarci, dar nu te sfătuiesc să încerci să tragi la ţintă de la început. Valeţii lui Marcus ar interpreta greşit gestul tău şi nu vreau să-i jignim.
— Şi de ce n-am face-o?
— Pentru că eu îi consider trăgători de elită.
