— Nici mie.
Se priviră, îşi zâmbiră, apoi îşi văzu fiecare de treaba ei. De trei zile nu ieşiseră mai departe de grădină, aşteptând să
apară acel număr special din The Journal. Se simţeau bine împreună. Discutaseră mult în aceste trei zile, amintindu-şi de vremurile trecute. Numai despre viitor nu vorbiseră.
— Haide să mai stăm de vorbă... mai spune-mi despre Wrotham, despre familia lui Marcus, zise Amy, căreia nu-i plăcea privirea îngrijorată a lui Catherine.
Catherine scutură din cap.
— Nu are rost, Amy. Trebuie să mă duc la el. Dacă i se întâmplă ceva rău n-o să-mi iert niciodată că nu l-am ajutat.
Amy încercă să protesteze, apoi îşi zise că la fel ar fi procedat şi ea dacă la mijloc s-ar fi aflat El Grande.
— Să fii foarte atentă! Domnul să fie cu tine, mai zise ea surprinsă că rostea acele vorbe.
El Grande se întoarse în chilia lui, după ce petrecu o 233
noapte de meditaţie în capela Abbey. Rugăciunile lui fuseseră
ascultate. De acum înainte ştia ce are de făcut. Se hotărâse să părăsească mănăstirea Marston.
Ultimul număr din The Journal se afla pe masa care îi servea ca birou. Fu surprins să-l găsească acolo.
Se aşeză şi începu să-l citească.
După câteva minute îşi aruncă straiele călugăreşti cu care era îmbrăcat, îşi puse altele şi plecă îngândurat.
Marcus, aflat la Heath House, se frecă la ochi, căscă şi-şi întinse trupul încordat. Stătuse de veghe în acel loc în care îşi păstra Catherine memoriile din Spania, şi era pe punctul de a renunţa. Printr-o crăpătură din uşă, putea să vadă
ferestrele. O dâră de lumină venea dinspre linia orizontului.
Se iveau zorile. Se pare că făcuse calcule greşite. Fusese prea sigur că ucigaşul va veni noaptea care trecuse.
Marcus stătea cu mâna pe tocul uşii, când la orizont apăru o luminiţă care pâlpâia slab; apoi zări o figură. Nu era nicio lumânare aprinsă, pentru că nu voise să-şi sperie vizitatorul, stinsese până şi focul care arsese în cămin.
Se auzi un zgomot, apoi altul şi uşile se deschiseră lăsând să pătrundă vântul rece de afară.
Intrusul se îndreptă spre birou şi începu să deschidă
sertarele. Când trecu pe lângă locul în care era ascuns Marcus, acesta strigă, făcând un pas înainte:
— Stai pe loc, sau îţi zbor creierii!
Intrusul se întoarse cu faţa spre el.
— Lasă arma jos, zise Marcus, ridică mâinile.
Se auzi vocea lui El Grande:
— Nu sunt înarmat.
— A, deci tu erai! N-ai auzit? Ridică mâinile!
Când El Grande ridică mâinile, Marcus aprinse o lumânare de spermanţet de pe şemineu şi apoi celelalte lumânări din încăpere.
— Faci o greşeală, zise El Grande.
— O, da, asta spun toţi cei care sunt prinşi asupra faptului.
— Am venit să te ajut.
234
Marcus zâmbi.
— Ai venit s-o ucizi pe Catherine, şi să-i iei schiţele şi însemnările. Ar fi trebuit să le distrugi atunci când ai avut şansa s-o faci. Te-ai bazat pe faptul că noi n-o să ştim să le folosim. A fost un risc calculat, dar ai pierdut.
El Grande începu să râdă.
— Nu-mi dau seama ce-ar fi trebuit să distrug. Lasă-mă
să-ţi spun pentru ce mă aflu aici. Am venit să te ajut. Nu dumneata mi-ai trimis acel exemplar din The Journal?
— Nu ţi-am trimis nimic.
— Atunci, poate Catherine a făcut-o.
