— David, nu vreau să cred. Catherine se sprijini cu o mână
de spătarul unui scaun încercând să înţeleagă ce se întâmplă. Nu putea fi el. Nu avea sens.
— Unde este El Grande? întrebă David.
— A plecat, dar...
— Ce aţi pus la cale?
— Am stat de vorbă, zise ea. El este...
Un gest brusc din partea lui David o făcu să se oprească.
238
El ascultă de parcă ar fi auzit un zgomot ce venea de la uşă.
Catherine încercă să se controleze, să încerce să acţioneze.
Era sigură că şi Marcus făcea acelaşi lucru.
David se relaxă şi se sprijini de birou.
— Ştiţi, zise el, nici n-aş fi putut aranja lucrurile mai bine.
Îţi rămân îndatorat, Marcus, că m-ai determinat să fac „de serviciu” în seara asta. Nu aveam chef să le însoţesc pe mama şi pe sora ta la petrecerea lui lady Heathcote, dar nu puteam să le refuz când Tristram era plecat la Oxford, iar tu ai fost atât de bun cu mine? Nu ştiam cum să ajung mai repede aici, întârzierea cu care am sosit mi-a folosit. N-am crezut că va fi o capcană. Ce noroc am avut că a intrat şi El Grande în toată afacerea asta. Nici n-am ştiut că el se află în Anglia. Nici nu ştii cât de îngrijorat am fost venind încoace.
Am crezut că voi avea de-a face doar cu domnişoara Courtnay şi cu tine Marcus . Acum, totul este aproape perfect.
Când cadavrele voastre vor fi găsite, vinovăţia va cădea pe El Grande.
— Nu pot să cred ceea ce văd, zise Catherine. Marcus, ce se întâmplă?
Marcus spuse:
— David intenţiona să intre în casă când a sosit El Grande.
A aşteptat în grădină, în timp ce noi ne consumam aici mica noastră dramă. El este „puşcaşul” necunoscut, Cat, numai că
nu-i unul veritabil. A venit în Portugalia ca să mă omoare.
Mi-a urmărit toate mişcările. N-am fost împuşcat de francezi, David a făcut-o. A avut însă neşansa să fie surprins de o ambuscadă înainte de a mă putea elimina. Apoi, au apărut partizanii lui El Grande şi din acel moment ştii ce s-a întâmplat.
— El ţi-a spus toate astea? întrebă Catherine nevenindu-i să creadă.
— A avut suficient timp la dispoziţie cât am aşteptat să văd dacă te mai întorci sau nu.
David îl întrerupse pe Marcus:
— El Grande a venit călare sau pe jos?
— Călare. Fata nu ştia dacă răspunsul fusese în avantajul ei, dar vâzăndu-1 pe David nervos, îşi dădu seama că acesta 239
se temea ca El Grande să nu fie pe aproape. N-ai să scapi. El Grande mă aşteaptă. M-am întors doar ca să-mi iau rămas bun de la Marcus.
David zâmbi.
— Aşa ai vrea tu să se întâmple, nu?
— Acesta este adevărul.
— Nu încerca să mă minţi, am auzit conversaţia voastră. El Grande nu se mai întoarce.
Catherine îşi dădu seama de capcana pe care i-o întindea David. El voia să se asigure că El Grande se află deja departe.
Asta le mai dădu un răgaz. Marcus se afla prea departe şi nu-l putea lua pe David prin surprindere. Ea trebuia să-l atace, dar până la momentul prielnic era obligată să-l mai ţină de vorbă.
— Bănuiesc, zise ea privindu-l pe David, că vrei jurnalele şi schiţele pe care le-am făcut. Află că nu sunt aici. Le-am dus într-un loc sigur.
— O altă încercare bună, dar îţi repet, am auzit totul. Nu există nimic important în jurnalele tale, iar mie nu mi-ai făcut portretul, altfel m-ai fi recunoscut din prima clipă.
— Marcus, zise ea fără să se întoarcă spre el, de ce ar vrea vărul tău să ne ucidă?
— Asta, spuse Marcus, o să aflăm.
— Mi-a fost teamă tot timpul. De asta am răspândit zvonul vendetei în stil spaniol. Am vrut să te derutez.
— Şi ai reuşit, zise Marcus. Dar n-ai răspuns la întrebarea lui Catherine.
