Zăpada le va acoperi.
Ea îi spuse lui Marcus că se duce să se uite prin jur, să
vadă ce se mai întâmplă. Se ridică în genunchi, apoi în picioare şi privi peste marginea stâncii. Se iveau zorile, iar zăpada continua să cadă. Domnea liniştea. Catherine auzi susurul unui izvor care pornea dintr-unul din lacuri şi sunetele făcute de păsările care se cuibăreau în cuiburile lor.
I se păru că mai aude ceva şi îşi ridică încet capul, încercând să-şi dea seama despre ce e vorba.
Se trânti imediat la pământ. Un cal cu călăreţul lui apăruseră la orizont. David se opri şi privi cercetător în jurul său. De asta întârziase să-i urmărească, avusese nevoie de timp pentru a o înşeua pe Vixen. David ţinea pistolul în mână şi nu părea să se grăbească. Nici n-avea de ce, ştia că
l-a rănit pe Marcus, victimele lui nu putuseră să ajungă prea departe.
— Catherine! David o strigă pe un ton jos. Catherine, nu-ţi voi face nimic rău, dacă-mi spui unde este Marcus. Te voi lăsa să pleci.
Ea se întoarse rapid, parcă fugind de vocea lui. Marcus reuşise să se ridice, dar când încercă să păşească, se prăbuşi. Frica îi dădu puteri lui Catherine; ea reuşi să-l ridice, apoi îl sprijini continuându-şi drumul pe marginea şanţului. Catherine era conştientă de faptul că lui David nu-i va fi prea uşor să străbată acea zonă. Şanţul era o capcană
pentru cei neavizaţi. Stâncile şi pietrişul îi îngreunau drumul, acoperit de crengi putrede şi plin de gropi. Era greu să-l străbaţi cu piciorul, darămite călare.
Dădură peste un drum în pantă care îi scoase în mijlocul unei poieni. Aici nu mai existau obstacole pentru urmăritor.
Catherine îşi dădu seama că Marcus este epuizat, dar nu se opri, ci îl trase după ea spre o zonă cu viţă de vie şi pomi tineri. Ajunseră tocmai la timp ca să se ascundă. În urma lor se năpusti un cal cu călăreţ care trecu pe lângă ei cu viteza vântului. Apoi, dintr-o dată, se făcu linişte.
245
Marcus murmură:
— Cat.
Fata îi făcu semn să tacă şi-i şopti:
— Este o cursă.
Marcus dădu din cap, şi amândoi ascultară, atenţi la orice zgomot. Nu auziră decât bătăile inimilor lor. Apoi, închiseră
ochii.
Catherine respiră adânc şi-l privi pe Marcus. Acesta stătea cu ochii închişi şi scrâşnea din dinţi de durere. Ridicându-se în genunchi, ea încercă să-şi dea seama cât de grav era rănit.
Când îi strânse bandajul, Marcus respiră adânc şi deschise ochii.
Încet, de-abia articulând cuvintele, el îi spuse:
— Trebuie să mă părăseşti, Cat. Eu te încurc. Trebuie să
te duci după ajutor.
Se auzi un trosnet şi Catherine întoarse capul, încercând să-şi dea seama ce-l provocase. Ştia că David se află undeva, acolo, pândind-o. Aşteptase patru ani. Nu putea să renunţe acum.
Din fericire, acesta era domeniul ei. Îl cunoştea ca în palmă, ceea ce nu se putea spune şi despre David. Dacă îşi păstra controlul, puteau să scape amândoi.
Se aplecă şi luă câteva pietricele, apoi aruncă una care lovi un copac. Nu se întâmplă nimic.
— Hai să ieşim de aici, zise ea.
În clipa aceea un glonţ se înfipse în trunchiul unui copac.
David îi pândise dintr-un pâlc de pini care se afla în apropiere. Catherine nu avu răgazul de a calcula pasul următor. David se afla foarte aproape. Aruncă toate pietrele în direcţia din care venise glonţul. Acestea o loviră pe Vixen în piept. Animalul se sperie, se ridică pe picioarele din spate, apoi alunecă pe gheaţa subţire care se formase şi căzu.
Fără a mai pierde timpul, îl trase pe Marcus spre liziera pădurii.
Drumul de coborâre era destul de periculos, dar tulpinile copacilor îi ajutară să ajungă jos cu bine. Marcus abia mai respira şi-şi apăsa rana cu mâna. Din când în când, Catherine îi aruncă câte o privire îngrijorată, dar nu 246
încetinea pasul, ştiind că David se află în spatele lor.
Catherine respiră adânc şi se opri o clipă. Îşi dori ca El Grande să se întoarcă după ea.
— Ce este? întrebă Marcus.
Catherine făcu un gest cu capul, iar Marcus înţelese imediat de ce era atât de speriată. Ajunseseră într-un loc descoperit, ninsoarea se oprise şi vizibilitatea se îmbunătăţise. În faţă văzuseră unul dintre acele iazuri, atât de frecvente în zonă. În mijlocul lui se afla un fel de insulă.
Cat îşi dădu seama că nu aveau unde să se mai ascundă.
Marcus se agăţase de un copac şi încerca să-şi astâmpere bătăile inimii. Se uită apoi în jur, căutând un loc mai ferit. N-aveau prea multe alternative, ori rămâneau pe loc, ori se refugiau pe insulă. Nechezatul unui cal îl făcu să se hotărască.
— Nu avem de ales, zise el. Nu putem fugi mai repede decât el, dar vom încerca să-l păcălim.
— Ce ai de gând?
— N-avem încotro, vom risca. Tu trebuie să-i distragi atenţia, Cat. De rest mă ocup eu.
