fost să-ţi ascundem adevărul. Mă bucur mult că l-ai aflat. Aş
fi vrut să ţi-l fi spus cu ani în urmă.
— N-ar fi schimbat cu nimic situaţia, zise Marcus. Cel puţin din punctul meu de vedere. Continuă Helen. Cum ai aflat adevărul?
Contesa dădu din cap.
— Din întâmplare. Când i-am spus că ştiu că nu suntem soţ şi soţie mi-a râs în faţă. Am vrut să-l părăsesc, dar nu aveam unde să mă duc. N-a vrut să mă lase să iau copiii cu mine, şi apoi cu ce să-i fi întreţinut? Aşa că am rămas în continuare cu el.
— Îmi pare rău, zise Marcus. Meritai o soartă mai bună.
Contesa vorbi fără să ridice privirea:
— Toată acea perioadă, David Lytton a fost considerat succesorul tău. De aceea nu ţi-am spus nimic. Eu am presupus că te vei căsători şi vei avea urmaşi. Din acel moment, situaţia mea n-ar mai fi contat.
— Şi dacă mi s-ar fi întâmplat ceva?
Penn interveni:
— Adevărul ar fi ieşit la iveală, desigur.
— Şi David ar fi moştenit totul, zise Marcus.
— Binînţeles.
— De când ştii toate astea, Penn?
— De când ai plecat la război. Mama a simţit nevoia să-mi spună, gândindu-se că exista riscul să mori. Ne-am hotărât să ascundem totul de Samantha şi de Tris. A fost secretul nostru.
Lui Marcus îi veni o idee şi zâmbi.
— Ce ţi se pare atât de amuzant? întrebă Penn.
— Cât timp am fost la război m-am simţit părăsit, mi s-a părut că familiei mele nu-i păsa ce se întâmplă cu mine. Dar vouă v-a păsat, nu?
Penn îi zâmbi:
— Te asigur că nimeni nu s-a rugat pentru tine, aşa cum ne-am rugat noi doi. Penn se ridică. Ai nevoie de odihnă, Marcus. Te lăsăm să dormi.
Penn luă cupa cu laudanum şi i-o oferi lui Marcus. Acesta o luă, dar nu bău din ea. Nu terminase ce avea de spus.
252
Îşi privi mama vitregă.
— Ce este, Marcus? întrebă ea.
— Nu vreau să-ţi faci probleme, Helen. Totul va fi ca şi până acum. Eu şi Penn vom ţine situaţia sub control.
Tristram şi Samantha nu vor afla niciodată.
Contesa rămase fără grai. Marcus continuă:
— Acum, aş vrea să discut cu Penn. Poţi să ne laşi singuri?
Când contesa ieşi, Marcus i se adresă lui Penn:
— Este o situaţie intolerabilă, Penn. L-aş fi omorât pe tata dacă aş fi ştiut ce i-a făcut lui Helen, ce v-a făcut vouă, tuturor. Nu glumesc. Vom avea grijă amândoi să rezolvăm toate neajunsurile.
— Nu înţeleg ce vrei să spui.
— Dacă mi se întâmplă ceva, nu veţi avea probleme.
Dumnezeule! Căsătoria este înregistrată în evidenţele capelei.
Nu trebuie decât să falsificăm un certificat de căsătorie. Nu ştiu de ce nu te-ai gândit la varianta asta până acum.
Penn fu uluit, apoi începu să râdă.
— Nu mi-a trecut prin cap aşa ceva. Uiţi însă un lucru.
Capelanul nu era preot la vremea aceea. Cum propui să
rezolvăm problema asta?
— Este un amănunt nesemnificativ. Mai trebuie să
adăugăm numele unei alte personalităţi ecleziastice, al uneia care nu mai este în viaţă, pentru a nu putea fi întrebat. Dar nu se va ajunge la asta, pentru că societatea va accepta. De ce mă priveşti aşa?
