în sat.
— Nu vrei să vorbeşti cu Marcus? Catherine nu-şi putu ascunde nerăbdarea de a-l revedea pe Marcus.
— N-o să lipsim prea mult. Roagă-l să ne aştepte. Sunt sigur că şi voi aveţi multe să vă spuneţi.
— Desigur, zise Catherine, încercând să-şi mascheze tristeţea provocată de faptul că Marcus se lăsa aşteptat.
Trecuseră extrem de greu cele două săptămâni în care aşteptase un semn. Un singur cuvânt ar fi făcut-o să zboare la căpătâiul lui, dar acest cuvânt nu venise. Penn îi transmise că Marcus dorea ca ea să rămână la Heath House până se lămureau lucrurile între ei. El urma s-o viziteze când se va simţi în stare s-o facă. Trecuse o săptămână de când Marcus se pusese pe picioare. Oare de ce nu venise s-o vadă?
Catherine bănuia care e răspunsul la această întrebare şi încercă să se pregătească pentru ceea ce va urma.
Amy o sărută:
— Ţine minte, draga mea, nu-ţi fereca inima şi o să vezi ce surpriză plăcută vei avea din partea lui Marcus.
Catherine îi urmări pe cei doi de la fereastra salonului până se pierdură în zare. El Grande se sprijinea într-un baston, iar cu braţul celălalt de umărul lui Amy. Ea arăta ca o puştoaică, cu privirile înflăcărate de dragoste. Nimeni nu mai recunoştea în fata de acum pe fosta curtezană. La Londra se ştia că aceasta plecase să petreacă lunile de iarnă
în Italia. Oamenii din sat cunoşteau varianta lui Catherine: o prietenă care-şi adusese logodnicul să se refacă după un accident de trăsură. Până şi Emily, care remarcase asemănarea dintre prietena lui Catherine şi Amy Spencer acceptase varianta aceasta. Poate că la Londra, unde Amy era foarte cunoscută, lucrurile ar fi stat altfel, dar în acest loc 258
uitat de lume cuvântul lui Catherine era acceptat fără
discuţii.
Scuturând din cap pentru a alunga gândul iminentei plecări a celor doi spre Spania, se întoarse în biroul ei. După
câteva minute, doamna McNally deschise uşa şi îl anunţă pe Marcus. Acesta nu venise singur, ci însoţit de maiorul Carruthers.
Marcus era palid la faţă şi avea cearcăne în jurul ochilor.
Catherine ar fi vrut să i se arunce în braţe, dar simţi o reţinere din partea lui, care o făcu să fie prudentă şi politicoasă.
După ce schimbară obişnuitele politeţuri, se aşezară toţi la un pahar de sherry, depănând amintiri din acea noapte de pomină. Dintre toţi, maiorul Carruthers era cel mai însufleţit şi profita de toate pauzele din conversaţia lor. Se bucură că i se confirmaseră teoriile. Comisese o singură greşeală – nu legase evenimentele între ele. Remarcând că pe cei doi nu-i prea interesau teoriile lui, tăcu.
La un moment dat, Marcus scoase din buzunar nişte hârtii îngălbenite de vreme.
— Am dat peste ele ieri-dimineaţă, zise el. După funeraliile lui David, avocatul lui m-a contactat şi mi-a dat o cheie de la cutia cu acte pe care o păstra la Ransom Bank, în Pall Mall.
Am găsit în cutie actele astea; sunt nişte scrisori adresate de tatăl meu tatălui lui David, în care se menţionează că David este succesorul meu.
Penn îi povestise despre ce păţise mama lui, dar ea fu surprinsă că Marcus făcea aceste mărturisiri în faţa maiorului Carruthers.
Observând privirea pe care Catherine i-o aruncase lui Carruthers, Marcus îi spuse:
— Maiorul este confesorul meu.
Carruthers rosti pe un ton sec:
— Face asta numai pentru că are nevoie de mine să
aranjez lucrurile la Ministerul de Război. S-a comunicat oficial că David Lytton a fost ucis de o bandă de hoţi. În ce-i priveşte pe soldaţii englezi din ascunzătoarea lui El Grande, s-a acceptat varianta morţii lor accidentale. Singurul lucru 259
care l-a interesat pe ministru a fost faptul că David Lytton l-a omorât pe Freddie Barnes într-o ceartă ca între amanţi. El a cerut ca acest lucru să nu fie făcut public. Barnes era vărul lui, sper că înţelegi.
Catherine tocmai netezea una dintre scrisorile pe care i le dăduse Marcus, dar pe care nu apucase să o citească.
— Ce înţelegi prin ceartă între amanţi? întrebă ea.
Marcus o privi înţelegător:
— David şi Freddie erau amanţi, Catherine. Amanţi! Dar David părea atât de... n-aş fi crezut asta.
— David a avut grijă ca niciunul dintre noi să nu afle realitatea.
— Dar tu de unde ştii toate astea?
— În cufărul lui am găsit scrisori de la Freddie. Bietul de el! N-a ştiut că David este vărul meu. L-a crezut un dezertor şi de aceea n-a vrut să se ştie că fusese în ascunzătoarea lui
El Grande. Freddie a considerat că astfel îl protejează. Oare de ce nu l-a ucis pe loc, mai repede?
— Din cauza banilor, zise Carruthers. David era înglodat în datorii. Avea obiceiuri foarte costisitoare şi Freddie îi oferea tot ce îşi dorea. Când David s-a hotărât să se apropie de tine, Marcus, trebuia să-i facă de petrecanie lui Freddie Barnes.
Cel puţin asta cred eu.
— Am mai găsit şi asta, tot în cutie, zise Marcus.
Catherine întinse mâna şi el îi strecură în palmă o brăţară.
— Brăţara Wrotham, pentru miresele familiei, zise Marcus.
