Era o bijuterie de valoare, realizată din cinci medalioane din aur filigranat, cu aplicaţii de trandafiri şi frunze de viţă.
Pe unul dintre aceste medalioane era chipul mamei lui Marcus. Catherine o descoperi după inscripţia de pe spate.
— Tata l-a rugat pe fratele lui să i-o păstreze, zise Marcus.
Nu are rost să-ţi mai spun şi ce scria în acea misivă, pentru că nu-l onorează pe tatăl meu.
Catherine îi înapoie brăţara lui Marcus, dezamăgită că
Marcus nu-şi manifestase dorinţa ca ea s-o păstreze.
În cele din urmă maiorul se ridică.
— Am venit aici să discut cu Robert, zise el. Unde îl pot găsi?
260
Catherine îl informă că El Grande şi Amy plecaseră la o scurtă plimbare şi că urmau să se întoarcă.
— Ah, zise maiorul, privindu-i când pe unul, când pe celălalt. Dacă nu vă deranjează, plec să-i caut. Vreau să fac puţină mişcare.
După ce maiorul ieşi, se lăsă tăcerea. În cele din urmă, Marcus i se adresă pe un ton rece:
— Am fost la avocat, Cat.
— Şi? întrebă ea cu prudenţă.
Marcus o privi.
— De fapt, am fost mai demult. Cred că trebuia să-ţi fi spus asta, dar am fost prins de problema lui David. Am făcut toate încercările de a obţine divorţul, dar n-am reuşit.
Trebuie să ne împăcăm cu gândul acesta, Cat.
— Ce au spus avocaţii?
El îi explică totul în câteva cuvinte, apoi tăcu.
Catherine înţelese ce-l frământa. Dacă el nu avea un moştenitor direct, Helen şi copiii ei ar fi trăit în permanenţă
cu riscul de a fi demascaţi. Penn nu putea fi succesor, şi nici Tristram. Dacă adevărul ar fi ieşit la iveală, Helen ar fi fost distrusă. Catherine nu putea să lase să se întâmple toate astea, trebuia să-i nască un fiu lui Marcus.
Catherine zise:
— În acest caz, trebuie să avem un copil.
— Îţi promit că n-o să fac presiuni asupra ta. Poate că vei dori să locuieşti separat. Domeniul Wrotham are destule case. Poţi să-ţi alegi una dintre ele, ca reşedinţă.
Fiecare vorbă pe care o rostea Marcus răsucea un cuţit în inima ei. Catherine se întrebă de ce este atât de surprinsă. În fond, nu-i spusese niciodată că o iubeşte, şi chiar dacă ar fi făcut-o, minciunile şi înşelătoriile ei îl scârbiseră.
Se ridică şi se îndreptă spre fereastră.
— N-aş face niciodată ceva ce ar putea crea probleme familiei tale, zise ea. Când îşi mai reveni, se întoarse spre Marcus: Ce le-ai spus despre mine?
— Adevărul, sau ceea ce am crezut eu că este mai aproape de adevăr. Marcus o urmărea cu atenţie. Le-am spus că ne-am cunoscut în Spania şi ne-am căsătorit. Ei ştiu că tu eşti 261
englezoaică şi că ai lucrat pentru Serviciul Britanic de Informaţii. Au crezut că ţi-ai păstrat identitatea secretă
pentru că mai lucrai încă pentru Serviciul de Informaţii.
— Şi cum le-ai explicat că am redevenit Catalina?
— Le-am spus că am încercat să întindem o cursă cuiva care, aşa am crezut noi, a încercat să ne omoare.
— Vendeta spaniolă?
— Da, am folosit şi această denumire. Doar Helen şi Penn ştiu adevărul despre David.
— Şi ce vei spune lumii?
— Exact ce am spus şi familiei mele. Ştiu că va face senzaţie, dar n-am altă soluţie. De fapt, am luat taurul de coarne şi am vorbit cu Melrose Gunn să publice povestea noastră în The Journal, imediat după plecarea noastră din Londra.
De obicei gândul de a deveni obiectul unor nesfârşite discuţii ar fi nemulţumit-o, dar acum nu-i mai păsa. Se simţea amorţită de parcă ar fi înghiţit un narcotic puternic care i-ar fi paralizat simţurile.
— Nu pot să plec, deocamdată, zise ea. Sunt prea multe de făcut aici. Catherine era gata să izbucnească în lacrimi şi de aceea făcu o pauză înainte de a continua. El Grande vrea să-ţi vorbească înainte de a pleca în Spania. Ştiai că se întoarce acolo?
Marcus se ridicase, iar figura lui devenise şi mai palidă.
— Nu, n-am ştiut, zise el încet. Dar cred că este o idee bună.
