63
Apoi, expresia aceea de pe chipul lui dispăru.
Marcus se aplecă în faţă, cu coatele sprijinite pe genunchi, ţinându-şi paharul de brandy în palme.
— Nu vei fi în primejdie. Ei nu-şi vor dori să ţi se întâmple ceva, deoarece toate planurile Catalinei legate de averea mea s-ar nărui. De asemenea, nu vor mai încerca să mă ucidă, pentru că tu ai moşteni toată averea mea. Ei n-ar avea decât de pierdut.
— Dar El Grande şi Catalina ar putea dovedi că sunt o impostoare!
— Niciodată. Catalina vrea doar banii mei şi eu sunt dispus să-i dau cât cere pentru a-i cumpăra tăcerea. Văzând că ea nu înţelesese, el continuă: Mă refer la divorţ, Catherine.
Sunt gata să-i dau cât cere ca să divorţeze.
Catherine nu-şi putu reţine un zâmbet dispreţuitor.
— Deci pentru a-ţi salva pielea eşti gata să plăteşti o astfel de criminală? Ce-ar zice prietenul tău, Freddie Barnes? Sau ceilalţi ofițeri ucişi? Nu va exista dreptate pentru ei?
El ripostă cu blândeţe:
— Tu mă judeci, când singurul motiv pentru care mă
asculţi acum sunt tot banii? Eşti o mică... vrăjitoare cu apucături mercantile.
Catherine ridică din sprâncene:
— Nu îţi sunt prietenă, lord Wrotham. Nu-ţi datorez nimic.
Ai noroc că accept să te ascult.
El trase aer în piept.
— Ai dreptate, desigur. Şi mai ai dreptate când spui că nu-i voi lăsa pe El Grande şi pe Catalina să scape aşa uşor. Când voi pune mâna pe ei, rolul tău va lua sfârşit. Nu te mai plictisesc acum spunându-ţi cum o să procedez în ceea ce-i priveşte.
Catherine spuse, fără prea multă convingere:
— Dar dacă te înşeli? Dacă El Grande şi Catalina nu sunt vinovaţi? Dacă aceste crime au fost comise din alte motive –
asta în cazul în care au existat cu adevărat.
— Dacă mă înşel, nu pierd nimic. Dacă nu, vreau dreptate pentru toţi cei implicaţi.
Catherine rămase pe gânduri. Omul acesta se afla pe o 64
pistă greşită sau intenţiona s-o folosească pentru cine ştie ce scopuri ascunse. Oricum nu putea lua singură această
hotărâre. Erau implicaţi şi alţii şi trebuia să-i consulte.
Marcus o privea în tăcere. Nu ştia cum să se poarte cu ea.
În trăsură, Catherine se lăsase pradă simţurilor. Se simţea uşor dezorientat. Ea era ca oricare altă femeie – putea fi cumpărată, dacă preţul era cel corect. Sau poate că greşea.
Poate că ea trăia cu Melrose Gunn. Îl irita ideea, dar nu atât de mult încât să nu guste amintirea apropierii lor din trăsură.
— Pe lângă bani, poţi păstra garderoba şi bijuteriile pe care ţi le voi cumpăra pentru a face faţă acestui rol.
Catherine tresări. Marcus folosea din nou acel ton, care abia îi masca satisfacţia. Se va gândi mai târziu la asta, îşi zise ea.
Înainte de a apuca să-i răspundă, el continuă:
— Desigur, îţi vei primi şi banii, dar ar putea să dureze câteva luni toată înţelegerea noastră. Vom merge la Londra, vom ieşi în lume şi zvonul că mi-a sosit soţia din Spania se va răspândi. În acel moment Catalina şi El Grande vor fi dezorientaţi. Zâmbetul lui demonstra câtă încredere avea în acest plan. Apoi, ne vom retrage la domeniul Wrotham, unde locuieşte familia mea.
— Wrotham?
— Domeniul este în Warwickshire. Nu fi îngrijorată. Nu vom trece la acţiune până nu-ţi înveţi rolul foarte bine.
— Este destul de complicat, zise ea. Cum să pretind că
sunt Catalina? Părul meu este roşu. Nu ştiu decât câteva cuvinte în limba spaniolă.
— Toate aceste probleme se vor rezolva.
— Cum vom proceda faţă de prietenii mei, ei mă vor recunoaşte.
— Prietenii tăi nu fac parte din cercurile mele. Şi, din câte ştiu, oamenii văd doar ceea ce se aşteaptă să vadă.
Ea continuă:
— De ce m-ai ales pe mine? De ce n-ai ales o fată oarecare cu părul negru? De ce mă implici pe mine în afacerea asta?
