atentat, ar însemna să fiu tâmpit dacă nu fac nişte legături.
— Şi tu crezi că El Grande şi Catalina sunt implicaţi în acele „accidente”?
— El Grande a spus că-mi va ucide toţi camarazii dacă nu mă însor cu sora lui.
— Te-a ameninţat? Îşi amintea că el spusese ceva în acest sens când ea îl acuzase pe Marcus că ar fi vrut s-o violeze.
Dar tu te-ai căsătorit cu sora lui. Dacă ar fi vrut să-ţi ucidă
toţi camarazii ar fi făcut-o până acum.
— Poate că a fost un avertisment.
Înţelegând că indiferent ce-ar fi spus, nu-i putea schimba impresia despre El Grande, ea continuă:
— Dar acel pușcaș care mai trăieşte? Cum a reuşit să
scape?
Marcus sorbi din pahar, apoi se reaşeză pe scaun.
— Nu ştiu cine este şi nici unde se află. S-ar putea să fi murit şi el.
— Spuneai că s-a aflat la acea bază a gherilei o dată cu tine. Trebuie să ştii cine este!
— Din păcate n-am apucat să-i cunosc pe puşcaşi. Nu se amestecau printre ofiţeri. Eu am stat separat. Din cauza rănilor mele, mi s-a dat o încăpere separată, camera Catalinei. Imediat după moartea lui Freddie am încercat să
aflu numele acelor puşcaşi, dar fără rezultat; cei care i-au cunoscut sunt morţi.
După o clipă de gândire, Catherine spuse:
— Nu înţeleg care este legătura dintre toate acestea şi ceea ce mi-ai spus mai înainte. Dacă toţi au fost martori la căsătoria ta, nu crezi că ar fi preferabil pentru Catalina ca ei să fie în viaţă şi să-i susţină versiunea?
— În mod normal, da. Din păcate însă sunt în joc mai 62
multe interese. Nu-mi dau seama ce urmăreşte Catalina.
Lui Catherine îi veni o idee şi o rosti cu glas tare:
— Cred că El Grande are mai mulţi duşmani decât tine.
Dacă el este ţinta? Din câte am auzit, multe conturi s-au reglat în timpul luptelor acestui mic război de partizani.
Poate că cineva vrea să-l omoare.
— Nu văd motivul.
Ceva din privirea lui o făcu să se înfioare. Avea gâtul uscat şi simţi nevoia să înghită, înainte de a continua.
— Mi-ai cerut să joc rolul soţiei tale. Ce speri să rezolvi cu asta?
— Vreau să-i determin pe soţia mea şi pe fratele ei să iasă
la lumină. Ştiu că sunt aici, în Anglia, şi sper să-i găsesc.
Când vor afla că altcineva i-a luat locul Catalinei, soţia mea pe care nu speram s-o mai găsesc, vor ieşi din ascunzătoare.
Este momentul să pun capăt situaţiei, le-am făcut pe plac prea mult timp. Deci, eşti de acord să joci rolul Catalinei? Îţi ofer cinci mii de lire. Nu-i o sumă de lepădat.
Ea se ridică şi îl privi uimită.
— După tot ce mi-ai spus? Ţi-ai pierdut minţile? N-aş juca rolul soţiei tale pentru tot aurul din lume. Poate ţi se va părea ciudat, dar îmi place să trăiesc. Aşa că du-te la naiba cu propunerea ta cu tot, domnule Wrotham. Catherine se îndreptă spre uşă şi o deschise ostentativ.
— Mă aşteptam la asta, zise el.
Catherine era conştientă că Marcus ar putea lua în serios refuzul ei şi atunci ar fi trebuit să găsească o cale de a-l aduce înapoi.
— Zece mii de lire, Catherine, plusă el încet. Este o sumă
însemnată, chiar şi pentru cineva cu averea mea.
Într-adevăr, era o sumă. Ar fi putut să trăiască în lux tot restul vieţii.
Catherine închise uşa şi se întoarse la locul ei.
— Nu-ţi promit nimic, zise ea, dar... bine, explică-mi cum crezi că s-ar derula lucrurile. Poate că astfel aş înţelege mai bine şi...
Atitudinea lui Marcus se schimbă brusc şi o privea acum cu un fel de satisfacţie. Se întrebă ce spusese, ce făcuse?
