întindă mâna şi să ia. O singură femeie îi mai trezise asemenea sentimente – Catalina.
— Cred că-mi pierd minţile, murmură el şi întinse mâna spre ea. Nu te opune. Nu-ţi voi face nimic rău. Stai liniştită şi lasă-mă... lasă-mă. O trase mai aproape şi o sărută.
54
Şi Catherine îl urmărise cu privirea toată seara, dar încercase să reziste atracţiei pe care o simţea faţă de acest om. Îl urmărise, îi remarcase zâmbetul, precum şi felul în care îi străluceau ochii atunci când ceva îl amuza, Încercase să reziste farmecului acestui bărbat, se străduise chiar, dar ceva anume, poate felul în care îşi dădea el la o parte acea şuviţă care îi cădea uneori în ochi, un gest pe care ea şi-l amintea din Spania, nu-i permitea să rămână impasibilă. Iar acum, în intimitatea acestei trăsuri, simţea că îi este tot mai greu să-i reziste. Catherine dispăruse. Erau din nou Catalina şi Marcus, înainte ca ea să descopere cine este el cu adevărat.
Buzele ei se deschiseră sub apăsarea gurii lui. Marcus îi mângâia părul bogat, scoţându-i acele şi florile, pentru ca, apoi, să-şi înfăşoare şuviţe din părul ei pe mână, trăgând-o mai aproape. Parfumul pe care îl degaja fata, gustul buzelor ei îl invadară şi simţi că doreşte să se cufunde în ea.
Catherine se pierdu. Nu fusese pregătită pentru această
exacerbare a simţurilor. Îi vuiau urechile, inima îi bătea prea tare şi se simţea ameţită. Gemând, ea îi cuprinse gâtul cu braţele. Mâinile lui Marcus se strecurară sub pelerină, mângâindu-i încet mijlocul, şoldurile şi coapsele. Dar asta nu era de ajuns. Marcus voia să fie mai aproape de ea. Sărutul lui deveni tot mai înfocat. Pentru o clipă, Marcus se îndepărtă şi privirile li se întâlniră. Fata îşi dădu capul pe spate oferindu-i buzele. Marcus o luă în braţe şi mâinile lui continuară s-o caute, s-o descopere. Ea nu mai opunea nicio rezistenţă, lăsându-se în voia dorinţelor lui, Marcus nu simţise niciodată o dorinţă atât de intensă de a poseda o femeie. Nu mai era plăcere, ci un fel de nebunie. Ar fi vrut s-o aibă chiar acolo, în trăsură, s-o posede cu atâta pasiune încât ea să-şi dea seama că-i aparţine numai lui, acum şi întotdeauna.
Se simţea ca un sinucigaş care se apropia tot mai mult de marginea unei prăpăstii. Nu mai era el, sau cel puţin nu se mai recunoştea. Intuia că fata era virgină. Nu se putea năpusti astfel asupra ei. Trebuia să se controleze. Să lase lucrurile să decurgă normal.
55
Marcus îi desfăcu încet mâinile încolăcite în jurul gâtului lui. Genele fetei se mişcară uşor şi ea deschise ochii.
— Catalina... începu el.
Catherine se trase brusc înapoi, cât mai departe de el.
— Nu sunt Catalina! Nu sunt soţia ta! strigă ea.
Marcus îşi duse o mână la ochi.
— Iartă-mă. Mi-a scăpat acest nume fără să vreau.
Seamănă atât de mult cu numele tău. Am vrut să spun Catherine, crede-mă.
Marcus nu era sigur că ceea ce spune e adevărat. Undeva, în adâncul fiinţei lui, Catalina şi Catherine se contopeau.
Făcuse însă o gafă de neiertat, lucru care nu i se mai întâmplase până acum şi se simţi ruşinat ca un puşti surprins făcând pentru prima oară dragoste cu o femeie.
Vocea lui Catherine tremura de emoţie.
— N-ar fi trebuit să ajungem aici. Fata respiră adânc. O, Doamne, cum de am uitat că eşti căsătorit?
Marcus trecu peste remarca ei şi spuse:
— N-are de ce să-ţi fie ruşine. Vina îmi aparţine în exclusivitate.
Ochii lui Catherine se umplură de lacrimi şi Marcus simţi nevoia s-o strângă în braţe şi să o mângâie. Nu făcu gestul deoarece ştia cum ar fi reacţionat fata dacă ar fi îndrăznit s-o atingă. „La naiba”, murmură el şi-şi trecu mâna prin părul negru, dându-şi la o parte şuviţa de pe frunte. O privi lung, îndurerat, strângându-şi şi apoi desfăcându-şi pumnii. Ar fi vrut s-o atingă din nou, s-o sărute, să termine ceea ce începuse. Trupul îi ardea de dorinţă.
Ridicându-se brusc, el întinse mâna spre mânerul uşii.
— Ar trebui să mai discutăm, zise el, dar nu aici, ci acasă
la tine, acolo unde sunt şi alte persoane.
Ea lăsă să-i scape un strigăt când Marcus se ridică brusc.
O clipă avu impresia că el voia să sară din trăsură. Apoi căzu înapoi pe bancheta trăsurii şi-şi cuprinse cu palmele obrajii care ardeau.
Marcus era un bărbat impulsiv şi periculos, mai periculos decât îşi amintea. Iar ea nici nu încercase să-l oprească.
Fusese o marionetă în mâinile lui. Cum putea un bărbat să
56
se comporte astfel cu o femeie? Dar el nu era un bărbat oarecare, era Wrotham!
Fata îşi duse o mână la buzele de curând sărutate. Niciun bărbat nu reuşise s-o facă să ardă de dorinţă. De fapt, ea nu-l dorea pe Wrotham. De el se temea şi îl ura. Dar Marcus... o, Doamne, era atât de dezorientată.
Auzi zgomotul făcut de bici şi trăsura se puse în mişcare.
Se apropie de geam, încercând să-şi calmeze bătăile inimii.
Se auzi din nou zgomotul biciului, apoi cel al potcoavelor care se loveau de asfalt. Privi pe geam la umbrele care rămâneau în urmă, în timp ce se îndreptau spre Heath House.
Marcus o ajută să coboare. El observă că ochii fetei străluceau. Îşi ascunse un zâmbet de încântare şi o conduse până la uşa casei.
CAPITOLUL 5
— Ce vrei să fac? Catherine ridică mâinile şi câteva picături de ceai căzură pe rochie. Puse ceaşca jos şi începu să-şi şteargă rochia cu o batistă pe care o scoase din buzunar. Îl privea fix pe Marcus. Nu putea să accepte ceea ce auzise.
Marcus se ridică şi închise uşa pe care din decenţă o lăsase întredeschisă, după care se așeză pe scaunul lui. Se aflau în biroul lui Catherine. Focul fusese aprins căci era destul de rece şi ei se aşezaseră aproape de şemineu.
