— A fost doar o speranţă deşartă, după cum se vede.
Ea îi îndepărtă mâna.
— Speranţă deşartă? Ce înseamnă asta?
El ridică din umeri.
— Locuieşti singură. Călătoreşti într-o trăsură închisă, cu un bărbat care are o reputaţie cam... deochiată. În cercurile mele asta înseamnă că doamna respectivă este deschisa – să
zicem – tuturor propunerilor?
— Mulţumesc lui Dumnezeu că nu fac parte din cercurile dumitale. N-am nevoie de însoţitor. Nu fac parte din înalta societate, domnule. Sunt o persoană decentă, respectabilă, care munceşte pentru a-şi câştiga existenţa, iar domnii care fac parte din anturajul meu sunt la fel de decenţi şi respectabili.
— Nu intenţionez să-mi cer scuze pentru întrebare, zise el.
Asta va simplifica relaţia noastră. Marcus o privi atent: Ai spus că munceşti pentru a-ţi câştiga existenţa. La ce te referi?
,,Asta va simplifica relaţia noastră.” Catherine renunţă să
ghicească la ce se referea. Avea destule griji. Remarcase plăcerea lui de a o provoca. Dacă îşi pierdea calmul, risca să
spună ceea ce nu trebuia.
Decise să-i spună că lucrează pentru The Journal. Îşi zise că prezentând realitatea banală el se va plictisi şi va dispărea repede din viaţa ei.
— Scriu pentru The Journal, zise ea. Articole, eseuri, tot ce mi se cere.
— Nu cred că înţeleg ce-mi spui.
Catherine îi explică pe larg despre ce era vorba. Marcus 50
oscila între admiraţie şi şoc.
— A. W. Euman, zise el. Interesant. N-am crezut că este o femeie. La naiba, am citit destule articole de ale tale. Nu mi-aş fi închipuit că femeile se gândesc la astfel de lucruri.
Era genul de compliment care o enerva cel mai mult, dar nu făcu niciun comentariu.
— Mulţumesc pentru compliment, zise ea.
— The Journal! Sunt impresionat. Cred că ţi-a fost destul de greu să-l convingi pe editor – Melrose Gunn, nu? – să te ia în serios. Nu te supăra, dar femeie fiind...
Catherine îi răspunse cu toată candoarea de care era capabilă:
— Din contră, el a fost cel care m-a convins să-mi public eseurile: O să-l cunoşti în seara asta. Este vărul lui Emily.
Ne-am cunoscut la o petrecere dată de Emily. Sper că ai reţinut, domnul meu, că ceea ce ţi-am dezvăluit este confidenţial? Nimeni nu trebuie să afle cine e A. W. Euman.
Nu i-ar fi dezvăluit toate acestea dacă nu s-ar fi aflat într-o situaţie disperată.
— De ce nu?
— Pentru că femeile nu sunt luate în serios.
— Melrose Gunn te ia în serios, aşa-i?
— El este un om de excepţie.
Discutară apoi despre articolele ei; la un moment dat, Marcus o întrebă:
— În seara în care te-am cunoscut asta făceai, te documentai?
— Da, îi confirmă ea uşurată.
— De asta te-ai dus la doamna Spencer?
Amy o prevenise în scris că Wrotham pusese întrebări despre ea, dar nu-i dăduse şi alte informaţii.
— A fost o înscenare, spuse ea. Cineva m-a trimis la acea adresă. Se mai întâmplă şi astfel de lucruri. De asta şi port o armă.
Ca să fie cât mai convingătoare, Catherine răspunse la toate întrebările. Spera ca el să nu mai revină niciodată la această discuţie.
Când trăsura se opri în faţa casei lui Emily, ea îi zâmbi cât 51
putu de atrăgător.
— Ţi-am răspuns la toate întrebările, domnule. E rândul dumitale să te ţii de cuvânt.
El îi întinse o mână şi o ajută să coboare.
