— Nu uita de invitaţia de joi seară, strigă Emily. O să fie şi un oaspete surpriză.
În fiecare a treia joi din lună, Emily organiza o întâlnire între prieteni în casa ei aflată de cealaltă parte a Hampstead Heath-ului. Lui Catherine îi făceau plăcere aceste întâlniri pe care ea le numea „informative”. Soţul lui Emily, membru al Parlamentului şi la început de carieră, invita oaspeţi cât mai diverşi. Exista întotdeauna şi unul de onoare, o persoană
care avea idei originale. Multe articole ale lui Catherine fuseseră inspirate de conversaţiile pe care le angaja la aceste întâlniri.
— Ştii că nu lipsesc niciodată, îi spuse Catherine. Cine este invitatul de onoare?
— Contele de Wrotham, spuse Emily cu un zâmbet.
— Wrotham?
Emily părea încântată de informaţia pe care i-o dăduse.
— Tot aşa am reacţionat şi eu când mi-a spus William.
Wrotham? Dar contele este cu mult deasupra noastră, William, eşti sigur că va accepta invitaţia? Poate n-ai înţeles bine. Atunci, William îi explicase că Wrotham se autoinvitase la întâlnirea lor.
— N-am ştiut că William îl cunoaşte pe Wrotham, spuse Catherine cu jumătate de glas.
— L-a cunoscut săptămâna trecută. I l-a prezentat o cunoştinţă comună. O, Catherine, nu ţi se pare minunat?
Dacă Wrotham se va interesa de cariera lui William, îţi dai seama cât de departe va ajunge soţul meu? Wrotham îi cunoaşte pe cei care îl pot ajuta pe soţul meu. Dar te rog să
nu-i spui lui William ce ţi-am destăinuit. Ştii că nu-i place să
se simtă tutelat.
45
Veselă, Emily plecă să mai împărtăşească vestea cea bună
altei cunoştinţe.
Wrotham! Şi ea care fusese atât de sigură că l-a convins şi că el n-o va mai suspecta că este Catalina. Atunci de ce se autoinvitase la întâlnirea organizată de Emily? La naiba cu bărbatul ăsta! Nu renunţa niciodată?
O clipă, Catherine se gândi să nu se ducă, dar până la urmă se hotărî să înfrunte toate problemele care se puteau ivi. Era clar că bărbatul acesta mai avea multe lucruri de lămurit în privinţa ei. Ceea ce avea ea de făcut era să-i satisfacă toate aceste curiozităţi astfel încât să-i spulbere orice umbră de îndoială. Abia atunci el va renunţa s-o mai agaseze.
Se îmbrăcă foarte îngrijit în acea dimineaţă. În timp ce se tot răsucea la stânga şi la dreapta privindu-se în oglindă, constată cu surprindere că îi place noua ei înfăţişare.
Doamna McNally îi pieptănase părul, i-l ridicase şi îl prinsese în creştet cu nişte trandafiri din mătase. Tenul îi era mai neted şi mai strălucitor datorită fardului de obraz pe care şi-l aplicase. Ca să nu mai vorbim de rochia cea nouă din muselină de culoarea fildeşului, cu talia joasă, care-i stătea foarte bine, dar pe care mătuşa Bea ar fi respins-o cu toată
hotărârea.
Îmbrăcase acea rochie nu din vanitate, deşi o deranjase afirmaţia lui privind „zdrenţele” în care era îmbrăcată, şi afirmaţia că ar fi avut şase copii. Şase copii! Îşi duse instinctiv mâinile spre abdomen. Slavă Domnului, era destul de plat. Şi ce dacă el lăsase să se înţeleagă că arată ca o fată
bătrână? Ea nu voia decât să arate altfel decât o văzuse el până acum, şi în orice caz să nu arate precum Catalina.
Încercă să nu se mai gândească la mătuşa Bea când încălţă papucii de satin cu tocuri înalte sau când îşi puse ciorapii albi de mătase care o costaseră zece şilingi. Dăduse zece şilingi pe o pereche de ciorapi de mătase! Asta o şocase mai mult decât preţul plătit pe rochie. O rochie o putea purta câţiva ani, în vreme ce ciorapii, dacă va avea noroc, o vor ţine o seară! Cheltuise atâta doar ca să-l facă pe Wrotham să
46
renunţe? O luase razna. Cine se uita la ea putea crede că a făcut toate astea numai pentru a-l atrage pe conte. Înainte de a se hotărî dacă să-şi schimbe sau nu toaleta, se auzi o bătaie în uşă şi apăru doamna McNally.
— Arată ca nouă, zise ea prezentându-i pelerina pe care o ducea pe braţ. O găsise în pod, într-un cufăr cu lucruri vechi care aparţinuseră mamei lui Catherine. Cufărul fusese dus în pod când sosise mătuşa Bea, şi doamna McNally ştia de ce făcuse acest lucru.
Beatrice Courtnay fusese o puritană care condamna vanitatea sub orice formă. Nepoatele ei nu se bucuraseră de haine noi, de petreceri, baluri sau spectacole de teatru. Toate acestea fuseseră înlocuite cu predicile religioase, cu munca grea şi învăţătura. Ea n-ar fi găsit nicio întrebuinţare acelor lucruri frumoase care aparţinuseră mamei lui Catherine.
Podul în care fuseseră duse avea o istorie aparte. Când sosise în această casă cu domnul McNally, ea găsise podul plin cu tot felul de tablouri, ornamente şi cutii cu cărţi „nepotrivite”, dar şi cu cufere pline de haine cochete, asemeni pelerinei verzi de satin pe care tocmai o călcase.
Împreună cu soţul ei aranjaseră casa folosind acele tablouri, oglinzi şi decoraţiuni. Catherine se declară
mulţumită: casa semăna cu ceea ce fusese pe vremea mamei ei. Apoi, doamna McNally se hotărâse să transforme câteva din toaletele pe care le găsise în cufere, iar Catherine le purtase cu plăcere.
Privind-o pe Catherine, doamna McNally se simţi mulţumită, dar i se puse un nod în gât. Fata era frumoasă şi asta nu se datora acelei mătuşi imposibile Beatrice Courtnay, care o crescuse. Femeia aceea ar fi trebuit să dea socoteală
pentru tot ce făcuse, la fel ca şi tatăl lui Catherine. Când îi murise soţia, acesta îşi dăduse fiicele în grija unei femei care nu ştiuse să ţină loc de mamă. Pe una dintre fete reuşise s-o facă să-şi ia câmpii, iar pe cealaltă să arate ca ea. Din fericire, caracterul lui Catherine se formase deja când acea domnişoară bătrână, mătuşa lor, le intrase în casă. Acum când mătuşa Bea nu mai exista, Catherine, cea care fusese o fată frumoasă, părea să revină la viaţă.
47
Un singur element mai lipsea pentru a face ca bucuria doamnei McNally să fie completă. Ea voia ca fata să
întâlnească bărbatul potrivit, un gentleman desăvârşit care să aprecieze inteligenţa lui Catherine şi care să-i interzică să
frecventeze acele locuri care nu onorau o doamnă.
Ea ţinu pelerina lui Catherine pentru ca fata să se îmbrace, apoi când aceasta se întoarse, îi încheie nasturii.
Făcând un pas în spate, ea o mai privi o dată din cap până în picioare. În dialectul ei scoţian ea îi spuse, privind-o:
