— Fetiţo, eşti o adevărată bucurie pentru aceşti ochi bătrâni. Ai făcut totul fără ca eu sau McNally să ştim. Du-te acum, te aşteaptă.
Catherine îşi repetă discursul în timp ce cobora scările. Pe la mijlocul acestora uită începutul. Nu McNally o aştepta, ci Marcus.
— Am vrut să-ţi fac o surpriză, zise el, zâmbindu-i. Ea părea stânjenită, ceea îi făcu plăcere lui Marcus. De fapt, nici el nu prea avusese timp să-şi revină. Când o văzuse coborând, fusese luat prin surprindere. De-abia reuşi să-i spună: N-are sens să mergem în două trăsuri. Oricum, pentru a ajunge la destinaţie treceam prin faţa casei tale. L-am întâlnit pe McNally şi i-am spus că nu are rost să mai pregătească trăsura. Sper că nu te deranjează?
În acel moment apăru şi McNally care rămase cu ochii aţintiţi asupra ei. Din capul scărilor, doamna McNally o urmărea cu lacrimi în ochi. Catherine coborî şi îşi puse mănuşile. Apoi, zise pe un ton rece, dorind să demonstreze că e conştientă de interesul celor doi soţi:
— Soţia dumitale vine cu noi în seara asta, lord Wrotham?
— Soţia mea?
— Lady Wrotham, spuse Catherine, privindu-l cu subînţeles pe McNally, apoi pe soţia acestuia. Abia aştept s-o cunosc.
— Acum nu. Poate data viitoare.
Se lăsă o tăcere apăsătoare. Satisfăcută de faptul că cei doi servitori auziseră ce trebuiau să audă, Catherine ieşi pe uşa din faţă.
Când Marcus se aşeză lângă ea în trăsură, îi spuse: 48
— Era frumos calul pe care-l ducea McNally la grajduri.
Mi-a spus că este al unui vecin care voiajează în America.
— Nu este vorba de o vizită. Amiralul Collins va rămâne acolo un an, poate chiar mai mult.
— Deci în acest timp îi poţi folosi calul?
— De ce întrebi?
— Pentru că mi-ar face plăcere să călărim împreună.
Nu era greu de ghicit unde voia să ajungă. O văzuse călărind în Spania. Oare continua să fie suspicios şi dorea să
verifice dacă ea era Catalina?
— Pot să folosesc calul, dar nu-mi place să călăresc. Îi veniră în minte plimbările pe care le făcea noaptea, călare pe Vixen, şi întoarse capul pentru a-şi ascunde zâmbetul.
— Cine se ocupă de cal?
Oare omul acesta nu renunţa niciodată?
— De obicei McNally, dar o mai scot şi eu uneori la plimbare. Înainte ca el să mai poată spune ceva, Catherine continuă: Te-ai autoinvitat la petrecere pentru că ştiai că vin şi eu.
— Ai dreptate.
— De unde ai aflat că soţii Lowrie îmi sunt prieteni?
— Le-ai menţionat numele în treacăt, când ne-am întâlnit ultima oară. Îţi aminteşti?
Catherine îşi aminti şi îşi reproşă propria-i prostie. Avu nevoie de câteva minute pentru a-şi reveni. Trebuia să se comporte cât mai natural şi să renunţe la provocări. Dar în primul rând să nu uite cât de mult îl urăşte.
Se uită drept în ochii lui Marcus.
— Mă cam urmăreşti, domnule. Nu-mi place asta. Ce doreşti de la mine?
El ridică din sprâncene şi începu să râdă.
— Ai dreptate, însă prefer să nu intrăm acum în amănunte. Mă uimeşti, Catherine. Am atâtea semne de întrebare în ceea ce te priveşte. Mă gândesc mereu la tine.
— Dacă îţi răspund la întrebări, promiţi c-o să mă laşi în pace?
— Dacă asta doreşti... rosti el după o scurtă pauză.
Deci punea la îndoială dorinţa ei. Catherine respiră adânc 49
şi îi spuse calm:
— Ce vrei să ştii?
— Te-ai culcat vreodată cu un bărbat? Era un atac direct.
Trebuia să-i mai zdruncine siguranţa pe care o afişa.
Catherine simţi că explodează sesizând zâmbetul lui plin de trufie.
— Nemernicule! Ar fi trebuit să mă aştept la aşa ceva din partea ta! Chiar ai uitat bunele maniere?
Bărbatul o prinse de încheietura mâinii şi o trase spre el:
