— Aş vrea să ţii locul soţiei mele de ochii lumii, repetă
Marcus.
Catherine îl privea nevenindu-i să-şi creadă urechilor.
Neliniştea de care fusese cuprinsă o sufoca. Marcus îi spusese că-şi suspectează soţia că pusese la cale atacul care avusese loc asupra lui, iar acum venea cu această propunere.
În fond, ce intenţiona acest bărbat şi cum ar trebui să
reacţioneze? Să-şi fi dat el seama că ea e Catalina? Trebuia să-şi păstreze calmul şi să pretindă în continuare că nu era soţia lui.
57
— Ţi-ai pierdut minţile, zise ea. Arăt eu a spaniolă?
Dumnezeule, nici măcar nu vorbesc limba.
Marcus îi ascultă calm toate argumentele. Catherine afirma că nu ştie ce să mai creadă. Partizani? El Grande?
Soţia lui care încercase să-l ucidă? I se păru cam exagerat.
Era hotărâtă să-şi vadă de viaţa ei, să-şi câştige existenţa. În plus, din principiu, nu se amesteca între soţi. Ea avea de scris şi asta îi lua destul de mult timp. Marcus exagera. De altfel, n-ar fi reuşit să facă ceea ce îi cerea el.
Când îşi epuiză argumentele, Marcus îi spuse:
— O să mă revanşez faţă de tine pentru aceste servicii. Îţi ofer cinci mii de lire, Catherine. Să nu-mi spui că n-ai nevoie de aceşti bani. Nu-ţi cer decât să mă asculţi.
Deşi era încă şocată, simţi nevoia să afle amănunte.
— Cinci mii de lire sunt o sumă, zise ea fără să vrea.
— Am crezut că te va interesa.
În timp ce vorbea, Marcus întinse mâna spre sticla de brandy pe care o adusese McNally şi-şi umplu paharul. Apoi îi relată condiţiile în care se căsătorise cu Catalina şi încheie:
— Poate că ea s-a căsătorit cu mine presupunând că voi muri în război şi va moşteni averea mea. Pentru că m-am încăpăţânat să supravieţuiesc, s-a hotărât să mă suprime. Şi s-ar putea s-o facă – dacă nu reuşesc s-o găsesc.
Când se opri o clipă, Catherine îi spuse:
— Dar n-ar fi mai simplu să anulezi căsătoria? Pare o afacere murdară. De altfel, nu cred că această căsătorie este valabilă în Anglia.
— Greşeşti, zise Marcus. A fost încheiată în vreme de război, în zona de luptă. Martori au fost doi ofiţeri englezi.
Mulţi soldaţi britanici s-au căsătorit cu spaniole în condiţii mai puţin obişnuite şi căsătoriile lor sunt considerate valabile. De ce căsătoria mea ar fi considerată altfel?
— Dar dacă nu s-a consumat?
De fapt, Catherine punea aceste întrebări numai pentru că
el se aştepta să le audă, deoarece ea cunoştea deja răspunsurile. Când se întorsese în Anglia se interesase şi aflase că i-ar trebui o armată de avocaţi şi judecători ca să se desfacă acea căsătorie încheiată în Spania, în condiţii de 58
război. Nici faptul că ea folosise un nume fals nu putea constitui un motiv pentru anulare. Fusese convinsă că acest conte cu banii şi relaţiile lui, va desface căsătoria.
— Cum aş putea să dovedesc? Ca să nu mai vorbim de faptul că, în pofida a ceea ce cred oamenii, o căsătorie este legală chiar dacă nu se consumă. Un bărbat cu situaţia mea n-are prea multe şanse de a anula o căsătorie. Verdictul s-ar putea pronunţa împotriva mea şi aş fi legat pentru tot restul vieţii de Catalina. Sunt obligat să mă gândesc şi la ceea ce las în urma mea, asta dacă ea nu reuşeşte să mă omoare.
— Şi atunci, ce-i de făcut?
— Un divorţ, Catherine. O, dar nu unul englezesc. Aceste lucruri se pot aranja mai uşor în Scoţia. Îţi închipui că m-am informat. Dacă ar fi şi Catalina de acord, lucrurile s-ar rezolva fără probleme. Trebuie s-o găsesc, înainte de a începe acţiunea.
Abia acum Catherine înţelese motivul pentru care Wrotham nu întreprinsese nimic în scopul anulării căsătoriei după ce părăsise baza partizanilor. Atunci, în Spania, ea dorise doar să-l pedepsească pentru că o înşelase, făcând-o să se îndrăgostească de un simplu ofiţer de cavalerie, când în realitate el era conte de Wrotham. Îl ura pe acel conte. Din cauza lui ajunsese Amy prostituată. Ar fi vrut să-l facă să
sufere, să-i mai taie aripile pentru o vreme, să-l facă să
creadă că nevasta lui putea să-şi facă apariţia oricând. Nu-şi imaginase niciodată că s-ar putea să-i ceară chiar el acest lucru.
Ca o ironie a sorţii, pedepsindu-l pe el, se pedepsea şi pe ea. Nu pentru că ar fi intenţionat să-şi găsească un soţ
potrivit. La douăzeci şi şase de ani, devenise o celibatară
convinsă. Simţea nevoia să fie independentă.
Nu putea face abstracţie că Wrotham era soţul ei, ceea ce îi dădea destulă putere asupra ei, lucru pe care nu-l luase în calcul la vremea respectivă. Un bărbat putea face orice cu soţia lui. Legea îi conferea acest drept. Marcus îi putea lua casa, îi putea interzice să scrie sau o putea sechestra în castelul lui. Era convinsă că dorea s-o pedepsească pentru ceea ce-i făcuse ea în Spania.
59
Catherine îl privi cu atenţie şi înţelese cum îi căzuse Amy în plasă. Un bărbat care nu făcuse altceva toată viaţa decât să sucească minţile femeilor, ştia cum trebuia să procedeze.
Nu făcuse nici ea excepţie. O prinsese cu garda lăsată.
