Gândul la Amy îi stârni mânia. Mult timp încercase să se stăpânească, considerând că nu-şi putea permite să dea frâu liber sentimentelor. Trebuia să fie tot timpul în gardă, mai ales că el putea juca un rol dublu, la fel ca ea.
Catherine îşi mai turnă o ceaşcă cu ceai fierbinte înainte de a vorbi din nou:
— Ce te face să crezi că nevasta ta vrea să te omoare?
Marcus o privi întrebându-se ce voise să spună înainte de a-şi umple ceaşca cu ceai.
— Am fost atacat la Londra, în Hyde Park. Mă aşteptau gărzile ascunse în tufişuri.
— Gărzile? Ce legătură există între gărzi şi soţia ta? Se petrec multe asemenea incidente.
— E adevărat, dar acesta a fost premeditat. Am primit un bilet de la o doamnă care îmi cerea să mă întâlnesc cu ea pe podul care traversează Serpentine. S-a dovedit că nu ea îmi trimisese acel bilet.
— Poate că a fost un mesaj care a ajuns unde nu trebuia sau poate soţul ei avea ceva să-ţi reproşeze.
Marcus zâmbi.
— Eu nu mă încurc niciodată cu femei măritate. Şi chiar dacă aş face-o, bărbaţii din cercul meu îşi rezolvă diferendele prin duel.
— Duel!
Marcus se prefăcu că nu remarcă tonul fetei.
— A fost o ambuscadă. Atacantul sau atacanţii păreau hotărâţi să mă facă prizonier. Neavând arma la mine, am făcut singurul lucru pe care-l puteam face – am sărit în apă, am înotat până la malul opus şi m-am ascuns.
Ea dădu din cap.
— Dar ce te face să crezi că soţia ta a pus la cale atacul?
Poate că mai ai şi alţi duşmani. De ce nu te gândeşti şi la moştenitorii tăi?
— La Penniston vrei să spui? El începu să râdă. Pe el nu-l 60
interesează decât caii şi fermele. Nu, el o opri pe Catherine să-l întrerupă, nu spun că El Grande sau Catalina au fost cei care au tras asupra mea, ci că ei au angajat pe cineva s-o facă.
Ea nu-i putea apăra pe Catalina sau pe El Grande fără a-i trezi suspiciuni, aşa că se mulţumi să întrebe:
— N-a fost nimeni acolo care să te ajute? Hyde Park este destul de populat.
— Era pe înserat, chiar înainte de închiderea parcului.
După ce s-a tras, oamenii au venit în fugă, dar n-au văzut niciun suspect.
Catherine spuse încet:
— Totuşi nu-mi vine să cred că soţia ta are vreo legătură
cu acest atac.
— Soţia mea şi fratele ei. Nu-l uita pe El Grande. Am mai descoperit şi alte lucruri care vin să se adauge suspiciunilor mele.
El se ridică şi începu să străbată încăperea. Când ajunse la fereastră, trase una dintre draperiile de catifea şi privi în întuneric, apoi se întoarse brusc:
— Cu o săptămână în urmă un prieten al meu a fost ucis în propria casă. Colonelul Frederick Barnes. L-ai cunoscut?
Ea dădu din cap, dar nu comentă. Crima fusese menţionată pe prima pagină în The Journal.
Marcus privi îndelung focul din şemineu, apoi rosti încet:
— A fost unul din martori la căsătoria mea cu Catalina. În ascunzătoarea lui El Grande s-au aflat cinci ofiţeri de cavalerie, printre care şi eu şi doi puşcaşi. Mai trăiesc doi –
eu şi unul dintre puşcaşi. Strânse paharul pe care-l avea în mână. Celălalt puşcaş a murit în luptă. Alţi patru ofiţeri au murit în condiţii neelucidate, numai moartea lui Freddie este o crimă evidentă. Mă asculţi?
— Da! Ce înţelegi prin condiţii ciudate?
— Accidente, sau ceea ce numim noi accidente. Accidente fără niciun martor.
— Înţeleg. Continuă.
— Toţi au fost soldaţi englezi şi s-au aflat în acelaşi timp în ascunzătoarea lui El Grande.
61
Catherine îşi aminti de soldaţii englezi care fuseseră la mănăstire cu Marcus, dar le uitase numele. Nu se mai întâlnise cu niciunul dintre ei; de altfel, îi fusese teamă de acest lucru. Nici cu Marcus n-ar fi procedat altfel, dacă n-ar fi fost rănit atât de grav.
— Ar putea fi o simplă coincidenţă, zise ea.
— Da, dar tot atât de bine ar putea să nu fie. După
