— Pentru că semeni foarte mult cu soţia mea. Şi cred că ai 65
fi convingătoare.
Urmă o scurtă perioadă de tăcere, după care Catherine se pronunţă:
— Am nevoie de timp, nu pot să iau o hotărâre acum.
— Cât timp îţi trebuie?
Ea făcu un calcul rapid şi preciză:
— O săptămână. Şi te rog să nu faci presiuni asupra mea.
Dacă vei face, răspunsul meu va fi negativ.
Marcus se declară de acord. Simţea că fata era pe jumătate convinsă să-l ajute şi nu voia s-o agaseze. Se ridică şi-l concedie din uşă pe McNally care venise să-i ţină haina.
— Melrose Gunn ar putea fi o problemă.
— De ce? Îmi pot scrie oriunde articolele.
— Nu mă refeream la articolele tale.
— Dar?
— Pari îndrăgostită de el. Figura lui Marcus exprima o uşoară îngrijorare.
— Ţin mult la el, este adevărat. E un bărbat inteligent, care şi-a dedicat viaţa celor din jur, ajutându-i în diverse moduri.
— Este adevărat că-ţi face curte?
— N-aş zice. Suntem numai amici.
— Femeilor le place genul ăsta, zise Marcus, deschizând uşa.
— La ce te referi?
— La bărbaţii asemeni lui Gunn – inteligenţi, devotaţi.
Catherine înţelese.
— Nu tuturor femeilor, replică ea zâmbindu-i, dar celei care apreciază aceste calităţi la un bărbat îi este destul de greu să reziste.
Mulţumită de răspunsul pe care i-l dăduse, ea îi ură
noapte bună, închise uşa şi se întoarse la birou.
CAPITOLUL 6
Curând, zâmbetul îi pieri. Avea probleme serioase la care să se gândească. Ar fi fost mai simplu să le rezolve împreună, 66
dar asta presupunea ca Marcus să fie foarte sincer şi deschis cu ea. Ridică din umeri, gândindu-se la propria-i duplicitate care o depăşea pe cea a lui Marcus.
Cu privirea ţintuită în tavan, ea trecu în revistă tot ce-i spusese Marcus. Intuia că el îi spusese adevărul şi era într-adevăr interesat ca soţia lui să apară, pentru ca mai apoi să
procedeze la un divorţ scoţian. Cel mai simplu ar fi fost să
recunoască că ea este Catalina, însă îi era teamă s-o facă.
Marcus părea atât de pornit împotriva Catalinei încât nu ştia cum ar fi reacţionat. Nu, nu era pregătită s-o facă.
Se apucă să-şi facă nişte notiţe, aşa cum făcea întotdeauna după ce lua un interviu. Zece minute mai târziu, lăsă stiloul deoparte, îşi sprijini coatele pe birou şi-şi cuprinse obrajii în palme. Maiorul Carruthers trebuia să fie informat cât mai repede, chiar în această seară. Oare ce reacţie va avea? Apoi, El Grande. Îl va interesa problema? Va reuşi să-i capteze atenţia? Nu exista decât o posibilitate de a afla toate acestea – să le scrie amândurora. Rămase cu gândul la El Grande şi la anul pe care-l petrecuse alături de partizani.
Totul începuse la Lisabona, după ce-şi înmormântase tatăl şi plănuia să se întoarcă la Londra. Atunci fusese abordată
de maiorul Carruthers. Apăruse o criză în sistemul de informaţii şi el avea nevoie de cineva care să meargă pe teren.
Folosea astfel de persoane trimiţându-le în spatele liniilor inamice pentru a obţine date privind amplasarea ţintelor militare, pentru a evita surprizele neplăcute când Wellington îşi va desfăşura armata. Maiorul Carruthers văzuse multe schiţe făcute de ea la Madrid, înainte de retragere şi-şi dăduse seama că fata putea fi folosită. Astfel ajunse ea să fie recrutată de spionajul englez.
Îl cunoscuse pe El Grande în prima misiune, când el şi grupul lui de gherilă o însoţiseră până la ţinta de care urma să se ocupe ea, un pod pe care englezii voiau să-l arunce în aer pentru a-şi asigura poziţiile. Pentru prima oară fusese nevoită să-şi schimbe înfăţişarea, să încerce să arate cât mai spaniolă cu putinţă. El Grande pretinsese că fata îi este soră, pentru a o putea infiltra în liniile franceze. Uzară de această
67
minciună de foarte multe ori, astfel că, la un moment dat, nimeni nu mai făcea diferenţa între realitate şi fantezie.
Prima misiune încununată de succes o atrase după sine şi pe a doua şi ea rămase cu partizanii. Cei doi McNally puneau prea multe întrebări indiscrete legate de dispariţiile ei. În cele din urmă ea le spuse că pleacă în Anglia, în calitate de damă
de companie a unei doamne bătrâne pe care o cunoscuse la Lisabona. Astfel putu să justifice absenţa ei de un an, timp în care se aflase alături de partizani.
