CAPITOLUL 7
Amy Spencer, fostă Amy Courtnay, îşi conduse cu graţie ultimii musafiri. Toţi rămăseseră cu impresia că ea de-abia aşteaptă să fie liberă pentru a se întâlni cu o persoană foarte importantă, căreia nu-i putea dezvălui identitatea. Ea lăsase special această impresie.
Când lacheul închise uşa, zâmbetul îi pieri de pe buze. Era aniversarea ei şi nu voia ca altcineva să mai ştie asta. Cu o seară înainte, loja ei fusese asaltată de tineri care voiau să-i sărute măcar vârful degetelor sau să beneficieze de zâmbetul ei.
Seara nu se deosebise de celelalte. Aceleaşi adulaţii, dar ea ştia că pentru ei nu contează ca persoană. Ea era doar întruchiparea pasiunii. O mândrie pentru oricare bărbat să
fie văzut cu ea la plimbare sau într-un restaurant, ori să se 71
afle în loja ei de la teatru. O invitaţie la petrecerile date de ea echivala cu un semn de distincţie.
Asta era ea. Un semn de distincţie. Nu putea ajunge mai sus în lumea ei. Nu avea acces în înalta societate, ceea ce nu-i oprea pe bărbaţii care aparţineau acelei lumi să-i treacă
pragul. Chiar şi acum avea cel puţin şase domni dornici s-o ia sub protecţia lor, fără ca vreunul s-o iubească. Ceea ce doreau ei era distincţia pe care le-o dădea faptul că o aveau amantă pe Amy Spencer. Întrucât nici ei nu-i păsa de ei, se mulţumea pentru moment să se simtă ca o călugăriţă.
Se îndreptă spre salonul cel mic din spatele casei, unde Eliza, companioana ei, obişnuia să stea când nu erau musafiri în casă, dar încăperea era goală. Amy se îndreptă
spre bufet, îşi turnă un pahar de Madeira şi se aşeză pe o sofa lângă şemineu.
— La mulţi ani, Amy, îşi ură ea şi luă o înghiţitură din pahar.
Nu primise cadouri, nici scrisori de felicitare. Nu spusese nimănui despre aniversarea ei. Datele de naştere n-o făceau să se simtă prea bine şi, oricum, nu le mai numărase de când împlinise douăzeci şi şase de ani. Aceasta era vârsta ideală pentru o femeie, hotărâse ea şi apoi decisese să
rămână la ea.
„Ai aproape treizeci şi trei de ani. Cât crezi c-o să mai poţi continua astfel?”
— Mai mult decât îţi imaginezi tu, Cat, spuse ea adresându-se paharului gol, dar acest gând o făcu să lase paharul la o parte.
Nu-şi putea permite niciun fel de relaxare. Chipul şi trupul ei erau averea pe care o poseda. Şi tinereţea, de altfel. În fiecare dimineaţă petrecea ore întregi încercând să obţină
efectul dorit. Cu fiecare an care trecea, îi trebuia tot mai mult timp să-l obţină.
Acest gând o întristă. De fapt, de la vizita lui Catherine, devenise neliniştită şi nervoasă. Sora asta a ei îşi imagina că
are un bordel în casă! Ea organiza petreceri, îşi prezenta
„prietenele” bărbaţilor care voiau o schimbare faţă de ceea ce aveau acasă sau în mediul lor. Ce făceau ei după ce plecau 72
din casa ei îi privea.
Împlinise treizeci şi trei de ani. Se afla în culmea succesului. Trecuse mult de la ziua în care iubitul ei, cu care sperase să se căsătorească, o părăsise, lăsând-o fără niciun ban. Multe femei în situaţia ei ar fi sfârşit în parcul St.
James, vânzându-se pentru un şiling. Dar ea îşi alesese cu grijă partenerii şi ajunsese pe culmile „profesiei”.
În ceea ce privea viitorul, nu avea motive de îngrijorare.
Învăţase să-şi protejeze banii. Ştia când trebuia să
economisească şi când putea risipi. Petrecerile pe care le organiza n-o costau niciun ban căci în dimineaţa următoare, un lacheu îi prezenta mai multe plicuri cu bancnote de cincizeci de lire, şi cu cartea de vizită a celui care le oferise.
Ea le scria apoi celor care îi trimiseseră banii precizându-le că nu avea nevoie de aceste daruri, dar că le accepta generozitatea.
Cheltuia în special pe haine, salarii, întreţinerea casei şi a trăsurii. Totul trebuia să fie de foarte bună calitate. Dacă ar fi apărut îmbrăcată oricum, lumea ar fi început să se întrebe dacă steaua ei norocoasă nu începuse cumva să apună. O
dată începute asemenea bârfe, toţi ar fi părăsit-o pentru o altă curtezană.
Aniversa împlinirea a treizeci şi trei de ani. Dar unde naiba îi erau prietenii?
Izbucni într-un râs nervos. Ce-o apucase? Nu avusese niciodată un prieten adevărat. Întinse mâna spre pahar.
— Un toast pentru Amy Spencer, zise ea şi-l dădu peste cap.
Uşa se deschise şi domnişoara Collyer, dama ei de companie, intră. Era o femeie frumoasă, de aproape patruzeci de ani; intrase în serviciul lui Amy pentru a-şi câştiga existenţa. Amy o compătimea, dar se şi amuza pe seama ei.
Această femeie mai spera să-şi găsească un soţ bogat printre bărbaţii care veneau în casa lui Amy. Ceea ce nu înţelesese ea era că aceştia căutau fete tinere şi frumoase.
Domnişoara Collyer spuse:
— A venit doamna Bryce. O primiţi?
— De ce nu? zise Amy. Julia este cea mai bună prietenă a 73
mea. Pofteşte-o în salonul cel mic.
Tânăra care apăru peste câteva minute era îmbrăcată
după ultima modă. În timp ce se sărutau, Amy observă că
