Wrotham este un domn prezentabil, încântător, un adevărat gentleman. Ştie cum să se poarte cu femeile. Nu-l lăsa să se 78
apropie prea mult de tine.
— Vă rog să fiţi sigur de asta, zise ea. Ştiu cine este Wrotham şi-l dispreţuiesc. Privi spre El Grande, dar, de astă
dată, el nu-i răspunse cu acelaşi zâmbet, ci îi spuse:
— Dacă îşi va da seama că-ţi este antipatic, va deveni suspicios.
— Ştiu cum trebuie să acţionez, zise ea.
— Bine. Maiorul Carruthers se ridică. Barnes a fost unul dintre cei mai buni ofiţeri de observaţii. Era rudă cu ministrul. Nu ştiu cum o să rezolv problema lui. Mai sunt atâtea detalii de pus la punct – de exemplu persoanele tale de legătură.
— Dar Robert? Nu are şi el rolul lui? Ea şi El Grande lucraseră mereu împreună.
— Nu de astă dată. Îţi va spune el motivul. Să te aştept, Robert?
— Nu, mulţumesc, prefer să merg pe jos spre casă.
— Cum doreşti.
Când Catherine se întoarse la biroul ei, după ce-l conduse pe maiorul Carruthers, El Grande se ridică şi întinse braţele spre ea. Ea se aruncă la pieptul lui, fără ezitare.
— O, Robert, zise ea... eu... nu mai avu puterea să
continue.
— Şi eu ţi-am dus dorul, zise el. Cum îţi merge? Eşti fericită? O depărtă puţin de el ca s-o vadă mai bine.
— Destul de bine. Dar tu?
— Nu mai am acele coşmaruri, iar părintele Mallory spune că asta înseamnă un progres. Catalina, de ce ai acceptat această misiune?
Fata se trase din braţele lui.
— Pentru că maiorul Carruthers are dreptate. Este o ocazie nemaipomenită de a rezolva misterul. Nimeni nu poate ajunge atât de aproape de Wrotham ca mine. Nimeni altcineva nu poate juca rolul Catalinei.
El Grande avea felul lui caracteristic de a-i privi pe oameni, făcându-i să se îndoiască de justeţea vorbelor lor, de sentimentele lor. Acea privire o punea mereu în încurcătură
pe Catherine.
79
El Grande zise:
— Sper că nu mai încerci să te răzbuni pe Wrotham pentru ceea ce i-a făcut surorii tale?
— Nu ştiu de ce ţi-am povestit despre Amy, i-o reteză ea scurt.
— Din motivul pentru care şi eu ţi-am povestit despre familia mea. Suntem prieteni.
— Nu, nu de asta, ci pentru că ai un talent special de a-i face pe oameni să-ţi destăinuie şi cele mai ascunse secrete.
— Tot nu mi-ai răspuns la întrebare.
Fata trase aer în piept, apoi începu să râdă.
— Deci nu-i vorba despre răzbunare. Este din cauza motivelor pe care ţi le-am spus şi...
— Şi? insistă el.
— Nu ştiu dacă mă pot exprima corect. Lipseşte ceva din viaţa mea, dar nu ştiu ce anume. O, nu un bărbat. De fapt, un soţ m-ar încurca, mi-ar răpi libertatea. Ridică neajutorată
din umeri. Viaţa mea a devenit prea blândă, prea aşezată. Mă
înţelegi?
El îi atinse obrazul încet, cu duioşie.
— Biata Catalina. Bietul de mine. Cât de mult ne-a schimbat războiul ăsta.
Pe Catherine subiectul acesta o deranja, astfel încât schimbă tema discuţiei.
— Robert, tu crezi că Wrotham este ucigaşul, nu?
— Nu. Îmi amintesc cu ce l-am ameninţat, când l-am obligat să te ia de nevastă.
— Şi Wrotham îşi aminteşte. L-ai ameninţat că-i ucizi toţi camarazii.
