Privirea lui Catherine trecea de la Julia la Marcus. Deşi era clar că pasiunea pusese stăpânire numai pe doamnă, Marcus nu opunea prea multă rezistenţă. De fapt, nu opunea nicio rezistenţă.
Madame îşi frângea mâinile, scuzându-se că Julia nu-şi rezervase oră. Marcus se eliberă din strânsoarea Juliei.
— Ce surpriză, zise el.
O privire pe care o aruncase peste umăr îl convinse că fata de după paravan văzuse totul. Se apropie şi-i şopti:
— Te rog să mă aştepţi, nu voi întârzia mult.
Zâmbetul lui fu întâmpinat de o privire de gheaţă.
Înjurând printre dinţi, el se întoarse spre Julia şi-i oferi braţul, pentru a o scoate din încăpere.
CAPITOLUL 12
Cupeul lui Marcus aştepta afară. El îi spuse birjarului să
aştepte şi o conduse pe Julia spre strada Baker, unde făcu semn unei trăsuri.
— De unde ai ştiut că sunt aici?
Ea încercă să opună rezistenţă, când Marcus îi făcu vânt în trăsura pe care o închiriase.
— Te-am văzut de peste drum, din casa lui Harriet Harding. Marcus, ce se întâmplă? Unde mă duci?
— Ar fi mai bine să auzi numai tu ceea ce am de gând să-ţi spun.
106
Julia simţea că va fi respinsă, dar nu putea accepta, mai ales după ce auzise despre soţia lui. Marcus era un amant pasional, câteodată chiar violent. Dacă soţia lui ar fi ştiut cu cine are de-a face, ar fi alergat cu lacrimi în ochi la bona ei.
Când se aşezară, Julia atacă:
— Nu încerca să-mi spui că nu mă doreşti, pentru că n-o să te cred. Ţi-am sesizat reacţia când te-am sărutat.
Vorbele ei îl găsiră cu sângele pulsând. Ea râdea încet, atotştiutoare, apoi îi puse o mână, ca din întâmplare, pe coapsă.
— Îţi aminteşti ce s-a întâmplat data trecută, în trăsură?
Am făcut dragoste chiar aici, pe banchetă. Când văzu flacăra care se aprinsese în ochii lui, întoarse capul. Nu vei obţine de la nicio alta femeie ceea ce-ţi pot da eu, şi mai ales de la soţia ta. Trebuie să recunoşti, Marcus, că nu se compară cu mine.
Văpaia din ochii lui se stinse imediat. El o privi intens şi îl cuprinse dezgustul. Era atât de diferită de Cat. Julia ştia cum să-i atragă pe bărbaţi, dar fiecare gest, fiecare mişcare îi era calculată. Marcus se întrebă dacă pasiunea ei era autentică, sau simulată. Îşi pusese întotdeauna această
întrebare, dar asta nu-l făcea să se simtă mai bun decât ea.
Îndepărtă mâna Juliei, aşezată pe coapsa lui, cu un gest brutal.
— Nu discut cu nimeni despre soţia mea. Vreau să ştii un singur lucru: Catalina nu mă plictiseşte niciodată.
Julia izbucni:
— Era cât pe ce să mă faci amanta ta! Să-mi cumperi o reşedinţă! Şi uite ce s-a întâmplat. Începuseră s-o invidieze toate prietenele. Îşi alesese deja o casă frumoasă, în Knightsbridge şi petrecuse ore, întregi la Rundell şi Bridge alegând vaze şi alte fleacuri decorative.
— O, nu, zise Marcus. N-am spus niciodată că te voi face amanta mea oficială. N-am dorit decât o aventură, ştii asta.
— L-am pierdut pe Leinster, din cauza ta, şuieră ea.
— Şi te-am recompensat destul de bine pentru pierdere.
Asta te interesează, banii, nu? Iar eu am destui. Spune-mi ce-ţi mai datorez şi să considerăm afacerea încheiată.
Julia păru că gândeşte, apoi întrebă:
107
— Este vorba despre altcineva, nu?
— Julia, sunt un om căsătorit.
— Dar nu ţi-a păsat de soţia ta până acum.
Când Marcus ridică din umeri, ea îi spuse:
— Să nu crezi c-o să te primesc înapoi vreodată. Nu vreau să te mai văd.
— Asta doream să-ţi spun şi eu.
Ea se ridică şi opri trăsura. Marcus deschise gura şi încercă să calmeze o situaţie care căpătase aspecte urâte, dar primi o palmă puternică. Femeia coborî din trăsură înainte ca el să mai poată spune ceva. O clipă fu tentat s-o urmeze, dar îşi dădu seama că se aflau pe strada Oxford, o arteră