foarte populată şi Julia era în siguranţă acolo. Sângele îi curgea de la buza spartă şi încercă să-şi găsească batista. S-ar fi înfuriat desigur, dacă situaţia n-ar fi fost atât de absurdă. Avuseseră o aventură, o scurtă aventură, căreia el îi pusese capăt înainte de sosirea lui Catherine. Se despărţiseră
amical. Ce naiba o apucase pe femeia asta? Dădu din cap, spunându-şi că felul în care reacţionau femeile depăşea puterea de înţelegere a oricărui bărbat.
O urmări cum traversează strada şi face semn unei trăsuri. După ce o văzu urcându-se, îi ceru vizitiului să-l ducă înapoi în Portland Square. În clipa aceea observă pe trotuarul opus un tânăr care-l privea de parcă încerca să-şi aducă aminte de unde-l cunoaşte. Îl recunoscu, de fapt se recunoscură în acelaşi moment. El Grande îl privi insistent, apoi se întoarse şi dispăru pe o alee. Marcus sări din trăsură, strigându-i vizitiului să-l aştepte şi o luă la fugă după el.
Îl urmări, până când ajunse în Soho Square, dar îl pierdu în mulţime.
Reveni pe Oxford unde vizitiul îl mai aştepta.
— Du-mă pe Charing Cross Road, zise Marcus, apoi ia-o pe Piccadilly. Te rog, grăbeşte-te.
Îşi zise că făcuse o mare prostie plecând neînsoţit. Doi vânători aveau mai multe şanse decât unul singur.
Devenise cam neatent în ultima vreme şi-şi pierdea cam mult timp cu Catherine, în loc să se concentreze asupra scopului pentru care o angajase.
108
Când servitorul o anunţă că domnul Robert Cordes o aşteptă, Amy nu fu prea încântată. Era a treia oară când preotul acesta, sau ce era el, o căuta în decurs de o lună şi, de fiecare dată, ea ordonase să i se spună că nu este acasă.
Bărbatul începuse s-o cam deranjeze şi ea se hotărî să pună
capăt situaţiei.
— Pofteşte-l aici, îi spuse ea servitorului.
Domnişoara Collyer lăsă lucrul deoparte şi începu să-şi aranjeze boneta de muselină. Amy ar fi izbucnit, în râs dacă
n-ar fi fost atât de nervoasă. Domnişoarei Collyer îi plăcea bărbatul. Nu degeaba se spunea că femeile erau oricând dispuse să se facă de râs.
— Nu te superi, domnişoară Collyer, vrei să aştepţi în salon?
— Să vă aduc ceai şi prăjituri?
— Nu. Domnul Cordes nu va sta prea mult.
— Nu?
Amy zâmbi văzându-i dezamăgirea.
— Este preot, domnişoară Collyer, nu călugăr, dar nu mă
mai privi atât de interesată. Este destul de tânăr pentru a fi...
are cu vreo zece ani mai puţin decât mine sau decât dumneata.
— Tânărul acela frumos este preot?
— Aşa mi s-a spus.
— Ce păcat!
— Nu-i aşa? Te chem eu dacă am nevoie de dumneata.
Domnul Cordes intră. Amy îi răspunse cu răceală la salut şi-l invită să ia loc.
— Vă pot servi cu un pahar de Madeira sau de lichior? îl întrebă ea.
— Madeira, răspunse el. De ce sunteţi atât de surprinsă?
Amy se duse spre bufet şi turnă vin în două pahare.
— Am avut o mătuşă foarte credincioasă. Ea spunea că
spiritele puternice sunt creaţia diavolului. N-am crezut vreodată că un preot bea altceva în afară de cafea sau ceai.
El luă paharul care i se oferise.
— Ţi-am mai spus că am nişte păreri personale despre 109
preoţi. De asemenea, ţi-am spus că nu sunt preot, nici măcar călugăr, iar acum sunt sigur că n-o să fiu niciodată. El gustă
din paharul cu vin. Mă aşteaptă o altă viaţă când o să
părăsesc mănăstirea. O să-ţi spun altă dată despre asta.
Amy nu era dispusă să-l asculte, aşa că-l întrebă brusc:
— Tot ce-mi spui este foarte interesant, dar n-ai menţionat de ce te afli aici.
