— La naiba! Nu ţi-a spus decât trei vorbe!
— Ei, vezi, aşa este în spaniolă. Poţi exprima multe în trei cuvinte.
Marcus o privi printre gene. Intenţia lui Catherine de a flirta cu el era clară. Îi apăruseră sclipiri ciudate în priviri şi obrajii i se îmbujoraseră. Slavă Domnului că parul ei închis la culoare era acoperit de bonetă. Nu-i plăcea. Lipsea acea aureolă pe care i-o dădea părul roşu. Îşi imagină o clipă că îi scoate acele din păr şi-i împrăştie buclele pe pernă. Apoi, hainele. Ar fi procedat cu multă blândeţe ca să n-o înspăimânte. Fiecare mângâiere ar fi fost mai intimă decât cea dinainte. Iar atunci când şi ea ar fi fost pregătită, i-ar fi arătat la ce poate s-o ducă un simplu flirt. Se va cufunda în trupul ei şi o va face să trăiască senzaţii pe care nu şi le-a închipuit că există.
Întoarse capul şi privirile li se întâlniră. El urmări cum i se ridicau şi apoi coborau sânii în ritmul respiraţiei. Simţi o dorinţă arzătoare de a o poseda.
— Ce voia să spună cu „până o să ne mai întâlnim”? îl întrebă Catherine.
Îi luă un minut ca să-şi recapete controlul şi să-şi adune gândurile.
— Ce abilă eşti, Cat. Dar n-o să poţi să mă îndepărtezi mereu. În curând nu va mai merge, Cat.
Ea îi evită privirea.
— Nu înţeleg ce vrei să spui.
— Nu înţelegi? Crezi că nu văd cât de greu respiri? Ţi-ai dori să-mi simţi mâinile mângâindu-te.
— Nu sunt dispusă să mai ascult ce-mi spui, strigă ea.
— Cat...
— Te rog, Marcus, încetează!
El îi surprinse privirea speriată şi observă felul în care îi pulsa o venă la gât.
— O,la naiba! zise el.
Până la întoarcerea acasă nu mai discutară. El o coborî de pe cal în faţa uşii, apoi se îndreptă spre grajd să ducă
armăsarii. Catherine încuie uşa dormitorului şi apoi se 102
rezemă de ea. Tremura din tot trupul...
Îşi reveni după o vreme, amintindu-şi că se afla într-o misiune şi că Marcus era primul suspect. Maiorul Carruthers o prevenise la ce să se aştepte. Ticălosul ştia cum să se poarte cu femeile.
Îşi decalară plecarea spre Wrotham cu o zi, deoarece rochiile pe care le comandaseră nu erau gata. Le comandaseră pe când se aflau în Cavendish Square.
Catherine nu făcuse nimic, se lăsase doar măsurată. Marcus şi modista hotărâseră şi Catherine nu se amestecase.
Marcus îi cumpărase îmbrăcăminte, rochii pe care le refuzase o doamnă din înalta societate, una dintre cele mai bune cliente ale salonului. Catherine rămase uimită când pipăi acea minunată rochie din mătase bleu cu garnitură
argintie. Luă o alta din mătase albă, împodobită cu trandafiri; avea un decolteu pătrat şi o garnitură la poale.
Când mătasea îi alunecă printre degete, ea oftă de plăcere.
Brusc, îi apăru în minte imaginea mătuşii Bea, cu predicile ei despre simţuri. Ea considera un păcat faptul că o femeie îşi doreşte haine frumoase. De altfel, se îmbrăca numai în negru. Catherine nu mai asculta de mult sfaturile mătuşii Bea, dar tot mai avea unele reţineri, când încălca regulile acesteia. Era absurd. Devenise o femeie matură. Avea capacitatea de a deosebi binele de rău.
Marcus o observă şi se întrebă ce anume provoca toate acele schimbări de expresie surprinse pe chipul lui Catherine.
— De ce n-o încerci? i se adresă el.
Fata îl privi. De la ultima plimbare cu trăsura, relaţiile dintre ei rămăseseră cam încordate. Nu se certaseră: îşi căutaseră doar pricină unul celuilalt, ca doi dulăi gata de bătaie. Privindu-l, înţelese că de astă dată n-avea de ce să se teamă şi încercă să-i zâmbească.
— De ce nu? zise ea şi se lăsă condusă de Madame în cabina de probă.
Când reveni, îl găsi pe Marcus aşezat într-un fotoliu comod, aflat în colţul opus al încăperii. Era conştientă de 103
felul în care arăta şi se aşteptă ca Marcus să-i facă un compliment. Madame îşi împreună palmele surprinsă de schimbarea petrecută.
Marcus zise:
— Nu sta acolo, Cat. Vino spre mine. Să vedem cum te mişti în această rochie.
Catherine nu mai purtase rochie cu trenă şi, cu toate că i se păru ceva ciudat, reuşi să păşească destul de bine.
Rămase uimită văzându-l pe Marcus, cu mâna la gură, încercând să-şi ascundă zâmbetul.
— Madame, zise Marcus, vreţi să ne lăsaţi singuri câteva minute? Doresc să discut ceva cu soţia mea.
— Poftim? zise Catherine, după ce modista închise uşa în urma ei.
— Cat, tu eşti spaniolă, nu o englezoaică speriată care calcă de parcă ar merge pe cuie. Trebuie să intri mai bine în rol. Tu eşti Catalina. Spaniolele se mişcă cu multă graţie, ca nişte feline. O fac în mod deliberat pentru a atrage bărbaţii.
Catalina le întrecea pe toate.
De data asta, Catherine se simţi insultată. Ar fi vrut să-l pună la punct, dar n-o putea face în acel moment. Se mulţumi să zâmbească forţat.
