— Nu te-am urmărit, deci n-am înţeles ce ai vrut să spui.
Poate ai vrea să-mi demonstrezi.
El o privi printre gene.
— O, nu. Cred că n-ar ieşi ceea ce trebuie. Numai o femeie poate face asta. Eu n-am şolduri, ca să-ţi pot demonstra.
— Ce legătură au şoldurile cu ceea ce spui?
— Spaniolele îşi leagănă şoldurile când merg. Încearcă şi tu, Cat.
Catalina nu-şi legănase niciodată şoldurile. Purtase fuste pantalon. Catherine îşi strânse trena şi străbătu încăperea aşa cum ar fi făcut-o Catalina.
Marcus dădu din cap:
— Eşti nemaipomenită. Încearcă încă o dată.
Strângând din dinţi, ea îşi undui şoldurile aşa cum o văzuse pe Juanita, o prostituată în casa căreia ea şi El Grande se refugiaseră ca să scape de francezi.
104
— Nu-i rău, zise Marcus. Cred că te descurci de minune.
Păcat că eşti prea slabă. Catalina avea nişte şolduri mai pline.
— Catalina? Fata se opri la timp.
Desigur, Marcus se distra de minune.
— Şi avea un fel de a-i privi pe bărbaţi, de parcă îi hipnotiza.
Fata abia de se mai putea abţine.
— Marcus, şi eu am cunoscut destule spaniole. Toate erau timide.
Marcus o privi amuzat.
— Cat, crede-mă, nu sunt deloc timide.
— Probabil că ai cunoscut-o pe Juanita, zise ea.
— Pe cine?
Drept răspuns, Catherine îl înconjură mişcând din şolduri şi fluturând din gene.
Marcus o privi cu interes.
— Îmi lipsesc nişte informaţii. Nu mă refer numai la felul în care te mişti. Catalina îşi unduia...
— Ce anume? întrebă Cat când îl văzu că ezită.
Marcus ridică din umeri.
— Orice ar fi fost, era ceva ce nu putea fi învăţat. Nu-ţi face probleme, te mişti minunat, Cat.
Deşi conştientă că el glumeşte, totuşi Catherine se supără.
Marcus trebuia să spună ceva frumos despre felul în care arăta.
Ţinând capul sus, ea străbătu încăperea şi o chemă pe Madame. Simţind o pală de vânt, se întoarse să vadă ce se întâmplă. În prag apăruse o tânără frumoasă şi cochetă, cu o pelerină albastră. Fata îi zâmbea lui Marcus.
Madam Demeurs, care venise în grabă, o privea cu vădit dispreţ pe noua sosită.
— Doamnă Bryce, zise Madame, cam fără chef.
— Julia. Ce naiba cauţi aici? spuse Marcus.
Julia Bryce începu să râdă şi se îndreptă spre Marcus.
Ceea ce auzise despre soţia lui Marcus îi dăduse noi speranţe.
Prietena ei, Harriet Harding, urmărise sosirea cuplului în 105
oraş şi spaniola i se păruse neinteresantă. Ca atare, îşi exprimase convingerea că nu va trece mult timp până când contele îşi va găsi o nouă amantă. Julia decise să nu renunţe la Marcus cu una, cu două. Ea n-o observase pe Catherine care urmărea scena din spatele paravanului cabinei de probă.
Julia făcu o mică piruetă.
— Oh, Marcus, zise ea, cu glas dulce. Cum aş putea să-ţi mulţumesc vreodată? Şi ţie, Madame? Este cel mai frumos costum pe care l-am avut vreodată. Apoi, se repezi spre Marcus şi-l sărută.
