Începu să coboare câte o treaptă, lipită cu spatele de peretele exterior, străduindu-se să pătrundă întunericul cu privirea. La fiecare pas, se oprea şi asculta. Deodată, piciorul îi alunecă. Se lăsă pe spate în cădere şi scăpă pistolul care zăngăni lovindu-se de treaptă. Îşi dădu seama că ceva se rostogolea şi auzi un zgomot ca de sticlă spartă.
O durea spatele din cauza căzăturii, dar mai tare o durea cotul stâng pe care se sprijinise. Aşteptă ca durerea să scadă
în intensitate.
Când încercă să se ridice, alunecă din nou şi căzu pe spate. Îşi duse mâna la talpa pantofului şi constată că e plină
de unsoare.
139
Recuperă pistolul, îşi şterse pantofii cu fusta şi căută
drumul cu mâna. Mai coborî o treaptă şi dădu peste o baltă
de ulei şi de felinarul spart. Părea că în cădere acesta se spărsese şi conţinutul lui se vărsase pe scări. Oricine altcineva s-ar fi mulţumit cu această explicaţie, însă
Catherine avea îndoielile ei.
De altfel, auzi din nou acel zgomot al uşii care se deschidea. Ridică încet capul.
— Catherine? Eşti sigur că este aici? Era vocea lui Marcus.
Apoi îl auzi pe Tristram:
— Am văzut-o lângă metereze cu vreo zece minute în urmă.
— Catherine?
— Sunt aici. Nu, nu veniţi sus. Cobor eu.
Când ajunse pe la mijlocul scărilor, Marcus îi spuse:
— Te-am căutat la marginea zidului, dar nu te-am mai găsit. Unde ai fost?
Catherine nu voia să-i spună că cineva încercase s-o ucidă. Marcus ar fi dat vina pe Catalina şi pe El Grande.
Oricum, cineva încercase s-o suprime, înscenând un accident.
Încercă să-şi facă singură curaj:
— Am urcat în turn ca să mă adăpostesc de ploaie. Îmi pare rău că v-am speriat. Unul dintre felinare a căzut pe trepte şi s-a spart.
— O să trimit pe cineva să-l înlocuiască, zise Tristram.
Marcus o privi cu atenţie.
— Cat, te simţi bine? o întrebă el cu blândeţe. Eşti foarte palidă.
Şi-ar fi dorit ca Marcus să fie îngrijorat de soarta ei, dar îl suspecta că tocmai încercase s-o ucidă. Poate că ştiuse tot timpul că ea era Catalina. Oricum, nu-şi va trăda bănuielile.
— Cat?
— Mă simt bine. Nu înţeleg de ce îţi faci atâtea probleme.
Tristram îi deschise uşa, iar ea îşi trecu degetele ca din întâmplare pe balamalele acesteia. Aşa cum bănuise, cineva le unsese de curând.
— Probabil că n-ai observat că începe furtuna, zise 140
Marcus. Mi s-a spus că te plimbai lângă metereze şi am venit să te iau. Atunci când fulgeră nu este bine să stai lângă
peretele unui castel! Credeam că ştii asta.
Marcus îi adusese pelerina. Ca la comandă, cerul se lumină de un fulger şi ploaia începu să răpăie puternic.
Îşi puse pelerina pe umeri şi, împreună cu Marcus şi Tristram, se îndepărtară cu paşi repezi de fortăreaţă.
Întrucât era catolică, Catherine se ducea la o biserică
catolică, aflată la marginea oraşului, pentru a se confesa.
Uneori, preotul venea să stea de vorbă cu ea. Nimeni nu ştia că părintele Granger era omul maiorului Carruthers.
Catherine coborî din trăsură şi intră neînsoţită în biserica goală la ora aceea. Părintele Granger stătea cu spatele spre ea şi punea cărbuni pe foc. Vremea se cam răcise şi Catherine purta doar o pelerină cu guler de blană care se asorta cu manşonul. Privi statuile de marmură, ferestrele cu vitralii şi lumânările din altar. Apoi, după ce-şi înmuie degetele în apa sfinţită, îşi făcu semnul crucii şi intră în confesional. Părintele Granger o urmă imediat.
Nu putea vedea figura preotului, dar îi putea auzi respiraţia. Trebuia să-i spună că fusese ţinta unui atentat.
Gândul l-ar fi dus imediat la Marcus. Asta aşteptau ei, un semn că Marcus îi minţise şi că, de fapt, el îi omorâse pe soldaţii englezi. Asta ar fi însemnat că el ştia că ea era Catalina şi că acest complot prin care să-l ademenească pe El Grande şi să-l scoată din ascunzătoarea lui ar fi putut să
