urmărim bărcile ce plutesc pe râu.
Robert alesese o trăsura închisă. Amândoi se temeau să fie văzuţi. Amy nu ştia de ce anume se ferea el, dar în ce-o privea intenţiona să evite bârfele, ce s-ar fi vehiculat pe seama lui, dacă ar fi fost văzut alături de ea.
Când trăsura porni, el îi scoase mănuşa şi îşi aşeză palma 143
peste palma ei.
— Nu-ţi fie teamă.
Amy îi privi mâna puternică şi se simţi pătrunsă de forţa pe care el o degaja. Privind mâinile lor unite, ea îi spuse încet:
— Robert, ai avut relaţii cu vreo femeie până acum? Mă
refer la...
— Ştiu ce vrei să spui. Răspunsul este nu. De obicei, preoţilor le sunt interzise astfel de relaţii, iar de când am părăsit seminarul n-am găsit femeia cu care să mă
căsătoresc.
— Presupun că n-ai accepta niciun fel de relaţie în afara căsătoriei?
El zâmbi din nou:
— Nu mă interesează decât căsătoria.
Cu aceste vorbe, Robert îi alungă temerile. Amy avea certitudinea că nu-i va face niciun rău. El se va întoarce în Spania, va întâlni o tânără drăguţă, se va căsători şi va trăi fericit alături de ea. Gândul acesta îi provocă amărăciune.
— Acum este rândul tău, zise Robert. Spune-mi de ce ai apucat pe un drum diferit de cel al surorii tale?
Pe Amy n-o deranjă întrebarea. De la început simţise nevoia să-i spună adevărul, iar acum era gata să-i împărtăşească toate secretele ei. La ultima lor întâlnire Robert îi spusese din ce motive îşi pierduse credinţa. În timp ce el studia pentru a deveni preot, francezii îi torturaseră şi îi uciseseră familia. Ca urmare, se hotărâse să devină partizan.
Când războiul se terminase, se simţise dezgustat de ceea ce devenise. Trebuise să părăsească Spania, de care se legau amintiri extrem de dureroase.
Amy se hotărî să-i spună tot adevărul:
— N-am fost fericită acasă, în copilărie, şi poate din acest motiv am ales o cale care să-mi asigure cât mai repede independenţa. Într-o seară, unul dintre prietenii mei, un bărbat care credeam că mă iubeşte, m-a violat. Mai târziu şi-a cerut scuze, spunându-mi că-şi pierduse controlul. A vrut să se căsătorească cu mine, să îndrepte lucrurile dar, din motive pe care nu le ştiu nici acum, căsătoria trebuia ţinută
144
în secret. Îl iubeam, aşa că l-am iertat şi am fugit cu el. În tot acest timp m-a considerat amanta lui. Aşa a început cariera lui Amy Spencer, cea care sunt astăzi.
— Wrotham a fost nemernicul?
Ea îl privi uimită:
— Ce te face să crezi asta? Nu, n-a fost el. El a apărut în viaţa mea mai târziu. Pe vremea aceea nu-l cunoşteam.
— Atunci, de ce îl urăşte Catherine atât de mult?
Robert o privea atent, fără să lase impresia că o condamnă
în vreun fel. Amy simţi nevoia să-i spună adevărul.
— L-am văzut prima dată pe Marcus la Vauxhall Gardens, în compania unor prieteni. Toată lumea vorbea despre el. Era tânăr, bogat, educat. Când m-am întors în noaptea aceea acasă, am avut o ceartă îngrozitoare cu mătuşa mea. Ea mi-a spus nişte lucruri oribile. Atunci, m-am agăţat de primul nume care mi-a venit în minte. „Lordul de Wrotham este îndrăgostit de mine!” i-am aruncat eu în faţă mătuşii. „Aş
putea ajunge contesă.” Cu cât era ea mai dispreţuitoare, cu atât mai mult insistam cu această minciună.
Amy îşi duse o mână la ochi.
— Catherine m-a găsit în noaptea în care am fost violată.
Cred că arătam foarte rău. Ea mi-a cerut să-i spun dacă
Wrotham o făcuse. Eu n-am avut puterea să recunosc că
bărbatul pe care-l iubeam era de vină. Cat a insistat şi, în final, am dat vina pe Wrotham. Mi s-a părut mai uşor aşa.
Robert îi ridică încet bărbia şi îi spuse:
— Sora ta trebuie să afle adevărul.
— Ce rost are să i-l mai spun acum? A trecut prea mult timp de atunci. Marcus nu înseamnă nimic pentru ea, sau cel puţin aşa susţine. Amy făcu o pauză: Crezi că m-a minţit?
— Nu asta vreau să spun. Trebuie să-i mărturiseşti adevărul pentru că aşa este corect.
Robert nu părea nici dezgustat, nici dispreţuitor, în ochii lui se citea doar compasiune.
— O să-i spun, zise ea.
