— A, bătrânul Proudfoot a murit în urmă cu câţiva ani.
Catherine, nu face figura asta, te rog. Marcus o dispreţuieşte.
L-am auzit numind-o... vrăjitoare care umblă numai după
profit...
Catherine începu să râdă, apoi se opri zicându-şi că n-ar trebui să mai aibă încredere în nimeni după episodul de la turn.
Îi aruncă o privire lui Tristram. Nu putea fi un ucigaş.
Niciunul dintre cei de la Wrotham nu putea fi acuzat.
Conştientă că Tristram o urmărea curios, ea îi spuse:
— N-aş fi crezut că va veni atâta lume să ne ureze bun 149
venit.
— Toată provincia a venit să-l vadă pe Marcus. Ultima oară
când am mai văzut atâta lume aici, a fost la majoratul lui Marcus. Eram un puşti la vremea respectivă, dar îmi amintesc.
— De atunci n-au mai fost alte baluri?
Tristram privi jenat într-o parte, apoi mărturisi:
— Ştii care este situaţia cu mama mea. Dacă n-ar fi fost petrecerea lui Marcus, jumătate din cei prezenţi ar fi găsit pretexte pentru a refuza invitaţia. De fapt, mamei nu-i pasă, căci nu pune prea mult preţ pe societatea lor.
Catherine o căută din priviri pe văduvă şi-i spuse lui Tristram:
— Mama ta arată grozav.
Tristram, care urmărise privirile lui Catherine, o văzu pe contesă dansând cu fiul ei Penn:
— Cred că asta se datorează faptului că Penn s-a abţinut de la băutură în seara asta, iar Samantha a făcut o impresie grozavă.
Muzica încetă şi, peste câteva clipe, îl văzură pe Marcus urcând spre ei.
— Dansul următor este un vals, zise el. Aş vrea să-l dansez cu soţia mea. Nu zâmbea. Era foarte grav şi foarte, foarte frumos.
Catherine îşi puse mâna înmănuşată în palma lui. Simţea căldura mâinii lui. Era atât de conştientă de prezenţa lui încât i se tăie răsuflarea.
Situaţia deveni şi mai gravă pe ringul de dans, în timp ce aşteptau ca muzica să înceapă. Îi simţea inima bătând şi căldura obrazului lipit de al ei. Marcus o privea fix, fără să-i zâmbească, şi ea începu să tremure uşor. Îşi amintea acea privire de la baza lui El Grande. Discutau normal, apoi, dintr-o dată, nu mai avură despre ce să vorbească. Privirea lui devenise arzătoare şi ea îşi simţi gura uscată. Ştia la ce se gândeşte Marcus, pentru că şi ea se gândea la acelaşi lucru.
Îşi dorea să fie în braţele lui. Dorea să facă dragoste cu el.
Catherine înghiţi în sec şi încercă să rămână ancorată în realitate. Nu reuşi. Se îndrăgostise de el, asta era clar.
150
Fusese geloasă pe Elizabeth Proudfoot. Rapoartele ei către maiorul Carruthers nu conţineau nimic important, din acelaşi motiv. În unele dimineţi se simţea atât de nefericită
încât nu voia să se scoale din pat. Era îndrăgostită de Marcus.
Orchestra începu valsul. Marcus o ţinea foarte aproape, prea aproape. Îşi simţi fustele mângâind picioarele lui Marcus, remarcă supleţea mişcărilor lui, când el o conduse spre locul în care ar fi vrut să ajungă. Avea impresia că sunt doar ei doi pe ringul de dans. Totul părea că dispare din calea lor. Conştientiză doar faptul că se afla în braţele acestui bărbat înalt, puternic care o sorbea din priviri.
Când muzica încetă, Marcus o eliberă. Îi trebuiră câteva secunde ca să-şi revină. Pentru prima dată, după o lungă
perioadă, Marcus îi zâmbea.
— Trebuie să vorbim. Ştii asta, nu? Voi veni în camera ta diseară, îi spuse el în şoaptă.
Prea tulburată ca să-i răspundă, Catherine îşi reveni abia în braţele următorului partener de dans.
Catherine era conştientă că îşi juca destul de bine rolul, deşi trăia senzaţii confuze. Pentru a doua oară în viaţa ei se îndrăgostea de acelaşi bărbat, de Marcus.
După ce plecară ultimii invitaţi, se simţi cuprinsă de nelinişte şi începu să tremure. O domina un singur gând: să
rupă vraja. Când Marcus va veni în camera ei, va pretexta o durere de cap. El o va privi ciudat, apoi va pleca trântind uşa.
Servitoarea îi pregăti patul; când rămase singură, îşi puse un halat mai gros. O cuprinse o stare de agitaţie. Încercă să
nu se mai gândească la sentimentele ei pentru Marcus, dar îi fu imposibil. Recunoscu acum că, în pofida celor spuse de Amy, în pofida tuturor celor întâmplate, nu putea să nu-l iubească. Iubea un bărbat pe care-l dispreţuia. Aşa să fie? De fapt, ea nu-l dispreţuia. La un moment dat, ajunsese chiar să-l admire, ba chiar să se îndoiască de sora ei. Nu putea crede că Marcus o violase pe Amy.
Avea nevoie de timp să se gândească. Totul părea să se 151
transforme într-un coşmar. Misiunea ei se cam terminase.
