El Grande o linişti:
— Nu-i nimic, Cat. Oricum, îi datorez o explicaţie. Apoi se întoarse spre Marcus: Cel mai scurt răspuns la întrebarea dumitale este că nu am o vocaţie reală. Nu sunt preot, lord Wrotham şi ştiu că nu voi fi niciodată. Am prea multe obiceiuri lumeşti.
Marcus îl privi lung şi insistent. Nefiind sigur de ceea ce citea în ochii tânărului, îi spuse:
— Cum rămâne cu Spania? Eşti ultimul descendent al familiei tale. Probabil te vei întoarce acolo.
Lui El Grande îi pieri zâmbetul.
— Orice este posibil.
Catherine interveni:
— Robert se pricepe la zidăria din piatră. Se construieşte o biserică pentru ordinul lor. Cariera se află chiar aici, în apropiere. Ar trebui să facem o vizită acolo.
Se lăsă tăcere, apoi El Grande li se adresă pe un ton calm:
— Lordul Wrotham are alte gânduri, Cat. Cu ce altceva v-aş putea fi de folos, domnule?
Marcus avu senzaţia că i se oferise o şansă pe care el o irosise. Se uită la Cat, care îl privi şi ea cu ochii mari, plini de întrebări.
Începu să se simtă stingherit. El fusese un simplu soldat.
Nu luptase aşa cum luptaseră partizanii, acolo unde se luaseră prizonieri, unde fusese masacrată populaţia civilă.
Ca atare, nu putea înţelege prin ce trecuse El Grande.
Catherine nu greşise. Nu avea voie să-i judece pe alţii, atâta timp cât nu ştia ce fel de viaţă duseseră aceştia.
Catherine ridică din sprâncene. Marcus oftă şi încercă să
fie mai împăciuitor:
— Nu sunt sigur dacă voi avea timp să văd totul, dar oricum aş vrea să vizitez conacul, asta dacă dispuneţi de timpul necesar.
Expresia de încordare de pe faţa lui El Grande dispăru:
— Sigur că-mi voi face timp. Acum, cu ce vă pot ajuta, lord 179
Wrotham?
Marcus intră direct în subiect:
— Spuneţi-mi ce vă amintiţi despre soldaţii englezi care s-au aflat în acelaşi timp cu mine în ascunzătoarea dumneavoastră?
El Grande nu-i putu oferi nimic în plus faţă de ceea ce el ştia deja. El se aflase în misiune la Madrid în perioada în care Marcus şi tovarăşii lui fuseseră încartiruiţi în mănăstire, iar când se întorsese, îi escortase imediat până la liniile englezilor. Nu prea avusese când să-i cunoască pe soldaţii englezi, chiar dacă ar fi vrut s-o facă.
La un moment dat, Marcus zise:
— Mă întorc mereu la puşcaşul misterios care a scăpat. Aş
putea afla cine era şi ce s-a întâmplat cu el?
— Nu ştiu. Poate că ar trebui să-l întrebaţi pe... El Grande se uită la Catherine care stătea în spatele lui Marcus şi-i făcea semne disperate.
Marcus se întoarse:
— Pe cine să întreb? zise el, uitându-se la Catherine.
El Grande i se adresă:
— Ce crezi, Catherine?
— O, cred că nu mai avem cum să aflăm ceva despre puşcaş. A trecut prea mult timp de atunci.
După o clipă de tăcere, Marcus zise:
— De ce ai dorit ca ea să joace rolul Catalinei ?
Catherine îi răspunse imediat:
— Dar ţi-am spus asta, deja.
— I-am adresat întrebarea lui El Grande.
Nici El Grande nu-l slăbise pe Marcus din priviri.
— V-am suspectat că i-aţi omorât pe soldaţii englezi încartiruiţi în mănăstire. Cerându-i lui Catherine să joace rolul Catalinei am reuşit să vă ţin sub observaţie.