— De ce te încrunţi? o întrebă Marcus.
Catherine îşi descreţi fruntea.
— Ce vrei să ştii?
El o privi în tăcere, apoi o întrebă încet:
— Te simţi bine, Cat?
— De ce nu m-aş simţi? Când observă că o priveşte printre gene, ea îi răspunse imediat: Mă simt bine, Marcus. Ce vrei să ştii?
— Mai povesteşte-mi despre viaţa lui El Grande.
Catherine reluă povestirea. El Grande era fiul cel mai mic al marchizului Vera el Grande. De copil fusese destinat Bisericii. Acest lucru se obişnuia în familiile englezeşti. De obicei, fiul cel mare moştenea titlul şi averea, următorul intra în armată, iar cel mic servea Biserica încercând să-şi facă o viaţă cât mai bună.
Marcus îşi tăie o bucată de şuncă.
— La mine în familie nu s-a întâmplat aşa ceva.
— Nu, sigur că nu, sunt conştientă de asta.
Sprâncenele lui se ridicară a mirare.
173
— Ce vrea să însemne asta?
— Înseamnă că familia ta este... se opri când îşi aminti cum se certaseră când Marcus o găsise scriind despre obiceiul lui Penn. Nu contează, zise ea.
— Continuă, Cat.
— Vreau să spun că ei nu cunosc decât domeniul Wrotham. Nu le-ar strica să-şi mai lărgească orizontul.
Marcus o privi atent.
— Şi ce-ar trebui să fac pentru asta?
— Păi, zise ea cu prudenţă, dacă aş fi în locul tău, i-aş
aduce la Londra şi i-aş introduce în societate. În special pe Helen şi Samantha. Samantha ar trebui să participe la un sezon la Londra, la fel ca toate tinerele de vârsta ei. Acum, că
s-a terminat războiul, Tristram ar trebui să plece într-o călătorie după ce îşi ia diploma.
— L-ai uitat pe Penn.
— Nu ştiu ce s-ar putea face pentru el. Poate că ar fi bine să-l trimiţi cu David în Irlanda. Apropo, mi se pare trist că tu şi David nu sunteţi mai apropiaţi. N-ai vorbit deloc despre tatăl lui, unchiul tău.
— Da, cred că era unchiul meu, zise Marcus zâmbind.
După cum ţi-am mai spus nu suntem o familie unită. Tata se ducea o dată la câţiva ani să-şi vadă fratele şi acesta venea uneori în Anglia cu David. Marcus o privea curios. De ce te interesează atât de mult familia mea, Cat? Despre familia ta ce poţi să spui? Ce s-a întâmplat cu ea?
Ochii fetei căpătară o strălucire aparte, dar imediat îşi coborî privirile.
— O să-ţi spun ce s-a întâmplat. Am crezut că suntem o familie normală, dar s-a dovedit tocmai contrariul.
Catherine sesiză că în ochi îi apăruseră lacrimile. În ultima vreme plângea cam prea uşor.
— Continuă.
Ea înghiţi în sec înainte de a continua.
— Aveam doisprezece ani când mama a căzut la pat, cu febră mare. Nici nu m-am gândit că nu-şi va reveni. Părea o simplă stare febrilă, iar tata era medic. M-am culcat seara fără gânduri negre. Când m-am trezit, viaţa mea n-a mai fost 174
aceeaşi.
— Vrei să spui că mama ta a murit în noaptea aceea.
Ea încuviinţă:
— N-am înţeles ce s-a întâmplat, dar de atunci n-am mai fost o familie. Tata a început să bea. A chemat o mătuşă să
aibă grijă de noi. Nu ne simţeam deloc bine.
— Tatăl tău bea mult?
— Devenise alcoolic, zise ea.
— Şi a scăpat de acest viciu?
