170
— Adevărat?
— Te rog să ai încredere în mine, Cat.
Mâinile lui Marcus pe umerii ei o tulburară. Îşi trecu limba peste buze:
— Aş vrea să am încredere în tine, Marcus.
— Cat, gemu el şi o luă în braţe. O puse pe pat şi se aşeză
lângă ea, luându-i mâna. Catherine simţi cum se aprinde dorinţa în bărbatul de lângă ea şi se simţi nevoită să-l accepte.
Sărutând-o, Marcus înţelese că ea renunţase la împotrivire. O dezbrăcă fără a-şi dezlipi buzele de pe buzele ei, în vreme ce mâinile lui îi explorau trupul.
Când Cat începu să tremure uşor, Marcus era deja deasupra ei, hotărât să uite de propria-i satisfacţie şi să-i ofere plăcere femeii. O aduse la ritmul trupului său, continuând să o sărute, stimulându-i dorinţa. Sprijinindu-se în mâini pentru a o pătrunde tot mai adânc, Marcus începu să se mişte cu sălbăticie. Strigătul ei de plăcere şi surprindere îl încântă.
O lăsă să doarmă câtva timp, dar el rămase treaz, savurându-şi victoria. Era a lui. După noaptea asta, Cat nu mai putea să nu recunoască.
Catherine nu se trezise când Marcus o pătrunse din nou.
De pe buzele ei răzbătu un protest slab. Marcus nu-i dădu importanţă.
— Dormi, iubito, îi spuse el şi continuă să facă dragoste cu ea până când fata renunţă la somn abandonându-se total în braţele lui. Marcus o învăţă cum să-i ofere plăcere, apoi regretă că-i dăduse această putere, deoarece ea îşi folosea instinctiv trupul pentru a-l face s-o dorească.
Adormiră în zori. Marcus fu primul care se trezi. Rămase cu ochii deschişi, bucurându-se de prezenţa ei. Când îşi aminti cum îl ţinuse ea la distanţă sub pretext că el era un bărbat însurat, pulsul i se acceleră. Retrăi noaptea care tocmai trecuse. Într-o singură noapte ea recuperase tot ceea ce pierduse în ultimele luni.
Mai erau multe întrebări la care Marcus aştepta răspuns.
Cu cât se întâlnea mai repede cu El Grande, cu atât mai 171
rapid putea să adune la un loc piesele disparate ale jocului. Îl exaspera gândul că trebuie s-o ia de la capăt. Mersese pe o pistă greşită şi asta se datorase minciunilor lui Catherine. Nu va mai lăsa loc minciunii şi secretelor între ei. Fata îi aparţinea şi trebuia să-i fie loială.
Catherine se trezi. Ochii ei albaştri îl priviră. El o sărută şi Catherine îl prinse cu braţele de gât.
— Marcus, murmură ea, Marcus.
Mâna lui alunecă pe coapsa fetei.
— Iubeşte-mă, Cat.
Fata începu să tremure simţindu-şi pulsul accelerat.
— Nu este bine, şopti ea, deşi îl dorea.
— Nu există bine sau rău între noi. Nu, acum.
După ce făcură dragoste, Cat izbucni în lacrimi. Marcus nu se simţi vinovat, n-o consolă şi nici nu-i făcu promisiuni.
— De acum încolo vom face totul aşa cum hotărăsc eu, zise el, şi începu să se îmbrace.
CAPITOLUL 21
— Mai povesteşte-mi despre El Grande.
Catherine netezi şervetul alb pe care-l ţinea în poală, înainte de a-i răspunde. Trecuseră trei zile de când Marcus îi descoperise identitatea. Se aflau în casa lui din Londra, în Cavendish Square, şi luau micul dejun înainte de a merge la mănăstirea Marston, ca să se întâlnească cu El Grande.
Restul familiei rămăsese la Wrotham.
Catherine îşi puse puţină dulceaţă pe farfurie.
— Ţi-am spus tot ce ştiu.
— Atunci, mai povesteşte-mi o dată.
Catherine ştia că el voia să o provoace. De fiecare dată
când îi povestea acelaşi lucru, îşi mai amintea câte ceva. Asta o făcea să-şi iasă din fire. Avea impresia că Marcus o obliga să-i destăinuie ceva ce ea încerca să ascundă. Şi avea multe de ascuns. Nu-i spusese de maiorul Carruthers, de rapoartele ei pentru Serviciul Britanic de Informaţii.
172
Când îi povesti despre felinarul de pe scările turnului, el înţelese că fata nu-i spusese de la început despre acest incident deoarece îl considerase vinovat. Încă nu aveau încredere unul în celălalt.
Marcus o pusese să descrie episodul de mai multe ori. În final ajunse la concluzia că niciun membru al familiei lui şi niciun servitor nu fusese implicat. Penn dăduse şi altă dată
ordin să se ungă balamalele porţii. Pe de altă parte, nu se putea exclude posibilitatea ca o persoană din afară să fure o livrea de la castelul Wrotham şi să se strecoare în castel.
Lucrurile rămaseră încurcate. Nu rezolvaseră nici măcar problema căsătoriei lor. Ea nu putea continua la nesfârşit rolul pe care-l juca. Voia să redevină ea însăşi, dar înainte de asta trebuiau să cadă de acord în privinţa versiunii pe care o vor prezenta în legătură cu dispariţia Catalinei. Aceste probleme nu-l opreau pe Marcus de a-şi exercita drepturile de soţ. Catherine îşi petrecea nopţile într-un exces de senzualitate, iar ziua nu se gândea decât la seara care va urma.
