Ea dădu din cap.
— I-a murit o pacientă şi el s-a considerat vinovat de moartea ei. N-a mai pus niciun strop de băutură în gură
după aceea.
— Înţeleg.
După o scurtă tăcere, el zise:
— Se pare că ai avut o soră mai mare.
Ea-şi ridică privirile spre el.
— Cine ţi-a spus asta?
— Prietena ta, doamna Lowrie.
Cat nu intenţionă să-i spună despre Amy, deocamdată.
Asta era o altă minciună, altă problemă care stătea între ei şi pe care nu ştia cum s-o rezolve. Amy o minţise. Marcus nu era capabil să violeze o femeie.
— Da, am avut o soră. A fugit de acasă, iar de atunci tata nu ne-a permis să-i mai pomenim numele. Mătuşa avea întotdeauna reproşuri la adresa mea. Noaptea stăteam trează
şi mă gândeam că într-o zi tata o să aibă ceva şi împotriva mea. Eram hotărâtă să nu fac nicio greşeală şi nu mi-a fost uşor. Poate părea ciudat, dar cât am stat în tabăra partizanilor am simţit că fac parte dintr-o mare familie.
Marcus o privea gânditor, încercând să facă legăturile necesare. Mătuşa, după cum aflase de la Emily Lowrie, fusese o puritană convinsă. Sora mai mare a lui Catherine se revoltase şi el înţelegea motivele care o determinaseră.
Catherine se conformase tuturor cerinţelor. Acum, Marcus înţelegea o mulţime de lucruri pe care nu le pricepuse înainte.
Pentru prima oară o văzu pe Cat în adevărata lumină. O
175
admirase întotdeauna, dar abia acum aprecia cu adevărat caracterul ei. Îşi aminti de copilăria lui. Amândoi fuseseră
nişte singuratici.
— Presupun, zise Marcus, că pe El Grande l-ai considerat frate?
— El Grande a fost conducătorul nostru. Uneori el lua decizii care nu erau prea populare. Alteori îi executa pe cei care colaborau cu duşmanul.
— Îmi amintesc că avea reputaţia unui barbar.
Catherine şovăi:
— Războiul a fost barbar, iar El Grande a luptat pentru victorie. Cum altfel ar fi putut reacţiona când francezii se comportau ca nişte animale sălbatice? Aş vrea însă să ştii un singur lucru: nu a existat vreun bărbat sau vreo femeie care să nu fi fost gata să-şi dea viaţa pentru El Grande. Asta le inspira el oamenilor.
— Nu-l învinuiesc pe El Grande. Încerc doar să-l înţeleg.
Lui Marcus nu-i convenea faptul că ea îl diviniza pe El Grande.
— Ce face el aici, în Anglia, acum, când războiul s-a sfârşit? De ce nu se întoarce în Spania, să-şi reia viaţa acolo?
Ea repetă răbdătoare ce-i mai spusese şi altă dată:
— Despre Spania are prea multe amintiri dureroase.
Francezii i-au ucis toată familia. Lui îi place Anglia, îi plac englezii. Ridică din umeri. Nu-l înţeleg în totalitate. Zice că
vrea să-şi purifice sufletul, de asta stă aici. Mai spune că o să
se întoarcă în Spania când va fi pregătit s-o facă. Cine ştie, poate că n-o să se mai întoarcă niciodată.
— Să-şi purifice sufletul? Vorbeşti de penitenţă?
— Cred că despre asta e vorba. Marcus, încearcă să-l înţelegi. Înainte de război se afla într-un seminar şi studia teologia. Şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu. Ceea ce a făcut, felul în care şi-a adus aportul la câştigarea războiului, i-a afectat conştiinţa. De ce continui să-l suspectezi?
Marcus evită întrebarea, uitându-se la ceas.
— Ar fi mai bine să plecăm, zise el.
Catherine încuviinţă şi se strădui să-şi recapete calmul.
Nu reuşise să-i transmită lui El Grande sau, maiorului 176
Carruthers că Marcus îi descoperise adevărata identitate.
Marcus n-o lăsa singură niciodată. Ea bănuia că Marcus voia să-l ia pe El Grande prin surprindere şi nu ştia cum să