Catherine se explică:
— N-am putut să-ţi spun despre ele până acum, deoarece mă credeai Catalina. Oricum, dacă s-ar fi întâmplat ceva deosebit, aş fi consemnat. Eu nu i-am cunoscut pe soldaţii britanici. După cum ţi-am mai spus, n-am vrut să dau ochii cu ei, de teama de a nu fi recunoscută după aceea. Aş fi procedat la fel şi cu tine, dacă n-ai fi fost rănit şi n-ar fi trebuit să te îngrijesc. Am făcut şi portretele partizanilor.
— Şi cui le-ai transmis?
— Poftim?
— Tocmai ai spus că dacă se întâmpla ceva neobişnuit, trebuia să raportezi. Cui, Catherine?
Se lăsă tăcere, apoi Catherine spuse:
182
— Maiorului Carruthers. În Spania, el a fost legătura mea cu Serviciul Britanic de Informaţii.
Înainte ca Marcus să mai poată spune ceva, El Grande interveni:
— Cred că ar fi bine dacă aţi vedea jurnalul şi însemnările.
Poate aţi descoperi ceva care i-a scăpat din vedere lui Catherine.
După o vreme cei doi plecară. În trăsură, Marcus o lăsă să
înţeleagă foarte clar că ea şi El Grande nu reuşiseră să-l păcălească. El nu scoase niciun cuvânt. Nici nu era nevoie. Îi aruncă o privire atât de rece încât Catherine simţi nevoia să
se ascundă sub pelerina ei. Nu schimbară niciun cuvânt pe drumul de întoarcere, dar când intrară în casă el o prinse de braţ şi o conduse direct în dormitor.
CAPITOLUL 22
— Ascultă-mă cu atenţie, zise Marcus. Nu vreau să mă
repet. Povesteşte-mi totul de la început. Fără minciuni. Nu mai accept să te eschivezi. Vreau să-mi vorbeşti despre maiorul Carruthers, Amy Spencer şi legătura ta cu ea. Felul în care i se adresă Marcus, accentuând fiecare cuvânt, o sperie. Te rog să nu faci nicio greşeală, altfel îl provoc la duel pe El Grande al tău, sau îl biciuiesc până îşi dă duhul.
Marcus îşi dădu seama că vorbele lui îşi făcuseră efectul.
Catherine pălise. Nu ameninţările la adresa ei o speriau, ci faptul că viaţa lui El Grande era în primejdie.
Catherine zise cu jumătate de glas:
— Sper că nu vorbeşti serios, Marcus.
— Nu mă pune la încercare. Constatând că obţinuse efectul dorit, el continuă: Te rog să începi cu maiorul Carruthers sau cu cel care este legătura ta cu Serviciul Britanic de Informaţii.
Se lăsă tăcerea. Marcus se aşeză, dar n-o invită şi pe Catherine să ia loc; ea rămase în faţa lui simţindu-se ca un condamnat în faţa judecătorului care s-a hotărât deja să-l condamne.
183
Nu-i era teamă, ci ruşine. El n-o minţise niciodată, în vreme ce ea nu făcuse altceva decât să-l păcălească, să-l ademenească, ba chiar să-l forţeze s-o ia de nevastă în Spania. La început îşi găsise scuze pentru că acceptase misiunea maiorului Carruthers şi toată mascarada, dar ele dispăruseră în noaptea în care Marcus descoperise adevărul şi ea îi devenise cu adevărat soţie. Catherine îşi zise că
procedase astfel numai pentru că fusese antrenată ca agent şi gândea ca atare. Dar ea îl iubea pe acest bărbat şi nu mai voia să-l mintă.
Întinse o mână privindu-şi degetele lungi, apoi se concentră asupra verighetei pe care i-o dăduse Marcus, şi începu să-i povestească totul pornind de la noaptea în care el îi ceruse să joace rolul Catalinei. În timp ce vorbea, frânturi de amintiri începură să se deruleze în mintea lui Marcus.
Chiar şi atunci când îi făcuse această propunere fusese îndrăgostit de ea. Avusese încredere în ea, o considerase o femeie onorabilă. Dar ea încercase să-i câştige încrederea.
Mai mult chiar, îl făcuse să se îndrăgostească de ea.
Speculase faptul că Marcus o plăcea atât de mult pentru a se folosi de el.
— Acum, hai să vedem dacă am avut dreptate, interveni el.
Maiorul este superiorul tău. El ţi-a dat ordin să joci rolul Catalinei. Eşti agent al Serviciului Britanic de Informaţii şi ţi s-a dat sarcina de a mă supraveghea pentru că maiorul mă
suspectează că mi-am omorât tovarăşii. Ai ţinut legătura cu el prin intermediul altor agenţi, infiltraţi în rândurile personalului, cu excepţia perioadei cât am fost la Wrotham.
Acolo, fratele Granger a devenit legătura ta cu maiorul. Am omis ceva? O, da, El Grande n-a avut niciun rol? Asta este tot ce mi-ai spus până acum?
— Marcus, ar mai fi atâtea lucruri de adăugat.
— Te rog să-mi răspunzi la întrebare.
Ea încuviinţă, conştientă că se află într-o situaţie dificilă.
Această trecere în revistă a păcatelor săvârşite de ea o făcuse să pară o aventurieră fără inimă, care îl atrăsese în mrejele ei.
— Marcus, aş vrea să ştii că am încercat să-ţi dovedesc 184
nevinovăţia, spuse ea încet.
