„recunoscătoare”. Unchiul Matthew dăduse oare sfară-n țară că o luase sub acoperișul lui din milă? Dacă așa era, atunci pentru ei era sigur o surpriză, judecând după privirile bănuitoare, ba chiar dușmănoase, cu care soțiile diaconilor o cercetau de la penele din cap până la pantofii din picioare. Nu putea fi luată drept vreo amărâtă. Ei, n-aveau decât să-și închipuie ce voiau!
Cei mai mulți dintre enoriași păstrau distanta față de ea. Ceva mai departe o zări pe cumătră Cruff, înconjurată de un grup de femei care vorbeau în șoaptă și-i aruncau lui Kit priviri otrăvite.
Fata le întoarse sfidător spatele, nu înainte de a-i face prietenos cu mâna lui Prudence. Fețișoara ascuțită se îmbujoră toată de încântare.
54
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
Kit se bucură nespus când văzu că John Holbrook se apropie de ea și dădu să-l salute entuziasmată, însă cuvintele îi înghețară pe buze când băgă de seamă că pastorul Bulkeley îl ținea strâns de cot pe tânăr. În umbra dascălului său, tânărul învățăcel la teologie avea un aer încă și mai scorțos și zâmbea reținut, plin de demnitate. Nu se întoarse spre Kit decât după ce asistă politicos la prezentările făcute de pastor.
— Mă bucur că v-am văzut la Adunare, spuse el solemn. Sunt sigur că predica vi s-a părut înălțătoare.
Kit rămase cu gura căscată.
— Ce noroc am avut să-l putem asculta pe dr. Bulkeley, continuă
John, luându-i tăcerea drept aprobare. De când s-a pensionat, nu mai ține predici decât foarte rar. Predica de azi a fost cu adevărat remarcabilă. Fiecare cuvânt mi s-a părut inspirat.
Kit îl privi lung. Da, chiar vorbea serios. Dr. Bulkeley se îndepărtase și n-avea cum să-l mai audă, iar vorbele sale sincere nu ascundeau nici urmă de lingușire. Fata încă nu știa ce să-i răspundă, când Judith se amestecă și ea în conversație.
— Dr. Bulkeley ține numai predici inspirate, spuse ea pe un ton așezat, mai ales când vorbește despre Judecata de Apoi.
John își dădu seama cu surprindere și respect că era și Judith acolo. Sub boneta albă, chipul ei frumos avea un aer serios, iar ochii erau de un albastru uluitor.
— Este de o erudiție fără de seamăn, îi spuse el. Poate să recite capitole întregi din Scriptură, dar cunoaște și Dreptul și medicina.
John se înroși când își dădu seama că doctorul savant îl ținea iar de cot, lucru încă și mai măgulitor. Dr. Bulkeley se umflă în pene îngăduitor.
— Cunosc câte ceva dintr-ale Scripturii, recunoscu el. Dar tânărul acesta are un început promițător, un început chiar foarte promițător.
55
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
— Neapărat să-l aduceți și pe noul dumneavoastră discipol când veniți la noi la cină joi, îi spuse zâmbind Rachel Wood.
Dr. Bulkeley acceptă binevoitor invitația și-și îndreptă atenția asupra altcuiva.
— Iar acum, dragă Katherine, o altă vecină pe care vreau să ți-o prezint. Doamnă Ashby, nepoata mea din Barbados.
Kit făcu o reverență, remarcând cu satisfacție că era vorba de o femeie care nu disprețuia podoabele inutile. Haina din damasc de culoarea gri-porumbel a doamnei Ashby, ornată cu dantelă cu margini aurite, sigur fusese adusă direct din Anglia.
— Și fiul său, William, continuă mătușa sa.
Pregătită să aibă parte de aceeași atitudine reținută și bănuitoare pe care o întâmpinase la fiecare prezentare, Kit tresări când întâlni privirea uluită a lui William Ashby, și, fără să vrea, îl răsplăti cu primul zâmbet sincer din dimineața aceea. Nici nu-i trecea prin cap cum se transformau trăsăturile ei subțiri și șterse când zâmbea.
William rămase fără cuvinte. În timp ce se întorcea să le urmeze pe mătușa ei și pe Judith, Kit fu convinsă că tânărul nu se clintise din loc și că, dacă s-ar fi uitat înapoi, i-ar fi văzut silueta robustă rămasă
nemișcată în mijlocul drumului. Fără să arunce nicio privire înapoi, fata știa că așa era.
Pe drumul de întoarcere, Judith îi făcu semn lui Kit să rămână
puțin în urmă.
— Nu ne-ai spus că pe corabia pe care ai venit era și un tânăr arătos, o acuză ea pe șoptite.
— Arătos? Vorbești despre John Holbrook?
— Păreați să vă cunoașteți destul de bine.
— Păi, n-aveam cu cine vorbi. Dar el mai mult a stat singur și și-a văzut de cărți.
— Ai prins drag de el? o întrebă pe șleau Judith.
Kit se înroși până la marginea bonetei. Nu se putea obișnui cu felul direct de a vorbi al lui Judith.
56
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
— Doamne, nici pomeneală! protestă ea. Ce-ți veni să spui așa ceva?
— Mă-ntrebam și eu așa, răspunse Judith, dar Matthew Wood le aruncă o privire severă și fetele continuară să meargă în tăcere.
— E clar că l-ai impresionat pe William Ashby, se aventură apoi Judith.
Nu avea niciun rost să spună că nu fusese așa.
