— Ei, poate pentru că-s nouă pe-aici, zise Kit.
— Poate. Că drăguță nu prea ești, să știi. Dar, na, cum să nu-l impresioneze pe William asemenea rochie?
Kit și-ar fi dorit să schimbe subiectul. De-a lungul drumului, fuioare de fum începeau să se ridice din coșurile mai multor șoproane mici, cu un versant, construite din bușteni. Iată un subiect de conversație inofensiv.
— În căsuțele astea trăiesc oameni? întrebă ea.
— Sigur că nu. Sunt case de Sabat.
Apoi Judith își lăsă gândurile deoparte cât să-i explice lui Kit despre ce era vorba.
— Familiile care locuiesc prea departe să mai ajungă acasă între cele două slujbe își pregătesc acolo mâncarea duminica, iar pe timp de iarnă se încălzesc la foc.
Un fior rece se lăsă peste strălucirea soarelui de la amiază și peste amintirea privirii admirative a lui William Ashby. Cu siguranță, Judith nu voia să spună că…
— Ai spus cumva „între slujbe”? întrebă Kit cu teamă.
— Nu știai că mai e o slujbă și după-amiaza?
Pe Kit o cuprinse groaza.
— Adică trebuie să mergem și noi?
— Sigur că mergem, spuse Judith tăios. Pentru asta-i Sabatul.
Kit se opri din mers și deodată bătu cu piciorul în praful de pe drum.
57
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
— Nu merg nicăieri! susținu ea. Nici nu mă gândesc s-o iau iarăși de la capăt!
Fu de-ajuns însă o privire înspre umerii unchiului său, încordați sub veșmântul negru de duminică, ca să-și dea seama că iar avea să
meargă la slujbă. Sufocată de o furie neputincioasă, se grăbi să o prindă din urmă pe Judith, care, căzută pe gânduri, o luase înainte fără să bage de seamă. Of, oare de ce venise în locul acesta odios?
58
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
Capitolul 6
Pastorul Gershom Bulkeley puse șervetul deoparte, se trase înapoi de la masă cu tot cu scaunul masiv și-și desfăcu vesta care stătea să plesnească cu un oftat de mulțumire.
— O cină excelentă, doamnă Wood. Nicio soție din colonii nu face plăcintă cu mere ca dumneavoastră.
Așa, așa, foarte bine, să laude cum se cuvine cina, își spuse Kit.
De aproape patru zile se tot pregăteau. Fiecare colțișor din bucătăria cea mare fusese întors cu susul în jos. Podeaua fusese frecată, șemineul, lustruit, iar vasele de cositor, curățate. Făcuseră focul două zile la rând în cuptorul de cărămidă și încă de duminică toată
familia se lipsise de zahăr, numai ca să fie siguri că vor avea îndeajuns pentru pastor, căruia se știa că-i plac foarte mult dulciurile.
Ei bine, dr. Bulkeley fusese mulțumit, dar ceilalți?
Matthew Wood abia se atinsese de mâncare și nu scosese aproape nicio vorbă. Își ținea buzele strâns lipite. Rachel părea obosită și tulburată, și până și Mercy era neobișnuit de tăcută.
Numai Judith parcă înflorise. La lumina lumânărilor, arăta fermecător, iar pastorul Bulkeley zâmbea de fiecare dată când o privea. Dar bunăvoința sa se îndreptă cu deosebire înspre Kit, când află că bunicul ei fusese sir Francis Tyler. După spusele lui, călătorise în Indiile de Vest și vizitase Antigua, ba chiar cunoscuse câțiva dintre proprietarii de plantații de acolo. Era pentru a treia oară când aducea vorba de acest subiect.
— Așadar, domnișoară, spuneați că pentru loialitatea lui, bunicul a fost înnobilat de regele Charles? Ce onoare, o mare onoare, într-adevăr. Și înțeleg că i-a fost supus loial și bunului nostru rege James, nu?
— Desigur, domnule.
— Dar dumneavoastră? Tot așa loială sunteți?
59
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
— Cum aș putea fi altfel, domnule? spuse Kit nedumerită.
— Mai sunt și unii care nu gândesc așa, remarcă pastorul, privind înadins o bârnă din tavan. Aveți grijă să vă păstrați credința.
Cu un scrâșnet neașteptat, Matthew își trase scaunul înapoi.
— Credința fetei nu-i în niciun pericol în casa asta, vorbi el furios. Ce vrei să insinuezi, Gershom?
— N-am vrut să te jignesc, Matthew, spuse bărbatul vârstnic.
