Când ușa cea grea se închise în sfârșit, Matthew Wood se întoarse aprig către soția sa.
— Este ultima dată când îl mai primesc pe Gershom Bulkeley în casa mea! spuse el răspicat.
— Bine, Matthew, suspină Rachel. Dar nu fi așa de aspru cu el.
Gershom e un om bun, doar că nu-l poți scoate dintr-ale lui.
— E-un ipocrit, un fățarnic! tună Matthew izbind cu pumnul în masă. Și să nu mai aud pe nimeni că-mi citește texte la mine-n casă!
Obosite, femeile se apucară de strâns masa, în timp ce Matthew ațâța focul în șemineu. Deodată se îndreptă de spate.
— Uitasem, mai e ceva, spuse el. Tânărul William Ashby mi-a cerut astăzi voie să-și prezinte omagiile nepoatei mele.
Judith scăpă o lingură din mână. În încăpere se făcu deodată
liniște, iar Rachel și fetele întoarseră privirea spre Kit.
— Adică s-o viziteze pe Katherine?
Vocea mătușii Rachel părea neîncrezătoare.
— Asta am spus.
— Dar abia dacă a văzut-o o clipă, în treacăt, după Adunare.
— I-a sărit în ochi și-așa.
Kit simți cum obrajii îi luau foc. Judith dădu să spună ceva, îi aruncă o privire tatălui său și se răzgândi.
— Presupun că nu prea avem cum să-l refuzăm, îndrăzni Rachel.
E un membru al Societății cu o reputație bună și a procedat cum se cuvine.
— Taică-său e tot om de-al regelui, spuse soțul său. A venit în consiliu cu propunerea să ne unim cu Massachusetts. Dar de fapt la ce să te mai aștepți, dac-am ajuns să adăpostim o regalistă chiar la noi în casă? Adu o lumânare, Rachel. Am irosit și-așa destul timp în seara asta.
63
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
După ce Rachel urcă scările în urma soțului său, între cele trei fete se instală o atmosferă încordată. Mercy se apucă să-și facă patul într-un colț, în liniște. Pe fruntea ei, de obicei atât de senină, se putea citi îngrijorarea.
— Vezi, ți-am spus eu! izbucni în cele din urmă Judith. Mi-am dat seama după cum i-au rămas ochii la tine după Adunare.
N-avea niciun rost să se prefacă, își amintea foarte bine. Kit simți un mic fior plăcut de curiozitate.
— Mercy, tu îl cunoști?
— Îl știu, bineînțeles, răspunde Mercy.
— Cine nu-l știe? adăugă Judith. Cine n-a auzit că taică-său a pus deoparte un hectar din cel mai bun pământ și-a-nsemnat deja copacii din care-o să-i facă domnișorului William casă când s-o hotărî să se-nsoare? Și nu mai avea mult și se hotăra, când ai apărut tu.
— Asta n-avem de unde să știm, Judith, îi aminti cu blândețe sora sa. Așa am crezut noi.
Deodată, Kit își aminti. În prima dimineață, când încerca rochia, Judith spusese…
— O, Doamne! exclamă ea îngrozită. Nu vreau să mă viziteze William ăsta. Păi, cum, l-am văzut o singură dată, nici n-aș ști ce să
vorbesc cu el dac-ar veni. Am să-i spun unchiului Matthew mâine dimineață.
— Să nu-ndrăznești să-i spui ceva tatei! se răsuci Judith către ea.
— Dar dacă el… dacă tu…
— William n-a cerut niciodată să vină să mă viziteze. Am spus doar că avea de gând.
— Nu-i drept deloc, spuse Mercy cumpătat, s-o învinuim pe Kit pentru asta, numai pentru c-am crezut noi că…
— O, n-o-nvinuiesc pe Kit, spuse Judith nepăsătoare.
Ridică brusc din cap.
64
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
— De fapt, Kit n-are decât să-l ia pe William cu binecuvântarea mea cu tot. M-am răzgândit. Am să mă mărit cu John Holbrook.
65
