A, l, al,
L, a, la.”
Ce răbdare putea să aibă Mercy! Păcat că răbdarea nu era molipsitoare, ca oreionul. Kit suspină și se întoarse la abecedar. Ce de predici seci și plictisitoare! Bunicul n-ar fi lăsat-o niciodată să
învețe dintr-o asemenea carte. Tare și-ar mai fi dorit să-și amintească în ce fel o învățase pe ea bunicul silabele și cuvintele.
Bănuia că găsise singur o soluție pentru lecții, iar acum, când micuții săi elevi citeau pe litere textele acelea triste, simțea că
trebuia să-i urmeze exemplul. Luă o pană și scrise două rânduri pe o bucățică vălurită de scoarță de mesteacăn pe care copiii o adunau și-o foloseau în loc de hârtie, care era prea scumpă. Îi dădu micul rulou lui Timothy Cook.
— „Timothy Cook a sărit peste un nuc.” citi el uluit.
Ceilalți copii se puseră pe chicotit.
— Scrieți una și despre mine, o imploră o fetiță cu ochii negri.
Kit stătu puțin pe gânduri și apoi scrise: „Charity Hughes are pantofi roșu-harbuz”.
Cei șase copii își țineau respirația și-i urmăreau cu zel fiecare mișcare a penei. Lui Kit nici nu-i trecea prin cap că metodele ei erau noi și surprinzătoare. Știa doar că ultimele zece zile, de când începuse școala improvizată, fuseseră cele mai frumoase de când ajunsese în Connecticut. Între ea și copii fusese dragoste la prima vedere. Kit se simțea în largul ei lângă cei mici, ceva ce nu-i reușise niciodată cu adulții. Copiii îi admirau hainele frumoase, îi aduceau căpșune și margarete, se ciondăneau cine să stea lângă ea și în fiecare zi așteptau cu încântare să vadă ce-o să mai facă și ce-o să le mai spună.
Erau unsprezece, cu totul, opt băieței și trei fetițe, cel mai mic având patru ani și cel mai mare, șapte. În prima zi, veniră îmbrăcați 80
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
asemenea părinților și aveau aerul unor adulți serioși, dar în miniatură. Kit se distră când unul dintre ei se prezentă drept Jonathan Ashby, o versiune mică, îndesată și foarte serioasă a fratelui său, William. Dar când sfiala se risipi, seriozitatea se topi și ea. Stăteau grămadă pe două bănci lungi pe care Matthew le construise simplu, montând scânduri pe niște lemne tăiate grosolan și așezate în cruce. În fiecare zi se dădeau mari lupte pentru locurile preferate pe bancă. Dacă doi sau trei dintre băiețeii mai durdulii reușeau să se grupeze la un capăt, asta însemna că, la celălalt capăt, o fetiță avea ghinion și nu stătea bine deloc. Una peste alta, trebuia multă agerime și răbdare ca să-i țină în loc ceasuri în șir pe micuții care nu aveau stare. În timp ce Kit recurgea la șiretlicuri ingenioase, Mercy avea răbdarea de partea ei. Kit se minuna când vedea ușurința și blândețea cu care Mercy își îndeplinea misiunea, fără să
ridice niciodată vocea caldă și plăcută, fără să-și piardă nicio clipă
stăpânirea de sine. Când copiii terminară de repetat silabele, Mercy întâlni privirea lui Kit de cealaltă parte a încăperii și zâmbi.
— V-ați descurcat cu toții foarte bine astăzi, spuse ea. Acum repetăm prima parte din Catehism, apoi domnișoara Tyler o să vă
spună o poveste.
Mercy își făcea griji în privința acelui răsfăț care începuse întâmplător în a doua zi de școală și se dovedise un succes atât de răsunător, încât îl tolerase, din slăbiciune, și în zilele următoare. O
întrebase pe Kit dacă era bine să-i cumpere astfel pe copii, oferind poveștile acelea în schimbul bunei purtări. Nu așa ținea disciplina învățătorul. Dar Kit nu vedea nimic rău într-o recompensă oferită
după o zi de muncă. Adevărul era că și ea, și copiii așteptau povestea cu aceeași nerăbdare. Ce bine-ar fi fost să aibă mai multe să le citească! Cu o săptămână în urmă le povestise Călătoria pelerinului, cu toate detaliile pe care fusese în stare să și le amintească. Ce n-ar fi dat să aibă cu ea volumul acela îndrăgit care stătuse pe masa bunicului! Dar într-o săptămână își epuizase toate 81
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
amintirile legate de carte, iar Pelerinul călătorise de la Mlaștina Disperării la Cetatea Cerească. Acum nu mai avea altă sursă de lecturi în afară de Biblie, dar între copertele negre erau multe alte istorisiri pe lângă cele preferate de unchiul Matthew. Kit alegea poveștile care-i plăceau cel mai mult, iar copiii erau încântați de felul în care le citea, plin de farmec și de vioiciune. Până și Mercy era uimită și de multe ori ușor tulburată de întâmplările dramatice pe care părea să le descopere Kit în acele povești citite și răscitite.
În ziua aceea, alesese parabola bunului samaritean.
— Un bărbat, începu ea, a pornit la drum din Ierusalim spre Ierihon și a nimerit printre hoți…
Deodată îi veni o idee. Cu mulți ani în urmă, bunicul o dusese la un spectacol de pantomimă la Bridgetown, unde o trupă de actori venită din Anglia jucase străvechea poveste a Crăciunului.
— Am o idee! exclamă ea, lăsând Biblia din mână.
Unsprezece fețișoare entuziasmate se întoarseră către ea. Nu le luase mult să înțeleagă că ideile lui Kit de obicei însemnau ceva nou și interesant.
— Știți cu toții povestea asta, nu-i așa?
Copiii dădură din cap cu sinceritate.
— Atunci, în loc să v-o citesc eu, haideți să ne prefacem că ni se întâmplă nouă, chiar acum. Hai să spunem că încăperea asta e drumul către Ierihon. Unul dintre voi – tu, Peter –, o să fie bărbatul care călătorește pe drum. Uite, poți să mergi printre băncile astea, așa. Iar trei dintre voi o să fie tâlharii care-l atacă și-i fură hainele și-l rănesc. Martha și Eliza, voi veți fi preotul și levitul care trec pe alături, se uită la el și se fac că nu-l văd. Iar Jonathan va fi bunul samaritean care îl găsește și-i oblojește rănile. Charity, tu ai să fii hangița, acolo, lângă șemineu, iar samariteanul o să ți-l aducă pe călător și o să ți-l lase în grijă.
— Kit, o întrerupse Mercy. N-am mai auzit de așa ceva. Ești sigură că…?
82
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
— Oh, Mercy! E din Biblie! Acum, fiecare să-și imagineze cam cum s-ar simți dac-ar fi în pielea acelor oameni. Ne prefacem că nu suntem într-o casă, aici, zicem că e un drum încins și prăfuit, iar tu, Peter, ai obosit de atâta mers.
Copiii erau vrăjiți. Un joc cu roluri, la școală! Se așezară cu toții la locurile lor, ciripind care mai de care mai entuziasmat. Charity luă
mătura de lângă vatră și începu să măture.
— Hangița muncește din zori și până-n seară, spuse ea dându-și importanță.
Jonathan Ashby stătea impasibil lângă Mercy, așteptând clipa când avea să-l întruchipeze pe salvator. Peter își începu lunga călătorie printre bănci.
Dar Kit făcuse o greșeală. Își alesese personajele prea în grabă.
