dacă-i bine să riști și să construiești într-un stil nou, ca acela.
O, Doamne! Kit trase enervată de fir, iar ghemul se duse de-a dura pe podea. Încet, mult prea încet, William se aplecă să-l ia și fu nevoit să se lase greoi în genunchi ca să-l scoată de sub laviță. Unii bărbați, îi trecu prin minte lui Kit, erau perfect capabili să ridice un ghem de lână și fără să se facă de râs așa. Îi mulțumi fără prea mult entuziasm.
Ca întotdeauna, Mercy îi cârmi ușurel spre ape mai liniștite.
— Ce ne citești în seara asta, John? întrebă ea. Judith, aprinde un ciot de pin să vadă mai bine.
Era singurul lucru care-i unea cu adevărat pe toți. Lui John îi făcea plăcere să le citească, iar lor le plăcea să-l asculte. Toți munceau din greu în timpul zilei și nu prea aveau cu ce să-și domolească setea de cunoaștere. Cărțile pe care le împărțea cu ei John le deschiseseră o fereastră către o lume de alte dimensiuni.
Poate că fiecare dintre ei, în timp ce asculta, privea prin fereastra aceea către lumea lui, neștiută de ceilalți. Matthew Wood stătea și se uita încruntat, mintea lui ascuțită punând la încercare și cântărind fiecare idee nouă. Rachel, bănuia Kit, aprecia liniștea și destinderea din acele clipe la fel de mult ca lectura în sine. În ce-l privește pe William, era imposibil să-ți dai seama ce părere avea. Kit își dorea adesea ca John să mai citească și altceva, nu numai imnurile religioase care-i plăceau lui, dar chiar și așa impulsivă cum era, tot se lăsa vrăjită de vocea lui frumoasă.
În seara aceea citea poezii.
— Sunt scrise de o femeie din Boston, explică el. Anne Bradstreet, soția guvernatorului din Massachusetts. Dr. Bulkeley e de părere că
110
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
sunt deopotrivă de frumoase ca poeziile alese din Anglia. Iată ce scrie despre soare:
Atât de impunător să fii, încât nicicând un ochiSă nu-ndrăznească razele-a-ți privi?
Și al tău tron splendid e așa-nălțatÎncât nimic de-aici de pe pământ să nu-l atingă?
Impunător e-atunci al tău Creator,
Așa sclipire orbitoare de ți-a dat!
Să fie El de-a pururi adorat!
Andrelele lui Kit încetiniră ritmul. Încordarea se risipi și, continuând să asculte vocea limpede și joasă, fata simți cum se pogoară asupra ei o stare de bine, așa cum se întâmplase și cu lumina soarelui, în Luncă.
„John face parte din familie deja” se gândi ea. „Acum ne-am atașat cu toții de el. Și totuși, încă mă impresionează un pic. Unchiul Matthew crede că-i slab, dar eu bănuiesc că de fapt amândoi sunt făcuți din aceeași rocă de Noua Anglie. Pentru John, orice și oricine, chiar și fata cu care se va însura, vor fi mereu pe locul doi, după
munca lui. Oare Judith își dă seama de asta sau are impresia că-l poate schimba?”
Deodată, poate pentru că poezia îi desferecase inima, Kit ridică
privirea și făcu o descoperire. Mercy se așezase, ca de obicei, în penumbră, lângă șemineu, iar andrelele i se mișcau parcă automat, încât abia dacă le mai arunca vreo privire. Un strop de rășină se aprinse cu o vâlvătaie și-i lumină pentru o clipă chipul. Asculta cu ochii mari, ațintiți asupra tânărului care citea cu capul plecat asupra cărții. Pentru o clipă, inima lui Mercy se dezvălui. Fata era îndrăgostită de John Holbrook.
Mai iute ca gândul, penumbra o învălui din nou pe Mercy. Kit se uită iute în jur. Nimeni nu mai băgase de seamă. Judith căzuse în 111
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
visare, cu un mic zâmbet misterios pe buze. Rachel dădea din cap, somnoroasă, prea obosită să mai urmărească lectura. Matthew era foarte atent, gata să intervină la cea mai mică urmă de erezie.
„Cred că mi s-a părut”, se gândi Kit, dar mâinile îi tremurau.
Mercy și John Holbrook! Ce potrivire, ce potrivire cu totul și cu totul perfectă – dar imposibilă!
„Mai bine nu vedeam nimic”, își spuse ea, cuprinsă de tristețe.
Dar știa că n-avea să uite niciodată ce văzuse. Flacăra din privirea lui Mercy ardea cu atâta puritate, cu atâta devotament, încât tot ce cunoscuse vreodată Kit pălea în fața ei. Cum o fi fost să ții atât de mult la cineva?
112
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
Capitolul 12
Școala se încheia la jumătatea lui august și în locul ei, zeci și zeci de alte sarcini urmau să le umple zilele. Ceapa trebuia adunată, împachetată în sacii aspri cusuți de Mercy și stivuită în așteptarea momentului când avea să fie dusă la Hartford sau folosită la troc când venea o corabie în sus pe fluviu. Merele văratice așteptau să
fie decojite, tăiate felii și uscate la soare pentru iarnă. Din perele sălbatice trebuia făcut cidru. Prima recoltă de porumb se înălța în luncă, rânduri-rânduri nesfârșite, numai bune de cules. Adesea Kit și Judith, ba chiar și Rachel lucrau la câmp umăr la umăr cu Matthew până la asfințit și nu era niciun moment de pierdut. Era greu să mai rupă de ici, de colo, câteva clipe să se vadă cu Prudence și cu Hannah. Din când în când, întâmplător, Kit mai rămânea singură și, zorindu-se să-și termine de două ori mai repede treaba, se furișa pe cărarea către Iazul Mierlei, în speranța că Prudence reușise și ea să scape.
Într-o zi cu soare, se trezi pe neașteptate că are în față o după-amiază întreagă fără nimic de făcut. Le ajutase pe Judith și pe Rachel să pregătească rezerva de lumânări pentru iarnă. La treaba asta trebuia să stai mult în căldură și totul era lipicios. Două zile la rând puseseră la fiert bobițele gri culese de Kit și de Judith de pe câmp, iar Rachel spumuise stratul gros și verzui de seu. Uriașul cazan de fier fierbea acum mocnit, iar sub el trebuia întreținut focul cât era ziua de lungă, oricât de cald ar fi fost. În celălalt colț al bucătăriei, la o distanță bunicică de căldura focului, fitilele atârnau între două spătare de scaun. Femeile se mișcau de colo-colo, cu fitilele în mână, le înmuiau în seu, le agățau din nou la răcit, apoi le înmuiau iarăși, până când ceara se îngroșa, încet-încet, formând lumânările tari, care ardeau încet și aveau să le umple casa de miresme în lunile care veneau.
113
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
În cele din urmă, Rachel își dădu de pe frunte șuvițele sure și umede, apoi cercetă rândurile de lumânări subțiri de culoare verzuie care se adunaseră.
— Ajunge pe ziua de azi, nici nu m-așteptam să facem atâtea.
Abia mâine mai putem lucra cu fitilele astea. Trebuie să mă duc să-l văd pe bebelușul lui Sally Fry, care-i bolnav, iar voi, fetelor, meritați o pauză – lucrați de când s-a ridicat soarele.
Kit era încântată să se oprească din muncă. De odihnit nu avea însă de gând să se odihnească, așa că tocmai ieșea din casă când mătușa sa o chemă înapoi.
