Soțul său nu acceptă însă consolarea ei.
— Numai la asta se gândesc femeile, pufni el. La casa lor, atâta tot. La ce bun poveștile astea cu drepturile Angliei? O bătaie de joc și-atât. Tot ce-am construit aici, în Connecticut, o să fie distrus.
Consiliul, tribunalele noastre, toate-o să rămână niște umbre, fără
niciun fel de putere. A, sigur, o să-ndurăm totul. Altceva ce să
facem? Dac-am putea măcar să oprim aici Carta. Individul ăla n-are niciun drept să ne-o ia.
Kit nu îndrăzni să spună ceva decât mai târziu, când ea și Judith se dezbrăcau, tremurând, în odaia friguroasă de la etaj.
— Nu cred că-și dau seama cât e de puternică Flota Regală, șopti ea. Odată, în Barbados, când regaliștii încercau să apere Bridgetown, Parlamentul a trimis o corabie militară și i-a îngenuncheat imediat.
— A, nu cred c-o să fie nicio luptă, spuse încrezătoare Judith.
Atâta doar, că oamenilor ca tata nu le place să le comande cineva.
Dar dr. Bulkeley spune că, de fapt, Carta n-ar fi trebuit niciodată să
141
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
fie așa de liberă pe cât au făcut-o ei. El crede că oamenii din Connecticut au profitat de mărinimia regelui.
— Deci, presupun că și John crede la fel? nu se putu abține să nu adauge Kit.
Altădată Judith s-ar fi înfuriat, dar fericirea care pusese recent stăpânire pe ea era greu de tulburat.
— Bietul John, spuse ea râzând. E-așa de prins între dr. Bulkeley și tata. Serios, Kit, eu sunt de acord cu mama. Nu cred c-o să ni se schimbe așa de tare viața. Bărbații dau mult prea multă importanță
chestiilor ăstora. Doar că mi-aș fi dorit să nu se-ntâmple chiar cu patru zile înainte de Ziua Recunoștinței. Toată lumea e așa de abătută, o să ne strice sărbătoarea.
— Sunt curioasă cum e guvernatorul ăsta, Andros, spuse Kit. Mai ții minte că ne-a zis dr. Bulkeley că pe vremuri era căpitan de dragoni15 în Barbados.
— Poate o să-l vedem, zise Judith, în timp ce stingea lumânarea și se băga în pat. Dacă vine dinspre New London, trebuie să treacă
fluviul cu bacul lui Smith. Eu tot mă duc să mă uit nițel la el, orice-ar zice tata. Nu vezi în fiecare zi toți soldații ăia în uniformă!
A doua zi după-amiază, pentru mulți dintre cetățenii din Wethersfield, curiozitatea se dovedi mai puternică decât loialitatea.
Kit și Judith se întâlniră cu mulți fermieri și cu soțiile lor; toți o luau pe drumul de la Miazăzi și se înșirau pe malul fluviului. Aveau mai bine de o oră de așteptat, dar își trecură timpul cu sosirea unei escorte de la Hartford, condusă de căpitanul Samuel Talcott, care, constată cu surprindere Kit, era unul dintre bărbații din Wethersfield care mai participaseră pe la întâlnirile ținute de unchiul său în salon.
— Eu pe Andros ăla nu-l întâmpin nici în ruptul capului, comentă un fermier. Nici mort.
15 Soldați din cavalerie.
142
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
— Ia uitați-vă ce frumusețe de cal au pregătit pentru Înălțimea Sa! Trebuiau să mă-ntrebe pe mine. I-aș fi găsit eu o mârțoagă
numai bună!
Căpitanul Talcott își dădu seama că oamenii care așteptau acolo clocoteau de mânie, așa că ridică vocea.
— Nu facem nicio demonstrație, le aminti el. Guvernatorul vine la noi din ordinul Majestății Sale. Îl vom primi cu toată eticheta care se cuvine.
La vederea primilor călăreți cu tunici roșii pe celălalt mal, dinspre mulțime se ridică un murmur.
— Uite-l! strigară vocile entuziasmate. Cel înalt, care se dă jos de pe cal! Se urcă în prima barcă, uite!
Bacurile traversară cu bine fluviul lat, apoi grupul venit de la Boston păși pe malul din Wethersfield. Erau mai bine de șaptezeci de bărbați, printre care doi trâmbițași și un detașament de grenadieri. Kit era încântată să revadă bine cunoscutele tunici roșii.
Cât de înalți, de chipeși și de eleganți păreau pe lângă soldații îmbrăcați în haine albastre, țesute în casă!
Și ce să mai spui de Andros! Era un cavalerist adevărat, cu o tunică frumoasă, brodată, cu un aer autoritar, cu bucle bogate și întunecate care se revărsau peste gulerul de catifea. Ce elegant se ținea în șaua calului de împrumut! La urma urmei, era un gentleman, un ofițer care făcea parte din Dragonii Regelui, un cavaler! Cine se credeau fermierii ăia să conteste drepturile pe care i le acordase regele? Felul sfidător în care îl întâmpinau părea o copilărie, nimic mai mult.
Guvernatorul Andros nu avea niciun motiv să se plângă de primirea celor din Wethersfield. Oamenii păstrau o tăcere respectuoasă. Escorta venită de la Hartford îi dădu onorul și demonstră o disciplină vrednică de laudă, în vreme ce detașamentul se îndepărta pe drum, câțiva localnici ridicară pumnii strânși în urma lor, iar o mână de băiețași azvârliră cu bulgări de 143
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
noroi înspre copitele ultimilor cai din grup. Ceata o porni înapoi spre treburile lăsate vraiște; cei mai mulți erau posomorâți. Măreția lui Andros și a suitei lui le zdruncinase toată încrederea. Știau cu toții că bărbatul acela semeț mergea la întâlnirea cu consiliul și că
înainte de căderea nopții va avea viețile lor pe mână.
În seara aceea, peste casă se abătu resemnarea și disperarea; ai fi zis că era ajunul Judecății de Apoi pe care o tot prevestea pastorul la Adunarea de Sabat, își spuse Kit. Musafiri nu așteptau. William se număra printre rezerviștii din Hartford, iar John trimisese vorbă că
