— Ce tot spui acolo?
Judith era pe jumătate adormită.
— Tocmai mi-am amintit că-i ajunul Zilei Tuturor Sfinților. La noapte, vrăjitoarele zboară călare pe mături și spiritele se țin de șotii.
— Prostii, spuse Judith. Noi aici, în Noua Anglie nu ținem zilele sfinților. Și-n plus, William știe foarte bine unde-i Carta. Mi-am dat eu seama.
După ce Judith o puse din nou la punct, Kit nu mai zise nimic și ascultă strigătele neobișnuite care se auzeau în depărtare. Nu-și dădea seama de ce, dar se simțea în culmea fericirii. Își dădea seama că auzise ceva ce nu trebuia, că aflase despre un act de nesupunere în fața regelui, și cu toate acestea, în sinea ei se bucura că unchiul Matthew avusese parte de acea mică victorie. Poate așa să aibă și ei 146
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
liniște în casă. Dar nu era vorba doar de asta. În seara aceea înțelesese, pentru prima oară, ce văzuse mătușa ei în bărbatul acela aprig, ce-o făcuse să treacă oceanul alături de el. Avea ceva măreț, chiar și fără uniforma aceea frumoasă care-i dădea un aer maiestuos guvernatorului Andros. Întinsă pe pat, în întuneric, Kit fu nevoită
să o recunoască: era mândră de el.
147
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
Capitolul 16
— Nu sărbătorim Ziua Recunoștinței săptămâna asta, le anunță
Matthew când se întoarse acasă la prânz, a doua zi. Se pare că aici, în Connecticut, n-avem autoritatea să ne stabilim sărbătorile.
Excelența Sa, noul guvernator, o să anunțe Ziua Recunoștinței când o să aibă el chef.
— O, nu! exclamă Judith dezamăgită. Și ce zi frumoasă pusesem la cale! Ca să nu mai zic că Mercy a copt deja plăcintele.
— Putem să fim recunoscători, aici, între noi, că avem de mâncare din belșug și că ne putem bucura de ea sănătoși.
— Dar jocuri n-o să fie, nu? Și nici rezerviștii n-o să facă
instrucție?
— Nu-i un prilej de sărbătoare, îi aminti el. Tinerii ar face bine să
țină minte că trândăvia face casă bună cu prostiile. Aseară s-a întâmplat ceva cu totul și cu totul rușinos. Asemenea dezordine în ajunul Zilei Tuturor Sfinților nu s-a mai pomenit de când suntem noi aici, în Wethersfield.
— Mi s-a părut mie că aud ceva, zise Rachel. Mi-a amintit de-acasă. În Anglia băieții aprindeau focuri și mărșăluiau pe străzi…
— Mai bine să nu mai amintim de lucrurile astea, o reduse la tăcere soțul său. Ziua Tuturor Sfinților e-o sărbătoare papistașă. Dar tinerii noștri, de-aici, n-au avut niciun amestec, slavă Domnului. A fost doar o adunătură de scandalagii, niște marinari de pe o corabie de negoț.
— Au făcut ceva pagube?
— Puține, pentru că avem un jandarm care-și face repede datoria.
Cei trei răufăcători stau acum la răcoare în șopron la el, iar în Ziua Predicii o să fie puși în butuci, să-i vadă tot orașul.
— Ce-au făcut, tată? întrebă Judith pe un ton indiferent.
Îi căută intenționat privirea lui Kit, de cealaltă parte a mesei.
148
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
— Au venit să facă tărăboi în oraș chiar înainte de miezul nopții.
Îmi pare rău să-ți spun, Katherine, dar se pare că prietenul tău William Ashby a fost singura țintă pentru farsa lor de ocară.
Kit nu îndrăzni să întrebe nimic, dar unchiul ei continuă.
— I-au luminat casa, spuse el pe un ton grav.
— Adică i-au dat foc? icni Rachel.
— Nu. Dar puteau să facă și asta. Au pus felinare în cadrele ferestrelor care n-au încă geam. Unele făcute din dovleci, cu lumânări înăuntru și cu fețe păgâne scobite în coajă, să treacă
lumina.
— Felinare scobite în dovleci! exclamă Judith.
Kit își înăbuși subit un chicotit venit ca din senin. Se îngrozi însă
de reacția ei și, rușinată și încurcată, fixă cu privirea castronul de lemn.
Unchiul său le aruncă celor două fete o privire bănuitoare.
