— Da, chiar am să te las, îi promise Kit, zâmbindu-i la rândul ei.
Și-ar fi dorit foarte mult să-i poată face lui Prudence ceva călduros și drăguț de purtat. Oamenii ăia chiar nu-i dădeau niciodată ceva potrivit de îmbrăcat copilei? Mânecile scurte nu-i acopereau nici măcar coatele, iar stofa aspră, care-i zgâria pielea, o făcea să salte din umeri întruna.
Știa că nu-i putea oferi lui Prudence nici cel mai mic dar. Lecțiile erau și așa destul de periculoase. Kit o privi pe copilă și simți un fior de neliniște. Dacă se afla despre întâlnirile lor, ce necazuri s-ar fi abătut asupra bietului copil? Miracolul care avusese loc dinaintea lor le făcuse să uite prea ușor de pericol.
Într-adevăr, Prudence devenise cu totul alt copil față de creatura tristă și hăituită pe care o zărise pe drum, lângă școală. Bobocelul Prudence își deschisese neîncetat petalele, ajutat de lumina și de căldura prieteniei lui Kit și a afecțiunii blânde a lui Hannah. Avea o minte ageră și iute. Nu-i luase mai mult de câteva zile să învețe silabarul pe de rost, apoi devorase abecedarul. După aceea, se afundase în singura carte pe care o mai avea la îndemână, Biblia 154
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
ferfenițită a lui Hannah. Kit alesese pentru început Psalmii și încet-încet, silabă cu silabă, Prudence deslușea versurile, în timp ce Hannah o asculta, mișcând adesea din buze odată cu copila la versurile pe care și le amintea și pe care nu le mai putea citi.
Erau și perioade când Kit nu putea veni la întâlnire. Dar Hannah și Prudence se împrieteniseră repede și știa că lecturile continuau într-o atmosferă veselă. Mai erau și zile, încă și mai dese, când Prudence nu putea să scape de sub supravegherea mamei sale, precum și zile când fețișoara ei era atât de trasă și de epuizată, încât Kit se întreba obidită dacă nu cumva copila fusese pedepsită pentru treburile neterminate. Înainte nu-i venea greu să-și alunge îndoielile. Dar în ziua aceea avusese parte de o lecție prea aspră din partea coloniei puritane. Simți pentru prima oară cu adevărat că-i este frică.
— Hannah, îi spuse ea încet pe deasupra capului lui Prudence, mi-e teamă s-o mai continuăm așa. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar afla?
Nat e puternic și rezistă. Dar Prudence…
— Da, recunoscu Hannah încet. Știu că-n curând ai să-ncepi să te gândești la asta.
— Ce să fac, Hannah?
— Ai căutat vreun răspuns?
Prudence se uită în sus.
— Kit, nu-mi spune să nu mai vin, o rugă ea. Nu-mi pasă ce-mi fac. Rezist la orice, dacă mă lași să mai vin!
— Sigur că poți veni, spuse Kit, aplecându-se să o îmbrățișeze și să o liniștească pe copilă. Găsim noi o soluție cumva. Ia uite, ți-am adus și ție un cadou.
Scoase din buzunar trei obiecte prețioase, care nu fuseseră ușor de adunat: un caiet deja început de ea, scos din cufăr, o călimară
mică și o pană de scris.
— A venit vremea să-ncepi să scrii, spuse ea.
— Ooo, Kit! Acum-acum?
155
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
— Acum-acum. Uită-te bine cum fac.
Deschise caietul la o pagină nescrisă și scrise cu grijă numele copilei pe primul rând:
P-R-U-D-E-N-C-E.
— Acum, ia vezi, poți să copiezi?
Mânuța începu să tremure și, din exces de zel, prima linie trasă
cu pana împroșcă toată pagina cu cerneală. Prudence ridică niște ochi speriați.
— Of, Kit! Ți-am stricat frumusețe de caiet!
— Nu contează. Să vezi ce pete uriașe făceam eu. Acum, cu maaare grijă…
În cele din urmă pe pagină apăru scris „Prudence”, în litere trasate destul de bine, fără urmă de pată. Prudence părea uluită de ce-i ieșise din mână. Hannah veni mai aproape să vadă mai bine și să-i admire opera.
— Mai vreau să mai scriu o dată, se rugă copila. De data asta nu-l mai fac pe R așa de întortocheat.
Apucă pana cu grijă, cu degetele încordate; buzele ei formau în tăcere fiecare literă pe măsură ce o scria. Kit și Hannah schimbară
un zâmbet plin de drag peste capul fetiței care stătea aplecată. O
vreme, amândouă stătură și ascultară micile zgomote din casă, scârțâitul penei, trosnetele și pocnetele din vatră, torsul domol al pisicii galbene.
„Câtă pace e-aici”, se gândi Kit, întinzându-și alene degetele de la picioare mai aproape de foc. „Cum se face că până și focul din vatra lui Hannah strălucește parcă altfel? Ca lumina soarelui în ziua când am stat pe acoperiș cu Nat. Ce bine-ar fi dacă pe băncuța de cealaltă parte a focului ar sta acum…” Dar ce prostii de vise cu ochii deschiși mai erau și astea? Kit se scutură și se ridică.
— S-a făcut prea întuneric pentru scris, spuse ea.
Prudence lăsă pana din mână cu un suspin prelung, se aplecă în fața vetrei și luă în brațe pisica moale care moțăia.
156
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
— Mi-aș dori așa de mult să trăiesc aici, cu dumneata și cu pisica, spuse ea pe gânduri, lipindu-și obrazul slăbuț de blana aurie și moale.
