nu-i trecuse încă supărarea, dar când văzu ce roșie era în obraji, o trimise în pat. După încă două zile, în Wethersfield se instală
panica. Șaisprezece copii și tineri zăceau loviți de o febră
necunoscută și niciunul dintre leacurile știute nu avea vreun efect.
Zile în șir, Judith se tot răsuci pe patul improvizat pe care i-l întinseseră în fața șemineului; trupul îi ardea, durerile nu-i dădeau pace și, din cauza delirului, adesea nu le mai recunoștea pe cele trei femei care o îngrijeau. Chemară de la Hartford un doctor tânăr să-i ia sânge și îi strecurară cu forța printre buzele strânse o fiertură
scârboasă făcută din broaște râioase coapte și măcinate, dar degeaba. Febra trebuia să-și urmeze cursul.
În a patra zi, pe Kit o cuprinseră frisoanele și amețeala; la căderea serii se prăbuși pe salteaua întinsă în fața șemineului, lângă
verișoara sa. Însă în cazul ei, lupta cu boala nu dură mult. Trupul ei tânăr și rezistent, hrănit cu fructele și soarele din Barbados, era plin de energie, așa că se înzdrăveni iute, în vreme ce Judith abia se putea ridica să soarbă din terci. Fiind încă ușor amețită, îi venea mai greu să se îmbrace singură, așa că se văzu nevoită să apeleze la ajutorul lui Mercy pentru nasturii de la spate, dar spre surprinderea ei, verișoara sa mai mare se îndoi deodată de spate, cuprinsă de un acces cumplit de tuse. Kit se întoarse către ea.
— De când tușești așa? o întrebă ea. Dă-mi mâna! Mătușă Rachel, pentru numele lui Dumnezeu, așezați-o imediat în pat pe Mercy!
Mai și încerca să aibă grijă de noi!
Obrajii lui Mercy se umplură de lacrimi de neputință și de împotrivire când Rachel se aplecă să-i scoată pantofii fiicei sale mai mari. Kit folosi încălzitorul cu cărbuni și pregăti patul lui Mercy din 160
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
colț, care era înghețat, iar Mercy își îngropă fața în perne de parcă
ar fi fost o mare rușine să le facă atâtea necazuri.
Mercy era grav bolnavă. Doctorul cel tânăr veni în două rânduri de la Hartford să-i ia sânge. A treia oară stătu lângă ea și o privi cu un aer grav.
— Nici nu îndrăznesc să-i mai iau sânge, spuse el neajutorat.
Rachel îl privi timid pe soțul său.
— Matthew, crezi că… poate… Gershom Bulkeley ar putea ști ceva care s-o ajute? E foarte priceput.
Matthew strânse din buze.
— Am spus că individul ăla nu mai are ce căuta la mine-n casă, îi aminti el. Nici să nu mai pomenim de el.
Rachel, deja epuizată de cât o veghease pe Judith, era la capătul puterilor. Matthew, care lucrase la câmp toată ziua, își obligă soția să se odihnească puțin, iar el petrecu noaptea la căpătâiul fiicei sale.
Judith îi privea neputincioasă; era încă prea slăbită, nici să se pieptene singură nu era în stare. Pregătirea meselor căzu astfel în seama lui Kit, iar fata făcea tot ce-i stătea în putință: măsura mălaiul, amesteca budinca, o punea cu lingura într-un săculeț, la fiert, blestemând nepriceperea cu care nu-și bătuse niciodată capul.
Făcea focul, încălzea cazane cu apă pentru spălat, ca Mercy să aibă
așternuturi curate sub trupul chinuit. Aducea apă, strecura un terci special pentru Judith și punea la uscat hainele unchiului său în fața focului. Noaptea ațipea epuizată și sărea din somn convinsă că
lăsase ceva neterminat.
Mercy plutea undeva departe, între somn și veghe. Nimic n-o putea trezi și fiecare respirație era un asemenea chin, încât horcăitul ei răsuna în toată casă. Teama începu să se strecoare prin colțurile încăperii. Familia nu mai vorbea decât în șoaptă, deși Mercy cu siguranță că nu mai auzea pe nimeni. În a patra zi de boală a fetei, Matthew nu se mai duse deloc la muncă; ori rămânea așezat greoi la masă, unde întorcea paginile Bibliei, căutând în zadar o fărâmă de 161
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
speranță, ori se închidea în salonul de oaspeți, de unde se auzea apoi cum măsura în lung și-n lat încăperea cu pași apăsați. Spre amiază își luă haina din cui.
— Ies puțin, spuse el răgușit.
Îmbrăcă haina pe o mânecă și în clipa aceea cineva bătu la ușă.
Când trase zăvorul, vocea aspră a unui bărbat scrâșni în liniștea din încăpere.
— Omule, lasă-mă să intru. Am ceva să-ți spun.
Matthew Wood se îndepărtă de ușă, iar în pragul bucătăriei se ivi pastorul Bulkeley.
— Matthew, spuse acesta. Ești încăpățânat ca un catâr și răzvrătit. Dar acum nu-i vreme de politică. Pe vremuri, Mercy a ta era ca și fata mea. Lasă-mă s-o văd, Matthew. Lasă-mă să fac ce pot, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-o salvez.
Vocea lui Matthew era mai mult un suspin.
— Intră, Gershom, se înecă el. Dumnezeu să te binecuvânteze!
După tine veneam acum.
Prezența puternică a doctorului Bulkeley avu darul de a le oferi speranță tuturor.
— Am o teorie, le spuse el. Am citit ceva de felul ăsta și nu strică
să încercăm. Puneți-mi niște ceapă la fiert într-un ceaun.
Patru ceasuri trudi Kit la cererea doctorului Bulkeley. Tăia ceapa, clipind cu ochii plini de lacrimi înțepătoare. Ațâța focul sub ceaunul de fier. Când cepele se înmuiau cât trebuia, dr. Bulkeley le strivea într-un ștergar de in și punea cataplasma fierbinte pe pieptul lui Mercy. Imediat ce aceasta se răcorea, trebuia înlocuită cu una nouă.
