— Dar pe Nat l-au izgonit din Wethersfield. N-o să mai poată să
mai coboare de pe corabie sau să mai vină să te vadă.
— Ei bine, da, mare păcat, recunoscu Hannah liniștită.
Așa amărâtă cum era, lui Kit îi veni să zâmbească. Cum de uitase că încă de pe vremea când avea opt ani Nat reușise mereu să ajungă
la Iazul Mierlei pe tot felul de poteci întortocheate de prin Luncă?
Hannah știa că nicio amenințare nu-l putea opri pe Nat să vină să o vadă. Ca întotdeauna, acolo, în căsuța aceea, lucrurile nu mai păreau atât de cumplite.
— William Ashby ăsta, zise Hannah pe gânduri. Parcă nu l-am auzit niciodată pe Nat vorbind despre el.
— Venise în vizită în seara când Nat m-a condus acasă. Acolo l-a cunoscut Nat.
— Adică venise în vizită la matale?
— Da.
De ce nu-i povestise niciodată lui Hannah despre William?
— Tânărul ăsta-ți face curte, Kit?
Kit lăsă ochii în jos și-și privi mâinile.
152
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
— Mda, cam așa s-ar zice, Hannah.
Ochii șireți ai bătrânei îi cercetară chipul abătut.
— Și matale ai de gând să te măriți cu el? întrebă ea cu blândețe.
— Eu… Nu știu. Toată lumea se-așteaptă s-o fac.
— Dar de iubit îl iubești?
— Cum aș putea să-mi dau seama, Hannah? E bun și ține la mine. Și pe urmă, continuă să se justifice Kit, dacă nu mă mărit cu el, cum mai scap din casa unchiului?
— Bată-te norocul să te bată, copilă! zise Hannah încet. Poate că
ăsta-i răspunsul. Dar ține minte, nu-i scăpare dacă nu-i și dragoste la mijloc.
Kit îi deschise ușa lui Prudence, care ciocănise timid, și se simți mai bine când citi bucuria de pe chipul fetiței. Prudence le aduse vești proaspete despre acuzați.
— Nat n-o să poată să vină să vă vadă, îi spuse ea lui Hannah. I-au dus pe toți trei sub pază până pe chei și i-au urcat pe Delfin. Dar Nat mi-a făcut cu mâna când a trecut.
— Îl cunoști pe Nat? o întrebă Kit mirată pe fată.
— Sigur că-l cunosc. Vine-n vizită la Hannah. Ultima oară m-a ascultat la citire.
De ce-ar fi deranjat-o că împărțea cu Nat lecțiile de citire? se întrebă Kit, încercând să fie cât mai rezonabilă. Oare câte vizite de-ale lui pierduse? O cam rodea invidia când și-i închipuia pe toți trei cum stăteau frumușel acolo împreună, în timp ce ea trudea în lanul de porumb. Dezamăgită de sine, ridică pachetul învelit în pânză de corabie.
— Ți-a trimis un cadou, totuși, îi spuse ea bucuroasă lui Hannah.
Hannah cercetă cu grijă cuponul de stofă de lână.
— Ce frumos din partea lui Nat, nu-i așa? exclamă ea. E-așa de moale și-i țesută des. Prea frumoasă pentru una ca mine. Dar știi, adevărul e că ochii ăștia ai mei tare-s bătrâni, nici nu mai văd să bag ața-n ac.
153
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
— Atunci, Prudence și cu mine o să-ți facem o rochie, îi promise Kit, veselă.
— Chiar știi să coși? întrebă Prudence, copleșită de încă un talent de-al lui Kit.
— Sigur că știu să cos. N-am mai făcut niciodată o rochie de lână, dar am învățat să brodez când eram mai mică decât tine. O să-mprumut un tipar și niște foarfeci de la Mercy și-ai să vezi!
Când ora de citire începu, Kit întinse stofa pe jos, întorcând-o pe o parte și pe alta, cum o văzuse pe Mercy că făcea, încercând să-și dea seama cum să scoată cât mai mult din lungimea materialului.
Croitul și cusutul unei rochii de una singură – iată ceva nou și interesant pentru ea.
— Și chiar ai să mă lași să cos și eu câteva împunsături? o întrebă
Prudence privind-o cu ochi strălucitori.
