După-amiază, târziu, doctorul se ridică în picioare.
— Trebuie să mai trec și pe la alți bolnavi, mormăi el. Țineți-o la căldură. Mă întorc înainte de miezul nopții.
Kit pregăti masa, dar nimeni nu era în stare să mănânce. Cu mâinile atât de amorțite de oboseală și de frică încât abia le mai mișca, fata strânse masa și puse deoparte mâncarea neatinsă. Se 162
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
întreba dacă va mai scăpa vreodată de zgomotul acelei respirații cumplite. Parcă o dureau pe ea plămânii la fiecare respirație chinuită a lui Mercy.
Apoi, pe neașteptate, o nouă teamă puse stăpânire pe ea. Pași grei și murmure se auziră din ce în ce mai tare din drum. Cele trei femei se priviră înspăimântate. Matthew Wood ajunse dintr-un pas la ușă și-o dădu de perete.
— Cum îndrăzniți? întrebă el încet, dar furios. Nu știți că-n casa asta-s oameni bolnavi?
— Ba da, știm foarte bine, răspunse o voce. Boala-i peste tot.
Ajută-ne s-o oprim.
— Ce vreți?
— Vrem să vii cu noi. Ne ducem după vrăjitoare.
— Plecați imediat de la casa mea, le porunci Matthew.
— Ba mai întâi ai să ne-asculți, strigă altă voce, dacă-i vrei binele fiicei tale!
— Vorbiți mai încet atunci și să isprăvim odată, îi preveni Matthew. N-am timp s-ascult toate prostiile.
— Da? E-o prostie că aproape toate casele din orașul ăsta au câte-un copil bolnav? Bagă de seamă ce-avem de spus, Matthew Wood.
Băiatul lui John Wetherell a murit azi. Asta-nseamnă trei morți până
acum, și-asta-i numai făcătura vrăjitoarei!
— A cui? Despre ce vorbești, omule?
— E mâna femeii quakere. Aia de la Iazul Mierlei. De ani de zile-i un blestem pentru orașul ăsta, cu vrăjitoria ei cu tot!
Glasurile păreau isterice.
— Trebuia s-o izgonim din oraș de mult!
— De-atâtea și-atâtea ori au văzut-o oamenii înhăitată cu diavolul, acolo-n Lunca aia a ei!
— Și-acuma ne-a blestemat copiii! Dumnezeu știe câți o să mai moară la noapte!
163
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
— Astea-s niște aiureli, pufni disprețuitor Matthew Wood, care-și cam pierduse răbdarea. Nicio babă și nicio vrăjitorie nu pot s-aducă
asemenea molimă.
— Și-atunci, ce-i asta? rosti o voce ascuțită de femeie.
Matthew își trecu mâna peste frunte.
— Voia Domnului… începu el neajutorat.
— Blestemul Domnului, vrei să zici! țipă altă voce. Judecata Lui, pentru c-am adăpostit o păgână și-o quakeră.
— Mai bine vino cu noi, Matthew. Și fiica ta poate să moară. Să
nu spui că nu-i așa.
— Nu vreau să am nimic de-a face cu asta, spuse ferm Matthew.
Mă-mpotrivesc oricărei vânători de vrăjitoare.
— Ia nu te mai împotrivi atâta! țipă deodată sfredelitor o voce de femeie. Mai bine-ai vedea de vrăjitoarea aia pe care-o ții în casă!
— Ia întreab-o pe nepoata aia țanțoșă a ta pe unde-și face veacul!
strigă altă femeie, la adăpostul întunericului. Întreab-o ce știe despre boala lui Mercy a ta!
Orice urmă de oboseală dispăru de pe fața lui Matthew. Cu umerii trași în spate, părea un uriaș în pragul ușii.
— Plecați de la casa mea! răcni el, prea furios să se mai rețină.
