În mijlocul iadului dezlănțuit, Gershom Bulkeley luă liniștit caietul, îl studie pe îndelete și se întoarse spre Kit cu o privire ageră.
190
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
Apoi șopti ceva la urechea magistratului. Căpitanul Talcott făcu semn din cap.
— Liniște! răcni el. Suntem în Colonia Connecticut! Fiecare bărbat și fiecare femeie are dreptul la un proces în fața unor jurați.
Cazul acesta va fi înaintat tribunalului din Hartford. Declar ancheta închisă.
— Stați o clipă, domnule căpitan! se auzi o voce.
Nimeni nu băgase de seamă agitația de la intrare.
— E aici un individ care spune că a adus un martor important pentru caz.
Vocile amuțiră. Aproape împietrită de groază, Kit se întoarse încet să vadă cine mai venea să o acuze. În pragul încăperii stătea Nat Eaton, zvelt, cu umerii drepți, fără urmă de ironie în ochii albaștri.
Nat! Cuprinsă pe neașteptate de un val de bucurie și de ușurare, fata aproape că-și pierdu echilibrul, apoi deodată valul se risipi, lăsând în urmă un nou motiv de teamă. Agățată strâns de mâna lui Nat, la intrare era Prudence Cruff.
Cumătra Cruff scoase un zbierăt sfredelitor.
— Scoateți-o de-aici! O să mi-o deoache vrăjitoarea!
Ea și soțul ei țâșniră de la locurile lor.
— Înapoi! le ordonă magistratul. Copila este protejată aici. Unde este martorul?
Nat apucă fetița de umeri și o împinse ușurel înainte. Prudence îl privi încrezătoare, apoi merse întins spre masa magistratului.
Deodată, Kit își regăsi vocea.
— Oh, vă rog, domnule! imploră ea, cu obrajii plini de lacrimi, lăsați-i s-o ducă de-aici! E numai vina mea! Aș face orice să schimb lucrurile, dac-aș putea! N-am vrut să fac rău nimănui, dar e numai vina mea. Vă rog, duceți-mă la Hartford. Faceți ce vreți cu mine.
Dar… Oh… Vă implor… Luați-o pe Prudence de-aici, din locul ăsta oribil!
191
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
Magistratul așteptă ca ieșirea ei să ia sfârșit.
— E cam târzior să te gândești acum la binele copilului, spuse el cu răceală. Apropie-te, copilă.
Kit se prăbuși în genunchi și-și acoperi fața cu mâinile. Vuietul din încăpere vibra în jurul ei ca un roi de albine. Apoi se lăsă
tăcerea și toată lumea așteptă urmarea. Nici nu îndrăznea să se uite la Prudence, dar se forță să ridice capul. Copila avea tălpile goale și părul încâlcit descoperit. Pe sub bluza sărăcăcioasă, brațele ei subțiri erau vinete de frig. Apoi Kit se mai uită o dată. Se întâmpla ceva ciudat cu Prudence.
— Stai acolo, copilă, în fața mesei, te rog, vorbi căpitanul Talcott pe un ton liniștitor.
Privind-o pe Prudence, Kit simți un fior pe șira spinării. Chiar era ceva cu fetița. Ținea capul sus. Îl privea liniștită pe magistrat. Lui Prudence nu-i era frică!
— O să-ți punem niște întrebări, Prudence, spuse încet magistratul. Ai să răspunzi cât poți de sincer. Ai înțeles?
— Da, domnule, șopti Prudence.
— O cunoști pe tânăra aceasta?
— Da, domnule. Este învățătoarea mea. Ea m-a învățat să citesc.
— Vrei să spui că ai fost la ea acasă, la școală?
— Nu, acolo n-am fost niciodată.
— Atunci, unde te-a învățat?
— Acasă la Hannah, în Luncă.
Țipătul cumetrei Cruff spintecă încăperea.
— Adică domnișoara Tyler te-a dus la casa lui Hannah Tupper?
— Prima oară, ea m-a dus acolo. După aceea, m-am dus singură.
— Ahaaa, poamă mică ce-mi ești! strigă cumătra Cruff. Deci pe-acolo umblai tu toată ziulica. Vedea-o-aș în ștreang pe fata aia!
„S-a terminat”, își spuse Kit, în pragul leșinului.
